Rainbow Books

Bookătăria de texte şi imagini

Monday ~ January 11th, 2010 13:53 by ionuca Posted in .ro, 2010, Citate, Minunatii

Clubul Ilustratorilor, 2009

Cred că este ultima carte pe care am cumpărat-o înainte să înceapă cele 4 luni de abstinenţă. Nici că se putea să fac o alegere mai bună! Nu am fost deloc surprinsă că o astfel de carte s-a lansat aproape neobsevată, dar am înţeles că au putut să o scoată doar 500 de exemplare. Nu ştiu pe unde le distribuie, dar e clar că e o carte cu circuit închis. Mare păcat, zău!

Cu puţine excepţii, textele şi poeziile din carte mi-au plăcut mult de tot. Sunt drăguţe, colorate, cu copii şi animale, perfecte de citit celor mici înainte de culcare sau perfecte de citit de copiii ăştia mai mari în metrou, zâmbind mereu. Şi textele nu au cum să nu fie bune când printre colaboratori se numără T.O. Bobe, Mircea Cărtărescu, Vasile Ernu, Dan Lungu, Simona Popescu, Ana Maria Sandu - iar aceştia sunt doar autori pe care i-am citit şi înainte şi mi-au plăcut. Dintre scriitorii cu care m-am întâlnit prima dată, mi-au plăcut poeziile lui Florin Bican şi ale Gretei Tarler.

Motanul stă-n raft
deghizat într-o carte -
exact când îţi închipui c-ar fi-n altă parte.

Căutam expediţiile lui Cook
(totuşi, cu ochii la ceasul cu cuc)
Când, l-am descoperit: nemişcat
lângă Motanul Încălţat!

Credea că nu-l văd!
Dar a păţit-o: subtil
i-am pus alături
Colţ Alb şi Câinele din Baskerville.

Grete Tartler - Motanul în bibliotecă

Iar ilustraţiile sunt şi ele una şi una. Nu am testat cartea pe un copil adevărat, dar eu m-am bucurat nespus de ea, iar de ilustraţiile lui Agnes Keszeg şi ale Cristianei Radu m-am îndrăgostit pe loc. Mi-ar plăcea să apară cât mai multe cărţi româneşti de felul acesta - scriitori avem, ilustratori la fel, lipsesc doar fondurile, se pare. Oricum, felicitări Clubului Ilustratorilor pentru iniţiativă; sper să nu fie şi ultima

2 Comments

High Voltage Tattoo

Friday ~ January 1st, 2010 15:25 by ionuca Posted in 2010, Books in English, Minunatii

Editura HarperCollins, 2009

Înainte de Kat von D, îmi plăceau tatuajele. După Kat von D, am ajuns să dezvolt o mică obsesie pentru ele. I-am urmărit toată vara emisiunea de pe TLC - eu, care nu am televizor, care nu mă uit la televizor decât atunci când sunt la cineva acasă şi se întâmplă să fie pornit, mi-am făcut programul în aşa fel încât aproape fiecare seara să o petrec cu Kat. Ceea ce făcea Kat şi echipa ei nu erau simple tatuaje, erau adevărate opere de artă. Pe mine m-au cucerit definitiv!

Iar ieri-noapte am stat până la 3 de vorbă cu Kat. Mă rog, ea scrisese cartea, eu o citeam; e tot un fel de “stat în poveşti”, nu? La 14 ani făcuse primul ei tatuaj, la 16 fugise de acasă cu iubitul ei de atunci, dar s-a întors după vreo 3 luni şi apoi a început să lucreze pe la tot felul de saloane de tatuaje, să îşi formeze mâna, să îşi facă relaţii şi să se îndrăgostească definitiv de tatuaje. Metal head convinsă, dar fascinată de muzica lui Beethoven, iubitoare de pisici sfinx şi cu tatuaje care îi acoperă ~ 75% din corp, acum are propriul ei salon - High Voltage Tattoo - lucrează cu tatuatori foarte buni din L.A. şi tatuează de dimineaţa până seara.

