Rainbow Books

O sa ii fiu veci recunoascatoare lui Spadez pentru ca mi-a spus de Book Depository. Site-ul este foarte user-friendly si mai ales are niste preturi foarte bune la carti. Iar taxa de transport nu exista. Pe bune! Cartile le iei muuult mai ieftin decat de pe Amazon si nici nu platesti transportul. Nu stiu ce pile au ei la posta Marii Britanii, dar sunt cat se poate de incantata de aceasta gaselnita. In plus, cam in 6 zile primesti cartile. Eu am dat prima comanda sambata trecuta, vineri aveam deja o carte in posta, iar azi am fost la oficiul postal ca sa ridic coletul cu celelalte 3 carti. Si am mai si primit 3 semne de carte foarte dragute! Sa vad daca mai raman cu ceva bani la sfarsit de luna, ca iar dau comanda! I love Book Depository! ^_^

Tot Carturesti, dar de data asta e de bine O initiativa care mie mi se pare cat se poate de faina:

Până la sfârşitul lui aprilie vă aşteptăm să aduceţi în ceainăria din Verona 13 sau în librăria Cărtureşti MŢR poezia voastră preferată copiată de mână sau xeroxată; dacă sunteţi mai obişnuiţi cu tastele o puteţi trimite prin mail la info@carturesti.ro.

Click click click

Mi-e rusine sa spun, dar habar n-am care e poezia mea preferata sau daca am una. Oricum, am timp pana la in aprilie sa caut si sa aleg una

08.04.2007

Am ramas ieri noapte fara curent. S-a ars ceva la panoul electric si, dintr-odata, m-am trezit pe intuneric, fara calculator, internet, lampa si alte asemenea lucruri indispensabile unei nopti normale. Nu putea nici sa merg la culcare la ora 11; abia ma trezisem pe la 9. Am sunat singura persoana care stiam ca e treaza la ora aia si care stiam ca o sa faca misto de mine, deci o sa ma binedispuna. Dupa ce am terminat cu injuratul, rasul, barfitul, m-am vazut iar singura, pe intuneric. In stilu-mi caracteristic, nu dispun de prea multe lucruri utile, cum ar fi o lanterna. Mi-am adus aminte de doua lumanari parfumate pe care le primisem in urma cu cateva luni si care adunau praf pe mobila, asa ca le-am folosit.

Lumina chioara, datatoare de dureri de ochi. Dar tot am reusit sa citesc vreo 20 de pagini din Jurnalul lui Jeni. Am ajuns la 1940, dar merge greu. Nu ca nu mi-ar placea, dar mi se pare obositor sa citesti luni din viata unui om in cateva minute, ani in cateva ore. Sunt multe persoane, multe concerte, carti cat incape, piese de teatru, filme, e multa viata in jurnalul asta, chiar daca ei nu i se pare. M-am gandit daca eu si Jeni am fi putut fi prietene. Nu, nu cred. Lui Jeni nu i-ar fi placut de mine. M-ar fi considerat inculta si snoaba, o persoana care nu si-ar fi pierdut timpul. Daca ma gandesc bine, nici eu nu cred ca as fi placut-o; m-ar fi intimidat prea tare. Dar cred ca as fi admirat-o. Da, mai mult ca sigur.

Cand am inceput sa nu mai vad bine am suflat in lumanari si m-am culcat. Evident, nu am putut sa adorm, asa ca m-am tot invartit de pe o parte pe alta si m-am gandit la tot felul de tampenii. Intr-un final am adormit.

Dimineata am rezolvat, pe moment, problema cu panoul electric. Un vecin, printre injuraturi si ridicatul pantalonilor peste tricou, a mesterit ceva la el si acum am iar curent. Dar tot va trebuie sa schimb panoul.

Dupa serviciu m-am intalnit cu Spadez sa facem schimb de carti. Dat inapoi Good omens, primit Plansul lui Nietzsche si primul Orbitor. Si daca tot aveam companie, am mers pana la Anthony Frost sa imi iau lanterna pentru citit. Nu am vrut sa ma prinda inca o pana de curent fara asa ceva. Bine, mi-as fi putut cumpara o lanterna obisnuita, dar I’m a book snob, asa ca mi-am facut damblaua. Lanterna e chiar misto, se vede bine pe intuneric, e cat se poate de folosibila in cazuri din astea disperate. Si imi place la nebunie cum se pliaza si se face mica, mica, mica.

Ma duc sa mai citesc ceva, m-am plictisit sa incerc sa scriu serios.

Sunt fericita!

