Rainbow Books

Nu-mi vine să cred că deja a trecut festivalul! Parcă mai ieri aflam primele știri despre ediția de anul ăsta și număram câte zile mai sunt până la prima seară…

Deși sunt o simplă participantă (sper ca la anu’ să pot să-i ajut cumva), mă simt acolo ca acasă. Dacă ajung mai repede mai schimb două-trei vorbe cu organizatorii, ocup cea mai bună masă, beau un vin fiert, mai fac cunoștință cu cineva simpatic și tot așa. Îmi place că cei care vin la festival nu vin din obligație sau pentru că nu au ce face acasă, ci vin să-i audă pe invitați citind și discutând despre toate, de la proză scurtă la revoluții în toalete. Și oriunde te uiți în sală vezi doar zâmbete, ceea ce e mare lucru.

Mi se pare minunat că există FILB. Că o dată pe an ajung sigur la lecturile unor scriitori străini. Că ajung să descopăr autori noi, europeni, nu din textele de coperta a IV-a sau din prezentările făcute de edituri, ci văzându-i și auzindu-i. Unii-mi plac mai mult, alții mai puțin, dar până acum nu am fost dezamăgită de vreo carte scrisă de autorii prezenți la FILB.

Normal, ar putea să se fumeze mai puțin, să fie mai multe scaune (parcă și la ediția asta stăteau câțiva în picioare), să primim iar covrigi la finalul fiecărei seri , dar astea sunt lucruri cât se poate de mărunte, de-a dreptul neînsemnate. Eu mă bucur că există un festival de genul ăsta la noi și că are loc în București.

În seara asta m-am întrebat ce au în comun Jean Mattern, Adina Rosetti, Mihail Vakulovski și Georgi Gospodinov. Am aflat că „revoluția” este ceea ce-i leagă, pe lângă dragostea pentru literatură. Și mi-a mai rămas în minte ce a spus Mattern, din punctul de vedere al editorului, nu al cititorului: noi suntem piața. Dar nu pot să nu mă gândesc că noi, cei care reprezentăm piața românească, nu știm să cerem ce vrem: coperte mai frumoase, ediții paperback, nu doar hardcover (din nou, nu pot să nu laud Poliromul pentru colecția Top 10+), mai multe întâlniri (măcar) cu autorii români, tricouri sau genți cu coperte de carte etc.

Mi se pare enorm de mult până la anul, dar o să încer să rezist, mai ales că am auzit că ediția viitoare o să fie și mai și Indiferent cum va fi, eu o să merg cu sfințenie în fiecare seară, o să mă bucur ca de fiecare dată de invitați, de lecturi și de discuții. Nu știu cum am trăit până acum fără FILB!

Tot pe scurt:

• wow, ce seară animată a fost! Parcă mereu la FILB o seară e amuzantă, una – animată, iar alta – serioasă, astfel că festivalul are de toate pentru toți
• am fost cât se poate de plăcut surprinsă să mi se aducă aminte că am lucrat timp de o lună cu Lavinia Braniște Nu am recunoscut-o imediat, dar știam clar că o știu de undeva. În timp ce luam autograf mi-a spus ea de unde ne cunoaște. Oricum, mi-a plăcut mult povestirea pe care a citit-o și deși încerc să nu mă mai entuziasmez înainte să citesc o carte, sunt convinsă că Cinci minute pe zi o să-mi placă, și nu pentru că e scrisă de o fostă colegă
• că tot veni vorba de cartea asta, e prima pe care o cumpăr de la Casa de pariuri literare și sunt impresionată de cât de bine arată, de ce copertă drăguță are, de ce font mișto au folosit, de tot. un cristian și Victor chiar fac treabă bună!
• ah, iar la fiecare ediție din FILB trebuie să fie un scriitor care arată bine și e cât se poate de charismatic (chiar dacă un pic prea sociabil pentru mine), iar acesta a fost Roman Simić
• irlandezul Declan Meade a fost, evident, mai rezervat
• discuțiile au fost foarte interesante. S-a vorbit despre proza scurtă, dacă se mai citește, de ce nu se vinde, cum se promovează, de ce ar trebui promovată etc. Mi-a plăcut foarte mult ideea unei reviste trimestriale de proză scurtă și poezie, cum e The Stinging Fly. Eu sigur aș cumpăra așa ceva, dar nu știu dacă la noi ar avea viață lungă un asemenea proiect…
• tot în seara asta am aflat că cineva, nu dau nume, are un băiețel absolut adorabil! M-am bucurat mult pentru el
• multe aplauze, multe momente drăguțe, multe zâmbete

[cei de la MȚR ar trebui să planifice mai bine evenimentele: nu poți să organizezi în aceeași după-masă un eveniment care se termină la 18, iar altul care începe la 18, chiar nu se face așa ceva...]