Nu o să am niciodată un tatuaj făcut de Kat, dar cartea despre ea pot să o răsfoiesc oricând. Merci, oompa, faci cele mai mişto cadouri

6 Comments

Manualul canibalului

Saturday ~ December 26th, 2009 20:39 by ionuca Posted in 2009, Citate, Minunatii, Recomandari

Editura Vellant, 2008

Manualul de bucătărie din Mările Sudului, savuroasa capodoperă a fraţilor Lucioano şi Ludovico Cagliostro a trecut din mână în mână şi a întreţinut focul interior al mai multor generaţii care s-au dedicat nobilei arte a gastronomiei artizanale.

Pentru un vegetarian, minunatele reţete descrise în carte sunt un reminder al gusturilor şi diversităţii la care a renunţat de bunăvoie. În timp ce citeam cartea, am avut momente în care îmi venea să alerg la frigider şi să mă îndop cu orice fel de carne aş fi găsit, dar mă calmam repede, când îmi aduceam aminte că e de-ajuns să văd o pulpă de pui sau o costiţă ca să mi se facă rău, nici vorbă să le pot mânca. Aşa că citeam şi suspinam şi măcar savuroasele deserturi le înlocuiam cu noua Milka Amavel.

Mai mult, nu e vorba despre o simplă carte de bucate şi despre nişte bucătari foarte pricepuţi, ci despre generaţii de bucătari, care au moştenit acea carte. Iubesc poveştile care se întind pe zeci de ani şi în care afli nu doar despre personajele de acum, ci şi despre stră-străbunici, în care vezi cum un sat, un oraş, o ţară se schimbă sub ochii tăi încât simţi că faci parte din istoria acelui loc. Urmaşii fraţilor Cagliostro nu moştenesc doar restaurantului Almacén Buenos Aires, din Mar del Plata, şi cartea lor de bucate, ci şi un fel de blestem: când afacerile merg cât se poate de bine şi localul e plin în fiecare noapte, când descoperă noi reţete şi lumea le laudă incredibilele abilităţi în ale gătitului, trebuie să se întâmple ceva rău şi să moară. Apoi restaurantul se închide pentru o perioadă, urmând ca viitorul moştenitor să-l redeschidă, să se bucure de succes şi să moară tânăr.

Asta până la venirea lui César Lombroso pe lume, cel care avea să încheie ciclul bucătarilor talentaţi, dar blestemaţi, de la Almacén Buenos Aires. Oh, el e cu totul şi cu totul special - un mic canibal în devenire: “Când s-a înfruptat pentru prima dată din carne de om, şi aici vorbim de carnea propriei lui mame, César Lombroso nu aveam mai mult de şapte luni de viaţă.” Asta e fraza de deschidere a romanului şi chiar dacă am citit repede-repede următoarele pagini ca să văd ce se întâmplă cu el după ce mama lui moare, Carlos Balmaceda nu se grăbeşte deloc cu povestea micului canibal. Dar nu contează, cartea asta se savurează în adevăratul sens al cuvântului, aşa că mi-a fost uşor să aştept reîntâlnirea cu César.

Şi lăsând la o parte reţetele şi toate acele nume de condimente de care nu am auzit, dar care mi-au lăsat gura apă, nu am putut să nu remarc trei asemănări cu alte cărţi/filme de care mă bucurasem înainte:

1. Un veac de singurătate - care m-a făcut să mă îndrăgostesc de aceste poveşti de familie
2. Parfumul lui Süskind - pentru nebunia patologică a personajului şi pentru simţul extraordinar pe care-l avea (în cazul lui César, cel al gătitului)
3. filmul Sweeny Todd: The Demon Barber of Fleet Street - în ceea ce priveşte modul ingenios de a scăpa de cadavre

Anul ăsta o să intre cam multe cărţi în top5, asta-i clar!