Am trecut azi pe la Carturesti cu gandul sa ma duc direct la rafturile cu ceai si sa nu arunc nici macar o privire cartilor. Ma rog, in cele din urma am ajuns sa stau o ora in librarie, sa vars vreo doua lacrimi ca eu nu pot sa-mi cumpar carti!!!, sa trimit mesaje in care-mi blestemam soarta ingrata, sa iau ceai, sa vad cartea asta super haioasa [cum trec lunile de abstinenta, cum o cumpar ], DAR, cel mai important, am cumparat asta:

Uhum, Wakefield-ul lui Andrei Codrescu, in original, editia cartonata, cu… 17 lei!!!!!!! Am fost asa de bucuroasa!!! Bine, nu e pentru mine cartea, dar ce conteaza??? La inceput nu prea mi-a venit sa cred ca e doar atat, asa ca l-am intrebat pe tipul de la casa, care mi-a zambit si mi-a spus ca da, e doar atat!

He he he, ma duc sa savurez victoria cu o cana de ceai [nou] si cu Dilemateca si Noua literatura. Me happy!

Am revenit din vacanta, dar nu va spun cat de putin am citit; o sa apara o mica insemnare pe Bookblog despre asta Ofurile mele sunt de alta natura. Ca sa invat pentru restanta aveam musai nevoie de un caiet. Ma duc pe la mama, imi iau ceva de mancare si ma indrept spre librarie. In Baia Mare nu avem doar librarii; aici supravietuieste modelul comunist [?] al librariilor-papetarii: intr-o parte ai caiete, rechizite bla bla bla, in alta parte ai cartile. Nu pot sa ma plang de aprovizionare: au titluri noi si de la multe edituri. Ce ma calca pe nervi e ca nu avem librarii in adevaratul sens al cuvantului. Si mai sunt si “librarii” care stau mereu cu ochii pe tine de parca tot ce vrei e sa le furi cartile. Dar daca stau mai bine sa ma gandesc, la libraria Nicolae Steinhardt este o tipa chiar draguta, pe care o salut de fiecare data cand merg acolo si cu care am ajuns sa ma salut si pe strada, ceea ce mi se pare cat se poate de dragut

Ma gandesc din ce in ce mai des la libraria-ceainaria mea. I-am mai adaugat cateva detalii, i-am facut si un program de lansari si de lecturi publice. Oful mare este legat de bani: de unde fonduri pentru afacerea mea? Al doilea mare of se refera la clienti: oare ar fi lumea interesata de asa ceva? Ah, am tot stat si m-am gandit si am ajuns la concluzia ca as vrea sa imi deschid libraria-ceainaria in Baia Mare; orasul asta trebuie sa se modernizeze putin si nu i-ar strica ceva cat de cat mai cultural pe langa puzderia de banci, magazine Orange si Vodafone. Tin minte ca in crasma de langa liceul Sincai, in B’Rux, erau mereu liceeni care isi scriau temele sau invatau. De ce nu ar veni in ceainaria mea sa faca asta? Ar avea muzica buna, ceai cald si aromat si le-as pune la dispozitie toate cartile mele. Bine, pe alea cu Harry Potter nu Dar pana cand o sa fiu mare mai este, asa ca ma multumesc doar sa visez.

Gata, am batut campii destul, e timpul sa ma intorc la oful-pretext al acestui post. Nu mai vreau sa intru in librarii fara sa cumpar carti. Pur si simplu nu mai vreau! Mi-e asa de greu sa ma duc si sa ma uit la toate minunatiile alea de carti, sa le iau, sa le rasfoiesc, sa citesc cate-un pasaj si apoi sa le pun inapoi pe raft Nu e corect! Sunt lacoma si ma gandesc ca de la Humanitas le iau cu reducere, iar Polirom-ul imi da si el reduceri daca le comand de pe site. Si atunci inghit in sec, mai mangai o data coperta, pun cartea inapoi pe raft, plec capul si ies din librarie. Nu mai vreau sa ma mai gandesc la “daca nu imi cumpar acum si le comand, economisesc bani de aproape inca o carte!”. Momentan e mai puternica dorinta de a citi si a avea cat mai multe carti decat placerea de a iesi din librarie cu zambetul pe buze si cu o carte-n geanta.

Daca ar fi dupa mine nu as face nimic altceva decat sa citesc; am asa multe carti cumparate si necitite si vreau sa imi cumpar asa multe alte carti incat as avea nevoie de cel putin inca o viata ca sa le termin de citit. Ma gandesc ca poate o sa am noroc si o sa i se faca cuiva mila de mine si o sa ma intretina, iar eu o sa citesc cat e ziua de lunga

Revenind cu picioarele pe pamant:

astept noile numere din Dilemateca si Noua literatura [am uitat sa o cumpar cand am fost in Bucuresti, stupid me! ]

trebuie sa invat pentru restanta

citesc foarte putin; momentan ma lupt cu a patra carte din seria Thursday Next, dar nu pentru ca nu imi place, ci pentru ca nu am timp