Rainbow Books

He looked maybe 13. Kind of olivish-dark. Not foreign-looking exactly – well, possibly, a little Indian, I mean American Indian [...] Anyway this kid’s sort of – strange. Exotic you might say. Did I mention the sideburns? Like Elvis. With realy dark aviator-style sunglasses like an adult man would wear, and a straw hat like a fedora with I think a red band [...] and a baggy T-shirt. And a watch on his left wrist, sort of big, pilot-style watch.

Intr-o dupa-amiaza calduroasa de iulie, familia Heart si-a facut aparitia in Willowsville, NY. Baiatul cel mare, John Reddy Heart, avand doar 11 ani, conducea a Day-Glo pinkish-orange Caddie. Pe scaunul din dreapta dormea mama lui, Dahlia Heart, The White Dahlia, iar in spate se afla restul familiei: bunicul excentric – Aaron Leander Heart, fratele mijlociu, un mic geniu – Farley Heart, si sora cea mica, un copil retras si care mereu trecea neobservata – Shirleen Heart.

John Reddy was our first love. You never forget your first love.

M-am indragostit de John Reddy Heart, la fel cum au facut toate fetele din Willowsville. Mi-a placut ca era mult mai matur pentru varsta lui, ca nu era ca toti ceilalti pustani de liceu. Misterul familiei Heart, indiferenta cu care Johnny isi trata colegii, femeile in compania carora era vazut, obiceiurile lui de om mare, toate acestea mi l-au facut al naibii de drag. Am redevenit o fata de 15 ani, indragostita lulea, care ii urmarea fiecare miscare din liceu, care nu rata nici un meci de baschet atunci cand el juca, care ii stia pe dinafara orarul. Evident, nici pe mine nu ma baga in seama; nu cred sa se fi uitat vreodata cu adevarat la mine cand ne intersectam pe holul liceului. Nici eu, nici celelalte fete nu existam pentru el.

Apoi cand a urmat tragedia, cand era un fugar urmarit de politie, am plans pentru el si mi-am dorit sa ajunga in Canada, sa scape. Dar l-au prins, a urmat procesul, iar desi a fost achitat, tot a fost trimis pentru un an intr-o casa de corectie. Parerile erau impartite in legatura cu ceea ce s-a intamplat: unii spuneau ca e vinovat, altii ca incearca sa protejeze un membru al familiei, iar ceilalti spuneau ca l-a omorat pe Melvin Riggs ca sa o scape de Dahlia din mainile lui. Dar noi stiam cu totii ca era nevinovat. Nu se putea sa fie altcumva.

Cat timp a fost inchis, familia Heart a plecat din oras. Nu mai puteau sa raman, cu scandalul care se starnise. Stiau ca nu mai sunt doriti in orasul nostru linistit. Dupa ce Johnny s-a intors in oras, era complet schimbat. Baietii vorbeau despre ce se intampla in casele de corectie. Brrr, saracul John Reddy. S-a mutat intr-o apartament cu doua camere de-asupra unui restaurant chinezesc. A terminat liceul, apoi a disparut. Nu a venit sa-si ia diploma, nu a venit nici la bal. L-am asteptat toata noaptea, am stat mereu cu ochii pe intrarea in sala de bal, dar nu a venit. John Reddy Heart a plecat definitiv din viata noastra, fara macar sa-si ia la revedere. Chiar asa putin am insemnat pentru el?

The way Ketch tells it, it forces you to realize: what if the Hearts hadn’t come to Willowsville at all? What if their car had broken down in Nebraska? Or Colonel what’s-his-name had died before giving Dhalia the house? Our lives would be irrevocably altered, but – what lives would they be?

John Reddy Heart ne-a schimbat vietile. Chiar si dupa 30 de ani de la terminarea liceului ne mai gandim la el. Suntem casatoriti sau divortati, cu copii sau fara, suntem presedinti, staruri de cinema, profesori universitari, medici etc. Suntem oameni in toata firea, dar redevenim adolescenti cu cosuri si aparate dentare, de fiecare data cand ne intalnim si vorbim despre el. Retraim totul, de parca s-ar fi intamplat doar ieri.

John Reddy Heart – we miss you, we’re thinking of you, we want to see you again, we love you.

Acum ca e ultima zi din an, simt nevoia sa trag linie si sa adun toate bucuriile literare de anul asta. Din fericire, nu sunt putine

Carti citite: 125
Cele mai misto carti romanesti:

Cele mai misto carti in engleza:

Cele mai misto carti straine:

Carti care nu mi-au placut:

Pe langa multe carti citite, primite, date, imprumutate, anul asta mi s-a implinit visul de a lucra cu carti , am ajuns sa fac parte din echipa Bookblog, am fost la multe lansari de carte si la European borderlands, am cunoscut si am stat in povesti cu diversi scriitori [oameni tare misto, credeti-ma pe cuvant! ], am ajuns sa-mi iau portia lunara de fericire la Schimb de carti, am descoperit si Noua literatura si am cunoscut multi, multi oameni frumosi, bookaholici ca mine Asa ca, 2007 a fost un tare bun, nu pot decat sa-mi doresc alti asemenea ani

Pentru ca sunt lenesa si nici nu prea am timp, o sa urmez exemplul lui Puck si o sa scriu un post-ghiveci despre cartile pe care le-am citit recent sau pe care le-am citit, mi-au placut, dar nu am apucat sa vorbesc despre ele.