1 Comment

Târgul de toamnă

Monday ~ November 30th, 2009 0:25 by ionuca Posted in 2009, Events, Minunatii, Scriitori

Nu ştiu de ce mă încăpăţânez să merg sâmbăta la târg. Bine, pentru lansări şi pentru cele 2-3-4 vorbe schimbate cu oamenii mişto care vin pe acolo, dar în rest…

A fost aşa de aglomerat că mai aveam puţin si mă apucau atacurile de panică. Cât despre cumpăratul cărţilor, se dădea o adevărată bătălie ca să ajungi în faţa rafturilor, mai ales la Polirom şi Humanitas. Cred că îmbătrânesc dacă în loc să mă bucur de târg eu mă plând de aglomeraţie. În fine.

Sunt mândră de mine că mi-am luat aşa puţine cărţi. Mi-am propus să îmi cumpăr doar noi apariţii şi asta am făcut. Acum teancul cu cărţi de lângă pat e şi mai mare şi nu ştiu când o să am timp să le citesc şi o să se facă şi mai mare, din ce în ce mai mare şi şi… offf, somebody stop me! Am vorbit cu oompa şi ne gândim serios la un nou pariu ca cel de acum un an (?) în urma căruia nu am mai cumpărat cărţi timp de 3 luni. E dureros, e un fel de dezalcoolizare livrească, dar trebuie să mă opresc, măcar pentru o perioadă şi să citesc ce am deja, nu să cumpăr în neştire pentru pensie.

Iar de la Vellant am primit (cadou pentru că sunt copil cuminte ): Monştri plini de speranţă - Nicholas Mosley; Salon de frumuseţe; Lecţii pentru un iepure mort - Mario Bellatin şi Manualul canibalului - Carlos Balmaceda.

În schimb, lansările de carte mi-au plăcut mult. Prima a fost a Ioanei Pârvulescu şi deşi nu am apucat încă să citesc Întoarcere în secolul 21, Viaţa începe vineri o să o citesc într-o zi de vineri, evident, cât mai repede.

Cea mai faină fază de la Gaudeamus s-a petrecut la lansarea dânsei. Locul unde se desfăşurau lansările Humanitas avea pe fundal un banner mare cu Herta Müller şi noua ei carte. Un tătic pe la 40 şi ceva de ani, care trecea pe acolo în timp ce Ioana Pârvulescu spunea câteva cuvinte despre Viaţa începe vineri, se opreşte, pune pungile cu cărţi jos şi îi spune copilului de 8-9 ani:

- Doamna care vorbeşte acum este Herta Müller şi a luat premiul Nobel pentru literatură anul acesta.

Normal, nu m-am putut abţine şi m-am întors spre el cu un zâmbet mare pe faţă şi i-am şoptit:

- Ştiţi, dânsa e Ioana Pârvulescu, nu Herta Müller
- Aoleu, nu e ea? Da’ să ştiţi că seamănă…

It made my day!

Lansarea doamnei Annie Bentoiu a fost o adevărată surpriză. Mi-a plăcut la nebunie primul volum al memoriilor dânsei şi doar cu câteva zile înainte de târg am aflat că apare şi continuarea. Normal că l-am cumpărat, am stat cuminte la lansare şi apoi am fost să iau şi autograf. Doamna Bentoiu e aşa de drăguţă şi finuţă şi tot… exact cum mi-am imaginat-o!

Ultima lansare de sâmbătă a fost a lui Matei Florian. Cu cât aud mai multe despre carte, cu atât mi-e mai greu să mă apuc de ea. Sunt convinsă că e minunată şi tocmai de asta mi-e frică să o încep. Ştiu că o să-mi placă mult, mult de tot şi o să-mi pară aşa de rău când o să o termin. Aşa că o ţin lângă pat, deasupra unuia dintre teancurile cu cărţi şi aştept să-mi iau inima-n dinţi şi să o citesc.

Iar dintre scriitori, am stat cu Lăzărescu şi cu Ernu la o ţigară (de-a lor) şi din păcate pe Teodorovici l-am văzut doar în trecere şi după-masă nu l-am mai găsit ca să-i cer autograf Uff! Oamenii ăştia sunt aşa de fain, e o adevărată plăcere să stau şi să-i ascult Ah, iar de fiecare dată când mă întâlnesc cu Marius Chivu plec cu recomandări de carte. Mulţam!

