Rainbow Books

Editura Vellant, colecția Cărți însemnate, 2011, traducere de Bogdan Perdivară

T.S. Spivet este un puști de 12 ani pasionat de cartografiere. Face hărți cu tot ce se poate pune pe o hartă, întocmește grafice și încearcă să-și răspundă singur întrebărilor existențiale punându-le pe hârtie și sperând ca astfel să dezlege misterul. Locuiește la o fermă cu mama lui (entomolog în căutarea unei specii de cărăbuș), cu tatăl său (cowboy adevărat) și cu sora lui (o adolescentă normală – dacă există așa ceva).

Hărțile pe care T.S. le face sunt atât de bune, încât Muzeul Smithsonian decide să-i acorde un important premiul, fără să știe exact câți ani are domnul Spivet. Iar T.S. trage aer adânc în piept și se urcă într-un marfar, hotărât să ajungă de unul singur în Washington, D.C. și să-și ridice premiul.

Toate au fost bune și frumoase până a ajuns la destinație: mi-a plăcut cum descria viața de la fermă, m-am mirat de cât de diferiți erau părinții lui, am fost alături de el în toate peripețiile de-a lungul Americii, dar magia s-a sfârșit odată ce a ajuns în Washington, D.C. Nu știu ce s-a întâmplat exact, dar povestea mi s-a părut trasă de păr și nu am mai putut să o urmăresc cu sufletul la gură

Dar măcar m-am bucurat pe tot parcursul cărții de schițele lui T.S., care apar pe aproape fiecare pagină. Din punct de vedere grafic, cartea mi se pare foarte bine gândită și realizată, jos pălăria! Păcat însă că autorul nu a reușit să țină ritmul poveștii până la final. Mare păcat!

Editura Arthur (Art), colecția Cărțile mele, 2010

Păi, faza-i următoarea: cărțile sunt pentru oricine. Există atâtea feluri de cărți, încât e imposibil să nu găsești măcar câteva care să-ți placă. Iar dacă la timpul potrivit dai peste asemenea cărți, ai acces la o lume minunată, cu personaje care mai de care mai interesante, ciudate, curajoase, minunate. Ajungi să îți faci prieteni în lumea cărților, iar împreună cutreierați Pământul în lung și-n lat și aveți parte de aventuri nemaiauzite. Și, mai mult ca sigur, vei rămâne un cititor împătimit și peste mulți ani.

Eu am citit cartea stând în pat și mâncând ciocolată și mi-am adus și eu aminte de cum am învățat să citesc, de tot ce a însemnat magia primelor cărți. Daaar nu toate textele mi s-au părut că ar putea convinge un copil să pună mâna pe o carte. În primul rând, cei care au scris aceste texte sunt oameni de litere, scriitori. Dacă pe ăștia mici nu-i interesează cărțile, de ce ar vrea să citească texte scrise de scriitori despre cât de minunate sunt cărțile? Evident că un scriitor o să spună că e bine să citești. Doar e scriitor! De exemplu, nepotul meu e înnebunit după Mythbusters. El vrea să se facă om de știință când o să fie mare (acum are nouă ani). Ca să-l fac să citească îi dau cărți care cred că i-ar plăcea: enciclopedii, cărți despre invenții, despre cum să supraviețuiești în orice condiții, cărți de aventură. Dacă i-aș da o asemenea carte, sigur ar rămâne necitită. Ar considera-o „plictisitoare”. Dar dacă printre autori s-ar fi numărat un profesor de fizică, un astronom, pfff, nu știu, cineva care are o meserie „interesantă”, sigur ar fi citit-o cap-coadă.

