Anii ’80 şi bucureştenii

26 Apr

Editura Paideia, 2003

Pentru cei care sunt prea mici ca să-şi aducă aminte de perioada aia şi pentru cei care nu ştiu cum stăteau lucrurile atunci, cartea asta e o mină de aur. 195 de oameni cu profesii care mai de care mai diferite (etnolog, croitoreasă, chimist, electrician, taximetrist, arhitect etc.) deapănă amintiri din „epoca de aur”.

Ştiam unele lucruri, pe altele mi le-am adus aminte, multe m-au făcut să mă încrunt şi să mă enervez, scăpând câte-un „imbecilii naibii de comunişti” cu voce tare. Mereu am urât lucrurile impuse şi regulile stabilite de pe-o zi pe alta, mai ales replica „pentru că așa zic eu”. Așa că îmi creștea tensiunea de fiecare dată când citeam de raționalizări – 1kg de zahăr și 1L de ulei/lună (dar dacă eu am chef să coc prăjituri în fiecare zi și am nevoie de 5kg de zahăr, de ce să nu le pot obține, huh?!) – de duminicile în care circulau doar mașinile cu/fără soț, de practicile agricole, de ședințele de partid, de cozi la orice, de căldura inexistentă, de curentul care se tot lua, de tot ce a însemnat regimul respectiv.

Am îndoit foarte multe colțuri din carte și mi-e greu să aleg ce citate să pun. Oricum, pe lângă toate acele chestii oribile, am aflat și unele lucruri amuzante – întâmplări, poezioare, legende urbane. Au mai îndulcit cartea pe ici, pe colo.

Pentru restul alimentelor se sta la coadă. Uneori se fixau zile: marțea se aducea carne de pui, vinerea oase de porc. Era o surpriză când se aducea carne de pui joia. Nu erau oameni la rând. Pe strada noastră venea cineva și spunea ce s-a adus. Toți își părăseau treburile și mergeau la Alimentara. Uneori ieșeau oamenii și din întreprinderi. Lactatele se aduceau dimineața. Se făcea rând de la orele 3-4 dimineața. Pentru că nu puteau să stea pe loc mult timp, oamenii puneau sacoșe, plase și bolovani fără stăpâni. Prin 1987 însă, nu se mai puteau cumpăra alimente din București. Se cerea buletinul de București, nici chiar studenții nu puteau cumpărat ceva. Carnea era din ce în ce mai inexistentă, în București sau în altă parte. Se aduceau numai oase bine curățate de carne, pe care oamenii le numeau „adidași”. Parcă te mulțumeai și cu ele…

Problema e că în continuare ne mulțumim cu puțin. Suntem atât de indiferenți încât uneori îmi vine să urlu (sunt convinsă că nu mai e mult până la ziua în care o să strig la vaca din autobuz care își poveștește viața la telefon, la măgarul care aruncă ambalajul lângă coșul de gunoi, la tâmpita care se împinge și te calcă fără să-și ceară scuze, la boul care ascultă manele la maximum)! În fine…

După ce am citit 366 de pagini de astfel de mărturii, mă uit și mai ironic la cei care susțin că „era mai bine pe vremea aia”. De ce?! Pentru că s-au construit blocuri oribile și metroul? Pentru că tot anul nu aveai pe ce să dai banii și încercai să te amăgești că îți permiți să mergi cu familia în concediu la mare? Pentru că era mai ușor să lași statul să decidă cât zahăr trebuia să consumi pe lună decât să-ți bați tu capul cu asta? Pentru că era mai ușor să-ți ții gura de frica securiștilor decât să te plângi și să nu te audă nimeni? Vorba bucureștenilor, hai sictir!

Se spune că actuala prelungire a bulevardului Dacia a fost făcută din ordinul lui Nea Nicu, să ajungă mai ușor în Cotroceni. Prelungirii îi zicea, verde, „La doi căcați” sau, decent, „Bulevardul celor două closete”. Asta fiindcă unea două closete publice foarte căutate. Unul în Piața Romană, altul în Grivița, lângă benzinărie. Între Uniunea Scriitorilor și Academie, era un mic parc, unde se juca fotbal sau mai dormeau scriitori „obosiți” după închiderea restaurantului. Pe-acolo au tăiat drumul.

 

32 Responses to “Anii ’80 şi bucureştenii”

  1. Béranger April 26, 2011 at 21:33

    Ştii care-i chestia? Ăia nu erau comunişti, ci oportunişti. A, că au existat şi marxişti convinşi (ştiu eu vreo două babe, una profă, alta arhitectă şi colegă cu maică-mea), este una — dar politrucii ăia erau doar nişte jigodii.

    Nu Ceaşcă în persoană a stabilit raţiile de zahăr şi ulei (la zahăr era 1.5 kg, nu 1 kg), şi poate nici Prof. Iulian Mincu, acel Mengele român al alimentaţiei ştiinţifice ci, cel mai probabil, vreun activist jegos.