All in all, a fost OK, dar la anu’ mă duc mai din timp să-mi cumpăr cărţi şi sâmbătă doar mă învârt prin târg.

8 Comments

“My plan is to write till I drop”

Wednesday ~ November 25th, 2009 1:08 by ionuca Posted in 2009, Events, Minunatii, Scriitori

[poza e făcută de Martha]

Nu pot să spun că sunt o fană a lui Salman Rushdie. Am citit doar Copiii din miez de noapte şi deşi mi-a plăcut mult cartea, mi s-a părut cât se poate de greoaie şi de obositoare. În plus, după ce am terminat-o de citit ziceam că mi-am luat porţia de Rushdie pe anul ăsta. Nici nu mă gândeam că îl voi vedea în carne şi oase pe faimosul scriitor.

Aveam aşteptări mari de la întâlnirea din seara asta şi mă bucur să spun că acestea mi-au fost depăşite. Odeonul a fost plin, ba mai stătea lumea şi pe culoare. A fost prima dată când simţeam că nu particip la o chestie extraordinară, ci că e normal ca un scriitor de talia lui să vină în Bucureşti. Ar trebui să fie aşa de multe astfel de evenimente încât să nu ştiu la care să merg.

Cât despre Rushdie, el a fost minunat! Din pozele pe care le văzusem până acum mă gândeam că o să fie mai tăcut şi mult mai serios. Da’ de unde! A fost incredibil de deschis, comunicativ şi, mai presus de toate, amuzant - încă o confirmare a faptului că scriitori buni sunt niste oameni mişto. Cel puţin cei pe care i-am întâlnit până acum se încadrează în tiparul de mai sus

Nici nu mi-am dat seama cum a trecut vremea. Deşi a citit destul de mult The Enchantress of Florence, mi-ar fi plăcut să nu se mai fi oprit Avea accentul ăla mişto, britanic şi ştia cum să citească să nu ne plictisească. Iar apoi, chiar dacă unele întrebări au fost cam… ciudate, s-a descurcat de minune (nici nu se putea altcumva ). Se vede că e un om obişnuit să apară în faţa cititorilor şi ştie cum să se poarte, ce să spună, când să spună, astfel încât publicul să se simtă minunat.

Iar dacă moderatorul ar fi fost mai bine ales, ar fi ieşit o seară de-a dreptul perfectă. Dar nu-i nimic, sunt convinsă că data viitoare va fi şi mai bine Jos pălăria, din nou, celor de la Polirom care mi-au oferit o seară de normalitate.

13 Comments

A doua seara de literatura

Friday ~ October 30th, 2009 15:54 by ionuca Posted in Events, Minunatii, Scriitori

Toti de la masa am fost de acord ca a doua seara a festivalului a fost mai misto ca prima. Aceeasi formula: doi autori straini, trei autori romani, dar scriitorii au fost mai deschisi si mai zambareti, textele mi-au placut toate mult de tot si discutiile au fost mai interesante.

Normal, putini dintre cei care s-au bulucit in prima zi a festivalului au revenit si in a doua (presupun ca azi iar o sa fie plin), dar parca mai bine. M-am simtit ca intre prieteni, ca sa zic asa. La masa din spatele nostru statea Filip Florian si mai trageam cu ochiul la el, la masa din dreapta noastra erau Elena Vladareanu si Matei Martin si mai trageam cu ochiul si la ei, iar pe scena erau doar fete cunoscute.

Pe Philip Ó Ceallaigh l-am mai vazut pe la diverse lansari de carte, dar acum l-am si auzit vorbind. Romana lui e adorabila, iar povestile lui sunt cat se poate de amuzante. Mi-a placut mult mai mult textul pe care l-a citit in engleza decat traducerea lui, asa ca ultima lui carte o sa o citesc in original.

