Rainbow Books

Trenul de noapte spre Lisabona

Tuesday ~ June 15th, 2010 13:29 by ionuca Posted in 2010,Cărţi de plastic

Editura Vivaldi, 2007

Sunt o masochistă. Înainte doar bănuiam asta, dar acum sunt 100% sigură că sunt aşa. Spun asta pentru că m-am chinuit timp de 557 de pagini: povestea nu-mi spunea nimic, de personaje nu am putut să mă ataşez, credeam că nu o să se mai termine vreodată! Şi citeam mai mult ca să ajung la final, sperând ca pe parcurs să pot să intru în poveste sau măcar finalul să nu fie aşa de slab. Aş, slab a început, slab s-a terminat.

Cartea începe în Berna, unde Raimund Gregorius, poreclit Mundus, profesor de limbi clasice la liceul din oraş, întâlneşte pe un pod o portugheză misterioasă. Afara ploua, el se îndrepta spre liceu, ea era pe pod plângând şi citind un bilet pe care apoi îl aruncă în apă, lui i se pare că ea vrea să se arunce peste parapet, fuge spre ea şi o salvează. Foarte “Arcul de Trimf” până aici.

Partea care mie mi se pare incredibilă e cea în care Mundus e atât de pătruns de această întâlnire, încât se ridică de la catedră în mijlocul lecţiei, iese din clasă şi pune punct vieţii sale aşa cum era ea până atunci. Mundus a fost mai mereu un singuratic, chiar şi atunci când a a fost căsătorit. Un intelectual retras, fără prea mulţi prieteni, pasionat de jocul de şah şi care nu a lipsit nici măcar o dată în 20 şi ceva de ani de la vreun curs. Şi uite că dintr-odată, Mundus nu mai e Mundus. Nu numai că iese la mijlocul orei din clasă, dar ajunge într-o librărie cu cărţi în portugheză şi cumpără o carte de cugetări, scrisă de un anume Amadeu Prado. Evident, începe să înveţe portugheza chiar în aceeaşi zi, citeşti din însemnări şi vai!, ce profunde i se par, apoi ia trenul de noapte spre Lisabona, în căutarea lui Prado.

Nu, nu se poate ca o întâlnire atât de nesemnificativă să schimbe complet un om, să-l facă să renunţe la tot ce are şi să ia trenul spre o ţară în care nu a pus niciodată piciorul în căutarea unui om. Şi mai de necrezut e faptul că în Lisabona întâlneşte doar oameni care pot să-l ajute să-şi formeze o imagine despre Prado: cele două surori ale lui, prietenul lui cel mai bun, un alt prieten apropiat, femeile de care Prado fusese îndrăgostit… Culmea, toţi moşii şi babele alea ştiu fie engleză, fie franceză, deci sporovăiesc fără încetare despre cum era Prado, despre ce scria, despre ce medic minunat a fost, despre copilăria lui bla, bla, bla.

Nu am putut să cred o asemenea poveste, pur şi simplu nu am putut! Dacă Mundus ar fi întâlnit măcar o piedică, una singură, în această călătorie, poate că aş fi fost mai blândă cu cartea asta. Dar aşa, nu pot decât să regret timpul pe care l-am pierdut încercând să citesc romanul. Mai rar aşa poveste neconvingătoare…

6 Comments

Bozo si cu mine

Sunday ~ February 1st, 2009 23:30 by ionuca Posted in 2009,Cărţi de plastic

Editura Humanitas, colectia Cartea de pe noptiera, 2008

Nu o sa invat niciodata sa nu mai cumpar carti dupa titlu/coperta si nu o sa invat sa nu ma entuziasmez in legatura cu o carte inainte sa o citesc. Da, are coperta draguta. Da, e despre pisici. Nu, nu inseamna neaparat ca o sa fie o carte faina.

Si nu a fost. Abordarea e interesanta: pisica Bozo poate sa vorbeasca, nu este neaparat desteapta, dar cu initiativa, si este o nonconformista; pentru autor, pisica se comporta exact ca un om. La cat vorbesc cu uRMa, si ea e un fel de om pentru mine: se bucura cand vin acasa, niciodata nu se plictiseste de povestile mele, are nevoie de atentie mai tot timpul, are chef de joaca si ne alergam prin toata casa, ma mai musca, o mai trag de coada, dar in general suntem cele mai bune prietene. Pana aici toate sunt bune si frumoase.