Halterofilul din Vitan - Maria Manolescu: nu mi s-a parut cine stie ce cartea asta, dar cred ca urmatorul roman o sa fie mai bun Pana atunci o sa ii citesc, cu aceeasi placere, articolele din Noua literatura. Iar dupa ce am citit interviul cu ea din NL, am spus ca e musai sa vad si Sado-maso blues bar , asa ca sambata am avut program de teatru. Faina piesa, faini actorii

Iubire etc. – Julian Barnes: Am aflat prea tarziu ca e continuarea de la Trois, iar acum sunt curioasa sa vad exact cum a inceput relatia celor 3. Mi-a placut faptul ca fiecare personaj isi astepta [desi nu intotdeauna] randul ca sa spuna partea lui din poveste, ca se mai certau din cand in cand si ca, in cele din urma, nu stiai cui sa-i dai dreptate

Printul din Central Park - Evan H. Rhodes: a fost una dintre cele mai dragute carti pe care le-am citit recent! [multumesc, Dan! ] Central Park, Jay-jay – un baietel curajos si simpatic, un catel care se tine ca o Umbra pe urmele lui, o doamna in varsta care vine in parc in fiecare zi, Elmo – spaima lui Jay-jay – cam astea ar fi personajele importante. Restul il aflati citind cartea

Iar acum, aceeasi intrebare: ce sa citesc? Parca as avea chef de un Terry Pratchett, dar ultima data cand am citit m-am oprit undeva la jumatatea cartii Wyrd Sisters si nu stiu daca sa ma apuc iar de ea de la inceput, sa continui de unde am ramas sau sa citesc alta carte. Apoi daca nu e Pratchett, sa citesc din cartile pe care le-am cumparat acum sau din alea de mai demult? Decizii, decizii, decizii…

Editura Trei, 2007

Astept de prin iunie sa apara cartea asta. O persoana importanta [nu spui cine! ] mi-a povestit despre proiect, mi-a dat niste nume [am facut ochii maaaaari de bucurie], apoi am asteptat si am tot asteptat sa apara cartea. Am mai intrebat din cand in cand “da’ nu a aparut inca?”, m-am multumit cu “nu” si “habar n-am cand o sa se publice”, si mi-a fost putin ciuda cand am vazut ca Laura a cumparat cartea inaintea mea Dar mi-am revenit dupa ce m-am vazut sambata la targ cu cartea-n geanta Cel mai misto a fost cand m-am intalnit cu Matei si cu Cezar si nici unul dintre ei nu stia ca aparuse si ca se gasea deja la targ

Noah bun… se iau 17 scriitori contemporani, li se da un subiect – erotismul, se aduna povestile si apoi se publica intr-un volum colectiv. Nu are rost sa o lungesc: mi-a placut ideea, mi-au placut povestirile [bine, nu chiar toate ]. Mi-au ramas inca in minte cele scrise de Marius Chivu - Amfiteatrul la amiaza, Filip Florian - Vrajitorile din insula Sylt, Ioan Grosan - Domnisoara Bovary si Lucian Dan Teodorovici - Despartirea de barza si alte haladuieli erotice prin copilaria proprie. Nu am reusit sa trec de primele 3-4 pagini din Sambata seara a lui Dan Sociu – pentru mine textul respectiv intra la pornografie si nu am rabdare si nervi pentru asa ceva In rest, celelalte povestiri sunt scuza perfecta pentru a sta in casa la caldura cu o cana de ceai fierbinte in fata

Cumparati si cititi

Ioanele din mine s-au recunoscut in simonele din carte. Desi ne despart 22 de ani, am avut impresia ca acolo scrie despre copilaria mea. Nu am mai citit pana acum o carte in care eu sa fiu personajul principal. Cred ca fiecare avem o simona in noi, da, asa trebuie sa fie! Cartea nu e minunata… e, pur si simplu, more than words can say.

[am mai scris si aici cateva citate]

I-am spus odata ca ma simt un fel de matrioska, un fel de mama uriasa, o mama-copil, care tine in creierul ei masculin, ca matrioska in burta, o gramada de homunculi, de papusi, de creaturi care nu mai exista, care nu exista inca, din ce in ce mai batrane si intr-un fel din ce in ce mai copilaroase, poate pana la baba marunta, scofalcita care va fi si cea mai neajutorata, mai copil decat toate. Nu cred c-a priceput ceva, pentru ca mi-a spus ingrozit: “Maturizeaza-te! Trebuie sa te maturizezi!” si intelegea prin asta cu totul altceva decat ceilalti si in acelasi timp cu totul altceva decat mine.