Nu-mi amintesc exact ordinea in care s-a citit, dar cred ca Alek Popov a fost urmatorul pe lista. Mi se parea cunoscut si abia dupa ce am auzit ca fusese la European Borderlands mi-am adus aminte de el. Nu mai stiu ce citise atunci, dar stiu ca mi-a placut. Iar acum fragmentul din romanul Missiya London m-a facut sa pufnesc in ras si sa astept cu interes sa apara si la noi. Si ca veni vorba de asta, traducerea lui Stylian Deyanov m-a impresionat. Invata romana de 5-6 ani si textul pe care l-a citit in romana a sunat tare, tare bine! Normal, nu perfect, dar foarte bine. Sper mult ca el sa fie cel care va traduce cartea lui Popov

Cel si cel mai mult asteptam sa aud fragmente din cartea lui Matei Florian. Stiam doar ca scria la noua carte, dar nu stiam despre ce scria. Ei bine, ieri am aflat ca a scris despre pitici peltici si spiridusi ghidusi si taramuri cu nume greu de pronuntat. Iar in timp ce Matei citea peltic ca sa dea viata piticului din cartea, toata lumea asculta cu zambetul pe buze. Pe mine una m-a vrajit fragmentul respectiv si nu cred ca sunt singura De-abia astept sa apara cartea si sa o citesc pe nerasuflate. Altcumva nici nu pot sa-mi imaginez ca se poate citi

Razvan Petrescu a fost “scriitorul cuminte” al serii. A citit prologul cartii Foxtrot XX si o povestire despre un jaf. Imi pare rau ca nu am apucat sa-i spun ca avea cea mai misto rubrica de recenzii de carti proaste

Last but not least, Radu Pavel Gheo a fost la fel de binedispus si cu povesti la fel de faine ca intotdeauna. Am cumparat Numele mierlei abia acum (mea culpa, voiam sa iau cartea de cand a aparut, dar noah, m-am luat cu altele…), dar promit sa recuperez timpul pierdut. Radeam de numa’ cu oompa cand Gheo a citit o povestire din carte si presimt ca o sa rad si singura cand o sa incep cartea

Cat despre discutii, well, ar fi trebuit sa fiti acolo Chiar daca nu au fost asa multe intrebari din public, Marius Chivu s-a descurcat de minune punand el intrebarile. S-a vorbit mai mult, mai animat, mai cu drag parca. Cel putin asa s-a vazut din sala Iar vinul de la final a fost bun si el

Imediat ma duc la ultima seara de literatura. Nu-mi vine sa cred ca se termina asa repede De ce nu dureaza toata treaba asta cel putin o saptamana? Ufff…

10 Comments

Prima seara de literatura

Thursday ~ October 29th, 2009 1:53 by ionuca Posted in Events, Minunatii, Scriitori

Dupa ce am biciclit vreo ora cand pe strada, cand pe piste, cu fularul portocaliu bine infasurat in jurul gatului, cu Radiohead pe repeat si pentru prima oara nepasandu-mi daca se ia vreun caine dupa mine, am ajuns acasa unde Martha ma astepta cu masa pusa si cu apa pentru ceai gata fiarta. Asa ca satula, cu un sencha fierbinte in fata si cu Bangers and Mash pe repeat sunt gata sa scriu despre prima seara a Festivalului International de Literatura - Bucuresti.

Am ajuns la Clubul Taranului devreme dupa cum imi calculasem eu (pe la 18 fara 25), tarziu dupa cum aveam sa vad (toate mesele erau deja ocupate). Am avut o tentativa de a sta undeva in spate, dar cum mereu ma plang ca nu vad bine am cautat locuri undeva mai in fata, ca doar voiam sa-i si vad pe oamenii aia, nu doar sa-i aud vorbind. Pana la urma am gasit niste scaune in fata de tot si pe lateral, dar macar vedeam bine

Oompa, Liviu si Dragos au aparut si ei si apoi a inceput petrecerea. Era multa lume pe scena, unii zambitori, altii deja cu o fata plictisita. Dar dintre toti cel mai simpatic mi s-a parut José Luís Peixoto: tatuaje, bratari de la concerte la mana (aveam sa aflu ca de fapt multe erau de la meciuri de wrestling ), cercei, adidasi misto, ehe, asta da scriitor In plus, fragmentele din cartea sa (Nici o privire) care au fost citite mi-au placut mult de tot, iar raspunsurile pe care le-a dat pe parcursul serii m-au facut mereu sa zambesc. Dap, asta da scriitor!