Problema a fost cu intamplarile prin care cei doi – Carsten si Bozo - trec. Sunt pur si simplu tampite! De parca tipul a fumat un joint inainte sa se apuce sa scrie si i-a iesit ce i-a iesit: pisici care sunt trimise pe Luna cu un sut in fund de nu-stiu-ce fost mare fotbalist, Bozo care isi deschide un cabinet de medicina veterinara si psihoterapie, Bozo care are propriile ei show-uri TV, Bozo care adera la un partid pisicesc, cate si mai cate. E si ironie in cartea asta, autorul inteapa o gramada de (foste) personalitati din Germania si face misto de multe emisiuni TV de la el din tara, dar per ansamblu, mi s-a parut o carte care nu transmite mare lucru si care nu are aproape deloc legatura cu adevarata fata a regnului pisicesc. Mai mult, nici macar nu m-am relaxat citind-o, ba dimpotriva.

Mda, chiar ar trebui sa fiu putin mai atenta la ce carti cumpar. Enthusiasm is bad!!!

8 Comments

Nesuferitele zile de luni

Friday ~ December 19th, 2008 23:44 by ionuca Posted in 2008,Citate,Cărţi de plastic

Editura Humanitas, colectia Raftul Denisei, 2008

Stateam printre toti oamenii aia in varsta, cu parfumurile lor grele, cu respiratia lor fornaita si cu porcariile alea pe care si le puneau la gat. Ne spuneam ca noi n-o sa ajungem niciodata asa si ca vom face totul altfel. Asta ne-am promis-o destul de solemn, caci atunci inca nu stiam ca toti babalacii aia isi spusesera si ei odata ca vor face lucrurile altfel. Bineinteles ca si-au spus-o toti si ca toti au crezut in ce spuneau.

“Cum sa nu imi placa o carte cu asa un titlul? Pai si eu urasc zilele de luni, inseamna ca o sa ne intelegem de minune!” Rationament cat se poate de gresit. Sau doar ma asteptam la ceva care sa ma dea pe spate. Nu a facut-o.

Desi prima parte e chiar OK. Arnon si Rosie, Rosie si Arnon. Doi adolescenti care chiulesc de la scoala, se intalnesc pe unde pot, stau ore-ntregi prin crasme, ba merg pentru cateva zile si in alt oras, si-o mai trag, the usual stuff. Asta pana cand Arnon se hotaraste ca vrea sa devina actor si ca scoala nu-l mai intereseaza. Are din ce in ce mai multe absente, isi vinde si manualele, iar in cele din urma este exmatriculat. Cu un tata alcool si cu o mama care sparge farfurii la nervi, lui nu-i ramane altceva decat sa se mute si sa se descurce (aproape) de unul singur.

Iar peste cativa ani, dupa ce Rosie l-a parasit, a schimbat vreo 2-3 locuinte, tatal lui a murit, mama a ramas la fel de neglijenta cu farfuriile, Arnon isi ineaca amarul in vin si, ma scuzati, in curve. Are o regula: nu se duce de 2 ori la aceeasi femeie. Pe unele le cheama acasa, pe altele le viziteaza la locul de munca. Iar cam asta e tot ce se intampla in a doua parte.

Am aflat chestii noi despre prostituate & stuff, dar nu tineam mortis sa le stiu vreodata. Ma consolez cu gandul ca e bine sa stii cat mai multe, din cat mai multe domenii. In rest, Nesuferitele zile de luni s-a transformat in “nesuferita asta de carte!” 