Unele texte au fost, într-adevăr, foarte drăguțe și, cred eu, ar fi convins orice puști să pună mâna pe o carte. Dar recomand totuși cartea copiiilor puțin mai mari, care știu cine sunt autorii acelor texte și care o să se bucure amintindu-și de prima lor carte citită

Editura Polirom, colecţia Proză XXI, 2003

Ieri am avut o zi numai şi numai pentru mine (şi uRMa), aşa că mi-am făcut un ceainc plin cu sencha, mi-am pus nişte prăjiturele pe o farfurie şi am stat în pat şi am citit. M-am simţit exact ca în facultate, când nu aveam chef să merg la cursurile de umplutură şi stăteam în pat cu zilele şi tot ce făceam era să dorm şi să citesc.

Iar acum l-am lăsat pe Harun să mă poarte într-o călătorie minunată. Tatăl său, Raşid, spune cele mai frumoase şi neobişnuite poveşti, iar de fiecare dată când este întrebat de unde provine harul său, acesta răspundea că din Marea de Poveşti. Normal că nimeni nu credea un aşa răspuns.

Doar că niciodată nu poţi să ştii ce urmează să se întâmple, aşa că atunci când Raşid îşi pierde talentul de a spune poveşti, Harun îl surprinde Dakkă, un Duh al Apei, tocmai când acesta încerca să deconecteze Robinetul cu Poveşti al lui Raşid. Şi pentru că Harun este un băieţel curajos, îi cere Duhului să-l ducă în lumea lui, ca să poată vorbi cu autorităţile de acolo şi să le convingă să îi lase tatălui său harul acesta deosebit.

Şi povestea devine din ce în ce mai interesantă şi drăguţă: Harun ajunge în ţara Gupilor, acolo unde se află Marea de Poveşti şi autorităţile care o conduc, doar că rivalii lor, Chupii, începuseră să polueze Marea, o răpiseră pe prinţesa Gupilor, Batcheat, şi le declaraseră război.

Normal că Harun vrea să îi ajute pe Gupi şi normal că în final binele învinge. Citind cărţulia m-am simţit ca un copil care nu se poate despărţi de prietenii pe care tocmai şi i-a făcut şi eram peste poate de încântată de toate personajele acelea ciudate şi fascinată de lumea Gupilor. O să îi duc cartea nepotului meu şi sper să se bucure de ea cel puţin pe jumătate cât m-am bucurat eu.

- Asta s-ar putea să fie adevărat acolo de unde vii tu, îl contrazise Harun. Dar prin părţile astea funcţionează reguli mai stricte.
- Prin părţile astea, nu se lăsă mai prejos Dakkă cel cu barbă-albastră, îmi pierd vremea cu un Hoţ de Deconectoare care nu are încredere în ce nu poate să vadă. Şi cam ce ai văzut tu la viaţa ta, pungaşule? Africa ai văzut-o? Nu? Şi-atunci o fi cu adevărat acolo? Şi submarine? Hî? Şi grindină, mingi de baseball, pagode? Mine de aur? Canguri, Muntele Fujiyama, Polul Nord? Şi trecutul, ce s-a întâmplat cu adevărat? Şi viitorul, va veni? Crede numai ce-ţi arată ochii şi ai toate şansele să dai de bucluc, belele, necaz.

Clubul Ilustratorilor, 2009

Cred că este ultima carte pe care am cumpărat-o înainte să înceapă cele 4 luni de abstinenţă. Nici că se putea să fac o alegere mai bună! Nu am fost deloc surprinsă că o astfel de carte s-a lansat aproape neobsevată, dar am înţeles că au putut să o scoată doar 500 de exemplare. Nu ştiu pe unde le distribuie, dar e clar că e o carte cu circuit închis. Mare păcat, zău!

Cu puţine excepţii, textele şi poeziile din carte mi-au plăcut mult de tot. Sunt drăguţe, colorate, cu copii şi animale, perfecte de citit celor mici înainte de culcare sau perfecte de citit de copiii ăştia mai mari în metrou, zâmbind mereu. Şi textele nu au cum să nu fie bune când printre colaboratori se numără T.O. Bobe, Mircea Cărtărescu, Vasile Ernu, Dan Lungu, Simona Popescu, Ana Maria Sandu – iar aceştia sunt doar autori pe care i-am citit şi înainte şi mi-au plăcut. Dintre scriitorii cu care m-am întâlnit prima dată, mi-au plăcut poeziile lui Florin Bican şi ale Gretei Tarler.