Zahar Prilepin mi s-a parut in schimb destul de plictisit. Adevarul e ca nici nu avea un traducator langa el, asa ca nu cred ca a inteles mare lucru din ce vorbeau ceilalti. A fumat, a mestecat guma, a raspuns la obiect, dar fragmentul din carte (care mi s-a parut putin cam lung) nu m-a impresionat.

Si acum ai nostri Trebuie sa recunosc ca in seara asta Florin Iaru mi-a fost cel mai simpatic. Cum ce se intampla acolo nu avea legatura cu Internetul si cu blogurile , domnul Iaru a ras mult si a citit niste povestioare incredibil de hazlii (cand pot sa cumpar volumul??? ). Cred ca tuturor din sala le-a placut ce au auzit, ca de ras sigur au ras!

Vasile Ernu a tinut sa precizeze ca se afla acolo “80% in calitate de organizator si doar 20% in calitate de scriitor”, asa ca a citit numai cateva fragmente scurte din Ultimii eretici ai Imperiului (carte care se arata a fi misto, doar timp sa am), a facut putin pe interpretul (ciudata limba e si rusa asta!) si cand l-am salutat inainte sa plec era ocupat cu treburi organizatorice.

Radu Aldulescu a fost cel mai cuminte si mai tacut dintre toti. A citit dintr-un roman in lucru, dar nu pot sa spun ca am fost impresionata. Mai vad eu.

Cat despre discutiile de dupa, Criz era cam suparata pentru ca s-a vorbit despre orice si in acelasi timp despre nimic, ca nu s-a tinut cont de structura serii: “prima seara a Festivalului vrea sa analizeze ponderea cailor vechi urmate de tinerii scriitori: cit de mult cintareste traditia in romanele lor, cit de mult este experimentalism?” Well, intrebarea nici macar nu a fost pusa Pe mine nu m-au deranjat asa de mult “discutiile libere”, m-am multumit si cu raspunsuri la “De ce va este cel mai frica?” - “de nimic” (Radu Aldulescu), “de tacerea dintre ora 3 si 4 dimineata” (Florin Iaru) “de faptul ca Rusia s-ar putea sa dispara” (Zahar Prilepin) - si “Care este personajul literar preferat?” - “Mantaua” de Gogol (Vasile Ernu), “cititorii” (José Luís Peixoto). Iar apoi au urmat intrebarile din public, bineinteles. Totusi, daca nu pot/nu vor sa se tina de un program, mai bine nu fac unul. Simplu, nu?

Mi-a parut asa bine sa vad Clubul Taranului plin de lume. Multi au stat cele 2 ore, cat a tinut intalnirea cu scriitori, in picioare, in spate (poate ca pe viitor festivalul o sa se mute intr-un loc mai mare sau o sa aiba niste scaune in plus, pentru orice eventualitate). Si poate ca in anii urmatori daca o sa se faca publicitate evenimentului mai din timp o sa vina si mai multa lume

Cele doua cele mai misto momente ale serii au fost 1) cand Oana Boca a scos un tricou pe care era scris (cu aproximatie) “Cartea lui Matei Florian se numeste Si Hams si Regretel, cu M, OK?” (noah, recunosc, m-am topit! ) si 2) cand am realizat ca José Luís Peixoto sta de vorba cu fiecare persoana care merge sa-i ceara autograf. Mi-a spus ca lui ii place sa dea autografe, dar ca nu i-ar placea doar sa mazgaleasca ceva acolo, asa ca mereu vorbeste putin cu cei care-i cer autograful. Ah, si ne-a mai si pupat pe toate de doua ori: o data cand ne-am prezentat si o data la despartire. (Oare ma mai pupa si maine? )

Cu multe bune si cu putine rele (sala care mie mi s-a parut a fi mica, cataloagele cam inexistente - pe al meu l-a substituit Liviu dintr-un teanc de pe o masa ‘oficiala’, ca acolo unde stateam noi nu era nici urma de catalog), festivalul asta e un eveniment care NU trebuie ratat. Cine locuieste in Bucuresti, se da iubitor de literatura si nu vine la festival, vorba unui prieten, “e degeaba”.