Pe scurt:

• nu-mi vine să cred că a început FILB!!!!!
• la 17:40 aproape că nu mai erau mese libere
• mâncarea de la MȚR e la fel de bună, iar vinul fiert e dulce, cum îmi place mie
• Paul Bailey m-a impresionat cu câte lucruri știe despre România și despre literatura română; tot el avea niște șoșete în dungi, colorate, foarte mișto
• ce dor îmi era să aud engleza vorbită de un nativ!
• Mircea Cărtărescu a făcut multe fete să chicotească
• discuțiile din seara asta au fost light, amuzante, mi-a plăcut că s-au spus multe andectode cu scriitori celebri
• am avut mereu impresia că sunt la o șuetă; doar anul trecut, în seara cu Varujan Vosganian și Cristian Teodorescu m-am mai simțit atât de relaxată și doar atunci am mai avut sentimentul că sunt între prieteni și cei de pe scenă nu mă intimidau
• deși unii (nu spui cine ) ziceau că e prea mult spus „festival” și că ar trebui să se numească mai degrabă „întâlniri”, mie mi-e drag FILB-ul de numa’ și mi-am dat seama că sunt foarte egoistă și nu nu vreau să-l împart cu nimeni: să rămână la MȚR, să vină aceeași oameni ca acum 2-3 ani și să fie aceeași atmosferă boemă!
• am cunoscut, revăzut, salutat, povestit pe fugă cu muuuulți oameni faini și dragi mie; nu cred că există un alt eveniment, nici măcar vreun târg de carte, care să strângă atâția oameni frumoși în același loc
• mai vreau, mai vreau, mai vreau!

Festivalul International de Literatura de la Bucuresti (FILB), aflat la a patra editie, va avea loc anul acesta in perioada 7-9 decembrie, in binecunoscuta locatie de la Muzeului Taranului Roman / Clubul Taranului.
Reunite de tema „Tara adoptiva”, nume importante ale scenei literare europene contemporane vor sosi la Bucuresti: Paul Bailey (Marea Britanie) – reintrat in atentia cititorilor datorita editiei in limba romana a cartii Unchiul Rudolf (Humanitas, 2010), scriitorul de origine sirba Bora Ćosić (stabilit in Germania) – unul dintre cei mai originali si reprezentativi scriitori din fosta Iugoslavie, caruia Editura Art i-a publicat in traducere cea mai importanta carte a sa (Cea mai faimoasa familie din istoria omenirii), Jean Mattern (Franta) – scriitor tradus in limba romana de Editura Polirom (romanele Baile Kiraly si Lapte si miere) si editor de succes la Gallimard, Lidija Klasić – scriitoare si jurnalista de origine sirba, stabilita de asemenea in Germania, Roman Simić (Croatia) – scriitor, dar si organizator si director de programe al renumitului festival european „Short Story in Zagreb”, Goce Smilevski (Macedonia) – laureatul din 2010 al Premiului pentru Proza al Uniunii Europene (cu o carte aflata in pregatire la Polirom) si Gheorghi Gospodinov (Bulgaria) – unul dintre cei mai importanti scriitori ai momentului, dar si un dramaturg si scenarist de succes, din opera caruia Editura Cartier pregateste editia in limba romana a cartii Un roman natural.

Am început să număr deja zilele. Au mai rămas doar 32!!!!!

Ultima seară de FILB a fost și cea mai faină. Nu-i de mirare că toți organizatorii îmi spuneau, atunci când le ziceam că mi-a plăcut cum a vorbit scriitorul x sau y, că „stai să o auzi pe Dubravka Ugrešić”. Iar sâmbătă, timp de o oră jumate am fost numai ochi și urechi la scenă. Vorbea Dubravka Ugrešić.

Într-un fel mi s-a părut a fi continuarea discuției cu Herta Müller, de la Ateneu. Temele erau aceleași: expatrierea, scrisul ca mod de a înțelege trecutul și de a trece mai departe etc. Doamna Dubravka Ugrešić mi s-a părut minunată: lipsită de încrâncenare, povestea cu naturalețe de ce înseamnă patrie, de ce a însemnat viața în fosta Iugoslavie, despre Goli otok, insula-închisoare, unde erau trimiși deținuții politici, despre câte și mai câte. Nu știu altora cum li s-a părut, dar pentru mine a fost una dintre cele mai interesante discuții la care am participat. De-abia aștept să termin Possession ca să citesc Ministerul durerii! Iar traducătoarea Octavia Nedelcu a făcut o muncă de interpretare de nota 10! Și am motive să cred că și traducerea sună tot la fel de bine.

Dacă trag linie și adun, FILB-ul de anul ăsta a fost cât se poate de reușit. Dar, dacă aș fi în locul organizatorilor, nu mi-aș mai bate capul să fac o a patra ediție. Pentru cine? Pentru mâna aia de oameni care a fost în toate cele trei serile? Cititorul român vrea să se calce în picioare pe la târguri, vrea să i se facă poze care să apară pe toate blogurile și, dacă se poate, să vină scriitorii la el acasă. Dacă nu, nu-i trebuie lui seri de literatură, lecturi publice și altele. Da, sunt cât se poate de dezamăgită de lipsa asta de interes pentru un așa eveniment. Ne plângem că nimeni nu organizează nimic, apoi când se întâmplă ceva bun ne e prea lene ca să mergem până acolo. Cititorii din București nu merită un asemenea festival.