Viata mea de copil: intr-o parte paradisul infernal prin care a haladuit gafaind, chicotind si urland Analfabeta, in cealalta parte jungla, padurea obscura a cartilor prin care rataceam incercand o alta dezmeticire.

Totul in jurul nostru era pufosenie – norii si pasarile, bondarii si florile; era licar – boabele de roua, licuricii, stelele; era respiratie – respiratia ierbii, a frunzelor, a pamantului adanc. Totul era mireasma, fructele pe care le sarutam inainte sa la mananc sau pe care le mangaiam de obraz sau de buze erau invelite de o aura inmiresmata, praful mirosea a uscat, rufele de pe sarma aveau un iz batranicios, coaja copacilor si lemnul adiau dulceag-sarat, ploaia aducea cu ea prospetime si noi, adunati dupa ploaie, miroseam ca blana uda de caine, zapada avea parfumul ei de apa si pamant, subsolurile, gurile de canal anuntau imparatia mucegaiului, barele de metal pe care faceam echilibristica miroseau a rugina, a vopsea si a inca ceva dulceag. Poate ghips.

Poate ca toate astea (dar mai ales dusmanul meu personal, fara corp si-atotprezent, Plictiseala) aveau sa ma impinga curand, mai ales cand am simtit ca pierd niste “puteri”, sa ma retrag in compania cartilor fara mari regrete. Unul dintre cuvintele importante ale micului vocabular avea sa-si schimbe sensul. Se impalida cuvantul afara. “Unde te duci?”, erai intrebata. “Afara“, raspundeai si o zbugheai pe usa. Afara era lumea, era viata, era locul tau, era fericirea pe pamant. Nu peste multa vreme te vor bate la cap sa iesi afara, sa iei aer, afara, sa te joci, afara. Nu peste mult timp cuvantul asta nu iti va mai spune nimic.

M-a jefuit! M-a anulat! Tot ce-am gandit e acolo. Si tot ce am simtit. Si tot ce sunt! Nu sunt decat o fantoma! O las deoparte ingrozita. Si fug de ea. Ma fac c-o uit.
Te-ntorci precum un criminal la locul faptei. Citesti ca si cum te-ai uita pe gaura cheii, ca si cum ai asculta la usa. Te linistesti. Caci dincolo doar voci straine, iar ritmul – strain de cel al respiratiei tale.

Cartile cele mai stralucitoare le-am citit inaintea examenelor, tezelor, cand, cu o perversitate bizara, cautam cu totul altceva, amanand sinucigas materiile inutile din care trebuia sa fiu examinata.

Stricam ierarhii, reciteam, cocotam in varf un nou scriitor, necunoscut, cadeau idoli. O infidelitate suspecta, un caracter urat, vesnic indragostita de cate o carte, de cate un scriitor si vesnic parasind, despartindu-ma, uitand, si-apoi intorcandu-ma umila si plina de remuscari.

Am 16 ani. Citesc. Imi plac mai mult cartile decat oamenii. Ele – cele adevarate – nu vor sa te convinga de nimic, nu vor sa aiba “dreptate”. Asculti vocile cartilor. Daca nu se potrivesc cu vocea ta interioara, le-nschizi. Si nimeni nu se supara pe tine.

Mi-era cumplit de frica sa nu imbatranesc, speram ca se va face pentru mine o exceptie de la crunta lege nescrisa, credeam cu toate puterile mele ca lucrurile vor sta altfel cu mine. Ma gandeam ca trebuie sa fac eforturi din vreme ca sa nu ma insface batranetea, desfigurandu-ma. Imi pusesem in cap ca, pana la varsta parintilor mei, sa-mi traiesc viata, complet, sa ajung la capat fortand evolutia si-apoi sa ma evapor, sa termin cu mine. Pana la 40 de ani mi se parea ca am in fata o vesnicie, ca imi ajunge timpul pentru tot ce voi avea de facut, de trait.

O iubeam cumplit de tare, cu o gelozie feroce, asa cum se mai intampla o singura data in viata, in adolescenta, cand il iubesti pe primul baiat, cand nimic nu e sigur, cand nu suporti ideea ca ar mai putea iubi pe altcineva dupa tine, cand stii bine ca, oricum ar fi sa fie, nu o sa ramaneti impreuna. O iubeam pentru ca avea pielea alba cu puf auriu pe ceafa si obrajii rotunzi si apucaturi de pisica, pentru ca-mi placea cum se smiorcaie, cum da apa la soareci, si pentru ca ma-nsotea ca o umbra stralucitoare. [...] La 14 ani, la 15, la 16 (si poate totdeauna), viata de unul singur e ceva greu de suportat. Chiar daca ai amici, nevoia de unul singur, ca tine, “prietenul cel mai bun”, e viscerala.

Ma inclin in fata Simonei Popescu