5 Comments

3 saptamani, 9 carti si atat

Monday ~ May 5th, 2008 22:47 by ionuca Posted in 2008,Blabla-uri despre cărţi,Cărţi de plastic,Recomandări,So und so

O treaba murdara – Christopher Moore: Coperta mi se pare cat se poate de urata – ba de-a dreptul oribila! – iar daca ar fi fost dupa mine nu m-as fi atins niciodata de o carte cu o asemenea coperta. Dar o colega de la serviciu mi-a spus ca trebuie sa citesc cartea, mi-a imprumutat-o, m-a batut la cap cu intrebari [Ti-a placut? Inca n-ai citit-o?! Cand o citesti?], iar in cele din urma, in duminica de dupa deces – al laptopului, m-am apucat de ea. A fost exact cartea de care aveam nevoie: amuzanta, antrenanta, bine scrisa. Am ras cu lacrimi! Mda, mi-a placut mult de tot. Abia astept sa apara si cea de-a doua carte a lui Moore. Pe aia o cumpar singura, nu mai astept sa ma roage lumea ca sa o citesc

Voi scuipa pe mormintele voastre – Boris Vian: Vai, mi-a fost asa de greu sa o citesc! De fapt, mai mult mi-a fost scarba decat greu. Acum inteleg de ce a iscat un asemenea scandal cand a fost publicata.

O iubeam – Anna Gavalda: inca nu mi-am cumparat Impreuna, dar am luat celelalte doua cartile ale ei. O iubeam mi s-a parut trista cum numai o carte poate sa fie. Totusi, nu cred ca am plans. Carticica asta am citit-o intr-o noapte, am savurat-o, m-am gandit la cineva care e in aceeasi situatie, m-am intristat, am inchis-o si m-am culcat. A fost o lectura placuta de noapte.

As vrea sa ma astepte si pe mine cineva – Anna Gavalda: povestiri. Dupa cat de mult mi-a placut prima, am crezut ca o sa am o surpriza placuta si cu celelalte povestiri. Nu prea a fost sa fie. In fine, nu imi pare rau ca am citit-o, dar putea ceva mai mult, mai frumos.

Dragostea in vremea holerei – Gabriel Garcia Mrquez: Cei de la Rao sunt cam lacomi, iar cartile lor imi par exagerat de scumpe, asa ca nu stiu cand o sa ma indur sa cumpar de la ei. Noroc ca mi-a imprumutat Dragos cartea. Imi era asa dor de Marquez! Uit cu totul pe ce lume traiesc cand ii citesc cartile. Devin personaj la randul meu, sunt parte din poveste. Mi-a placut la nebunie sfarsitul, chiar daca la inceput mi s-a parut dulceag. Nu e deloc asa, ci e cat se poate de frumos. Mi-ar placea sa am si eu un asemenea sfarsit.

Complexul lui Portnoy – Philip Roth: prea multa laba, prea mult futai, prea multe frustrari. Am mai zambit pe alocuri si nu mi se mai pare ca parintii mei sunt chiar asa de cicalitori pe cat ii credeam, dar nu simt ca am castigat ceva citind cartea.

Inima de cerneala – Cornelia Funke: slabuta rau! Am terminat-o din inertie, nu ca mi-a placut in mod special. Cei care o compara cu HP n-au habar despre ce vorbesc. Singurul lucru cu adevarat OK din carte este dragostea pentru carti a personajelor. Pentru calatorii in carti si intalniri intre cititori si personaje, seria cu Thursday Next e de mii de ori mai misto decat prostioara asta de carte. Am fost prea indulgenta cand i-am dat 7. Am modificat in 5. Mda, cam atat merita. In rest, tot HP ramane za best.

Faust Eric – Terry Pratchett: e printre cele mai slabute carti de Pratchett pe care le-am citit pana acum. A fost OK, nimic spectaculos, umorul si ironia mi-au cam lipsit, dar macar the Luggage a fost la inaltime Ce mai personaj!

Febra stadioanelor – Nick Hornby: imi place pentru ca aflu tot felul de nimicuri despre Hornby, dar deja mi-a ajuns fotbalul pana peste cap Noah, o sa o termin, dar nu ma grabesc cu ea. Nu o mai citesc. Nu pot! Ma omoara pasele, si golurile, si meciurile in deplasare, si toate cele! AAA!

14 Comments

Eu et al.

Monday ~ February 18th, 2008 22:11 by ionuca Posted in .ro,2008,Cărţi de plastic

Polirom, Biblioteca de duminica

In afara de vreo 2-3 povestiri digerabile si un citat dragut, cartea nu mi-a placut deloc, m-a enervat si m-a facut sa simt imi pierd timpul citind Au fost cei mai prost cheltuiti 4 lei din viata mea. Mai bine imi luam un kg de portocale sau o ciocolata.

14 Comments