Motanul stă-n raft
deghizat într-o carte -
exact când îţi închipui c-ar fi-n altă parte.

Căutam expediţiile lui Cook
(totuşi, cu ochii la ceasul cu cuc)
Când, l-am descoperit: nemişcat
lângă Motanul Încălţat!

Credea că nu-l văd!
Dar a păţit-o: subtil
i-am pus alături
Colţ Alb şi Câinele din Baskerville.

Grete Tartler - Motanul în bibliotecă

Iar ilustraţiile sunt şi ele una şi una. Nu am testat cartea pe un copil adevărat, dar eu m-am bucurat nespus de ea, iar de ilustraţiile lui Agnes Keszeg şi ale Cristianei Radu m-am îndrăgostit pe loc. Mi-ar plăcea să apară cât mai multe cărţi româneşti de felul acesta – scriitori avem, ilustratori la fel, lipsesc doar fondurile, se pare. Oricum, felicitări Clubului Ilustratorilor pentru iniţiativă; sper să nu fie şi ultima

…date uitarii sau necunoscute

Editura Vellant, 2007

Mai frumos cadou de Martisor nici ca se putea! Visez la cartea asta de cand a aparut si am rasfoit-o in Carturesti minute-n sir. Voiam sa o cumpar, dar m-as fi simtit vinovata ca ma rasfat in asemenea hal. Copilul din mine voia cu disperare cartea, adultul il pleznea peste mainile obraznice ori de cate ori se apropiau de carte cu gandul de a o cumpara. Si uite asa a trecut vremea, suspinand cand o vedeam in librarii, luandu-mi carti “serioase” in schimb si incercand sa ma amagesc ca intr-o zi, cineva care va tine mult, mult, mult la mine o sa mi-o daruiasca. Minunea s-a petrecut vinerea trecuta, iar acum Printesele sunt ale mele!

Oh, cartea de ATAT de frumoasa! Am avut timp sa ii studiez fiecare desen in parte, sa recitesc textele care mi-au placut, sa fiu atenta la toate detaliile. Iar Printesele sunt care mai de care mai simpatice. Cel mai bine m-am inteles cu printesa Esperlu&te si cu printesa Matüvü. Prima pentru ca “De cum e gata masa ori vreun bal, juna printesa Louis&te d’Esperlu&te / o ia la sanatoasa &, urcand cele o mie de trepte,-nc&-inc&, intra,-n secr& in cabin&-ul de lectura. / Unde citeste fie ce-o fi: literatura, filosofie, versuri, snoave, romane pline de brasoave.”, iar a doua pentru ca “Si-a marcat epoca printr-o multime de scandaluri, / dand sistematic peste cap ceremonialul, forma protocolara, norma, / convenientele sociale, eticheta. /In lume, poarta cele mai fistichii costume, / cele mai stranii: rochii de hartie, imponderabile, de sticla, chiar de plastic. / Paru-i este rosu sau albastru [...]”

Printesele sunt care de care mai altfel. Si sunt cu atat mai speciale! Si ce nume strasnice au: Amnezia, Doremi, Noctia, Partzsec si numele meu de printesa preferat: Pupidulce Am savurat fiecare pagina, fiecare ilustratie, fiecare rima! Traducerea e superba, Serban Foarta cred ca s-a distrat de numa’ lucrand la cartea asta!

In ceea ce priveste categorisirea cartii ca fiind una “pentru copii”, mai, nu stiu ce sa zic. Una pentru copii mari sigur este, asa ca eu imi imaginez mamele cumparand cartea pentru ele, dar spunand ca o iau “pentru aia mica”

Ce mai, biblioteca mi s-a colorat si a intinerit vizibil cu o asa carte! ^_^