12 Comments

Vesti bune

Friday ~ October 23rd, 2009 22:27 by ionuca Posted in Events, Minunatii

Festivalul International de Literatura - Bucuresti a ajuns la a doua editie. Intre 28 si 30 octombrie ma mut la Clubul Taranului Roman. Sunt asa de bucuroasa incat nici nu mai stiu ce sa zic

3 Comments

Timpul ce ni s-a dat

Monday ~ August 17th, 2009 17:46 by ionuca Posted in .ro, 2009, Le-as reciti oricand!, Minunatii, Recomandari

Editura Humanitas, colectia Memorii/Jurnale/Convorbiri, editia a doua, 2007

Uneori cand dau peste o carte care-mi place mult, mult, mult, vad peste tot mici coincidente, descifrez in gesturi cotidiene mesaje de nebanuit si fara sa-mi dau seama incep sa traiesc in carte. Lumea mea se transforma in lumea cartii pe care o citesc.

In ziua in care am inceput Timpul ce ni s-a dat, m-am uitat la filmul Public enemies. Iar a doua zi descopeream un post de radio numai si numai cu muzica de la inceputul secolului trecut. Pentru cateva zile am trait in interbelic; in mintea mea purtam rochii care-mi ascundeau formele, iar pe cap purtam o palarioara nostima si bine trasa pe ochi; parul il aveam tuns in stil bob. Jucam tenis in fuste albe, mergeam peste tot cu bicicleta, vorbeam frantuzeste si ma amorezam de tineri cu mustata subtire si care purtau costum. Dansam cu prietenele in camera mea pe ritmuri de big band si jazz. Those were the days…

Imi este asa de usor sa vorbesc despre visele mele cu ochii deschisi si asa de greu sa vorbesc despre carte. Oamenii de atunci erau asa de frumosi si atat de culti! Eu ii vad mai putin superficiali, cu mai multa rabdare, mai buni. Desi perioada la care se refera doamna Bentoiu este cea a marilor schimbari (1944-1947), eu am savurat paginile despre istoria familiei, descrierile profesorilor, ale iesirile cu prietenii si a timpului in care toate erau inca bune si frumoase.

Dar nu a fost o carte plina doar de frumos. Cu cat citesc mai multe marturii despre perioada comunista, cu atat mai greu imi este sa nu izbucnesc la auzul vorbelor de genul “ce bine era pe vremea aia”, “totusi, Ceausescu a facut multe pentru tara” si alte asemenea aberatii. Nimeni si nimic nu o sa ma convinga vreodata ca au exista si parti “bune” ale comunismului.

Acum abia astept o continuare la aceste memorii, indiferent daca doamna Bentoiu se hotaraste sa scrie despre perioada de dinainte de comunism sau despre cea din timpul comunismului. Iar daca mai stiti astfel de carti minunate, va rog sa mi le recomandati. Sunt in cautare de jurnale si memorii

13 Comments

Bucurii

Thursday ~ June 18th, 2009 16:29 by ionuca Posted in Events, Minunatii, Scriitori

A doua veste foarte buna pe ziua de azi e urmatoarea: maine, de la ora 17, la standul editurii Humanitas, va fi prezent Martin Page. Like OMG! Mi-au placut la ne-bu-ni-e cartile lui (M-am hotarat sa devin prost, Libelula, Despre ploaie, O perfecta zi perfecta), iar maine o sa pot sa-i spun asta in fata! De-abia astept!!!!!

*nu ma pot opri din hiperventilat!!!*

5 Comments