Rainbow Books

De mult voiam să ajung la o ediție a Porcului cu piper de la Bastilia (și în Bastilia mi-am tot propus să ajung…), dar nu m-am învrednicit până acum. Mobilizată de oompa (și de invitații ediției de lunea viitoare) o să ajung pe 26.03 la întâlnirea cu Filip și Matei Florian și o să mănânc plăcinte cu mere (preferatele mele!).

Nu știu de voi, dar nu aș rata ediția asta pentru nimic în lume

Habar n-aveam de filmărilea astea, până când nu mi-a spus Iulia într-un comentariu. Având în vedere că pentru mine toamna e singurul anotimp în care le-aș putea citi cărțile și că tare mi-e dor de Zilele regelui, o să mă mulțumesc deocamdată cu aceste două filmări.

Cea cu Filip o găsiți aici, iar cea cu Matei aici.

Era timpul să schimb tema blogului și după îndelungi așteptări ( ) am una nouă. E puțin mai aerisită ca cealaltă și, îmi place să cred, mai user-friendly. Am introdus tagurile, doar că momentan sunt unele care se repetă (lucrez la asta) și sunt încă vreo 200 de posturi fără taguri. Vor mai apărea mici modificări în coloana din partea dreaptă a blogului și vreau să schimb și fontul din titlurile posturilor pentru că ăsta mi se pare prea banal

În rest, toate sunt bune și frumoase. Sper să nu uit că luni e întâlnirea cu Herta Müller la Ateneu și să mă trezesc la 6 că sunt tot acasă Aștept târgul de carte și festivalul de literatură și, evident, mi-ar plăcea să apară un nou roman scris de Filip Florian

Cam atât, mâine scriu despre cartea cu pisici

Azi-noapte nu aveam somn. M-am pus pe la 9 în pat şi am citit din Preludes and Nocturnes, apoi a venit el acasă, am mâncat şi în timp ce el lucra, am terminat cartea. Nu ştiu cât era, poate vreo 12 jumate, când ne-am hotărât să ne uităm la Seinfeld, dar nu am apucat să vedem nici măcar un episod că i-a sunat telefonul şi a trebuit să lucreze din nou. Am luat Decât o revistă de lângă pat şi am citit toate articolele care rămăseseră necitite, inclusiv interviul cu Filip Florian.

Şi în timp ce mă gândeam că 25 de lei e mult prea mult pentru o revistă care are 4-5 articole care mi-au plăcut, mi-am dat seama că de mult nu am mai citit cu atâta drag. Era 1 jumate noaptea, nu aveam somn şi tot ce voiam era să încep o nouă carte. Normal, şi faptul că sunt în sesiune şi că ar trebui să scriu proiectele pe care trebuie să le predau a contribuit la nesaţul meu livresc. De când mă ştiu citesc cel mai cu spor şi cu mai mare drag atunci când am teze, lucrări, examene, alte chestii mult mai importante de făcut.

Revenind la interviul cu Filip, mi-am dat seama că mi-e incredibil de dor să recitesc cărţile fraţilor Florian! Nu ştiu, zău, dacă sunt alţi scriitori români care să-mi placă mai mult ca ei. Aşa că am luat de pe raft Degete mici şi o să o recitesc zilele astea.  De-abia aştept!

Editura Polirom, colecţia Ego.Proză, 2009

Pentru tine am învăţat toate regulile lumii, te-am aşteptat cu buchete de flori, am tăiat felii de pepene, le-am scos sâmburii, am făcut conversaţie, am băut ceai, am răspuns “traducător din norvegiană” la întrebarea “ce vrei să te faci când o să fii mare”, am început să spun “bună ziua” la venire şi “bună seara” la plecare, am privit şi am ascultat oamenii, pentru tine am început să gândesc ca ei.

Mi-e aşa de greu să scriu ceva despre cartea lui Matei. Clar e o carte care trebuie citită, de preferat cu nişte şerveţele la îndemână, că eu am început să plâng încă de pe la pagina 11, noroc cu piticii care apăreau exact la timp.

Pe mine lucrurile pe care el, un tip care se află într-o casă, la munte, i le scrie ei, care a rămas în oraş, m-au dat gata. Nu sunt declaraţii nemaiauzite, sfaturi excepţionale, adevăruri supreme, ci sunt acele banale small things pe care fiecare cuplu le are, dar pe care nu mulţi le apreciază aşa cum ar trebui: mirosul pielii ei, cearta aia de atunci, cum el îi citea ei din cărţi, aluniţa de sub sân… Toate nimicurile ăstea m-au înduioşat până la lacrimi, că aşa sunt eu, a sentimental fool…

E mult frig şi ceaţă în cartea asta. Şi singurătate. Aşa că în zilele în care am citit-o am fost mai antisocială decât de obicei şi am stat doar în pat şi nu am vrut să văd pe nimeni. Şi chiar dacă piticii mi-au fost tare simpatici – Usi pelticul, Altfred cel serios şi Regretel care mereu îi părăsea ca să dea curs sentimentelor sale amoroase – tot nu au reuşit să mă înveselească.

Aseară, la Povestitorii de la Şosea, s-a spus cum că ar fi o carte fantasy. Mie nu mi se pare deloc aşa, ba eu am văzut-o cât se poate de lumească, de cu picioarele pe pământ. Da, normal, există piticii, dar până la urmă ei nu sunt decât o proiecţie a personajului. Trecerea asta de la viaţa de zi cu zi la “elementele fantasy” e atât de subtilă că de-abia o simţi. Ai impresia că piticii există, că e cât se poate de normal să te tragă de şireturi, să doarmă în părul tău şi să te vegheze când ai febră. Acum să nu credeţi că am ceva cu fantasy-ul, dimpotrivă, sunt câţiva autori de fantasy care-mi plac muuuult de tot, dar am ceva cu etichetările. Până la urmă cu toţii avem piticii noştri, de ce nu le punem şi lor o etichetă, huh?

Băiuţeii am citit-o de două ori, Zilele regelui la fel, şi ştiu sigur că Şi Hams Şi Regretel o să aibă parte de recitiri. E genul meu de carte-obsesie