    Dacă te uiţi ASTĂZI la naţia asta duplicitară de pupincurişti ai puterii politice, ar trebui să-ţi dai seama cum de a fost posibil. Iar unii din cei de azi sunt fiii celor de ieri. La fel de criminali, dar în alt fel.

    Cu cererea buletinului era mai nuanţat. Nu se cerea în tot Bucureştiul ci doar în zonele în care exista un trafic mai mare de provinciali. Aşa că, la mine în cartier, niciodată nu s-a cerut buletinul la coadă la carne sau la caşcaval.

    Amintirile colectate ACUM, după 20 de ani, sunt foarte discutabile. Ştiu precis că memoria oamenilor este incredibil de proastă. Uite, eu pot să fac o listă cu 100 de preţuri de articole de consum. Să dăm aceeaşi listă de produse celor 195 de cetăţeni din carte şi să-i rugăm să completeze preţurile. Bag mâna în foc că nu vor nimeri mai mult de 10 preţuri corecte. Aşa că nu m-aş baza pe mărturii colectate acum — ele ar fi trebuit înregistrate în 1990.

  2. Béranger April 26, 2011 at 22:05

    …şi mai ţin minte şi cum era până în 1980, până să înceapă foametea, bezna, frigul, şi cele 2 ore de televizor.

    Când eram kinder cu surprize, mă duceam la 8 fără un sfert seara la alimentara cu autoservire să cumpăr (fără coadă) zahăr tos (9 lei), macaroane la cutie (3 lei), pate cu ouă (5,50 lei), dulceaţă de trandafiri (9,75 lei). Mă uitam în timpul zilei cu oarece surprindere la muncitorii care, pe marginea vreunui şanţ săpat, mâncau din borcane de iahnie cu fasole (3,25 lei).

    La aceeaşi alimentară, dar şi la alte magazine, se găsea cafea autentică, boabe, la 16,50 suta de grame, care se putea măcina într-o maşinărie care mă fascina. Raionul de brânzeturi era bine aşalanat până în 1980, iar mie nu-mi plăcea brânza de burduf (16 lei/kg), ci numai cea de bivoliţă, de 21 de lei (existau alte sortimente de telemea la 19 şi 23 de lei). Salamul de vară cred că era scump (parcă 64 lei/kg), dar se găsea şi salam de Sibiu (nu ştiu exact, peste 100 lei/kg).

    Înainte de deceniul foametei, mă duceam să aleg ouăle cele mai frumoase şi cele mai proaspete de la alimentara sau de la aprozar. În funcţie de mărime şi de sezon, puteau fi de la 1,50 la 1,80 lei. Laptele era cu 3.5% şi 4.5% grăsime, iaurtul era şi el cu capace de mai multe culori, şi mai exista Sana. Ca o alternativă la smântâna la borcănele de plastic de 200 gr, mă duceam la Bariera Vergului să cumpăr smântână vărsată, mai grasă, la 28 lei/kg. Acolo şi cafeaua mirosea mai frumos, iar pe saci scria că e (bizar) din Mexic. Pe strada Academiei se găsea însă cafea de Columbia — şi în genere se mai găseau destule magazine de coloniale.

    Apropo, de întrebat cei mai în vârstă despre magazinele Leonida (pe Magheru) şi Beldiman (vizavi de Casa Armatei).

    Îmi amintesc când la Alimentara de cartier se găseau suc de portocale Hellas, ness la borcan (Amigo, Alvorada), şi alte ciudăţenii. La aprozar a fost o epocă în care se găseau nişte sucuri iugoslave (unul de morcovi) foarte bune. Şi au fost vremuri în care se putea cumpăra marfă de calitate rezonabilă de la aprozar (vinete frumoase cu 5,50 sau 5.75, spre toamnă roşiile scădeau la 2 lei), deşi mergeam şi la Piaţa Obor, de pildă.

    Pâinea a cunoscut în Bucureşti multe generaţii de schimbare a sortimentelor. A fost vremea franzelei mici de 2,70, a pâinii albe cu cartofi de 3,60, a pâinii împletite cu mac de 3 lei, a lipiei de 2,20, a bantoanelor cu lapte de 1 leu, a cornurilor semilună de 20 şi 25 de bani. A fost o vreme a franzelei simple de 4 lei. A fost o vreme a pâinii de 4.75, iar mai târziu inventaseră o pâine (Suceveana, parcă) de 5 lei. Fabrica de pâine Titan era destul de inventivă. Corn Flakes erau 3 lei şi erau buni, dar nu mai aveau — ca în anii 1967-1973, pe vremea copilăriei fratelui meu — cupoane pentru concursuri cu premii, ca în occident. Iar pufuleţii dulci (2,25) şi cei cu brânză (2,75) erau delicioşi.

    Îmi amintesc perfect de vremurile aşa-zis bune, de ce căutam şi ce găseam la librăriile şi la cofetăriile din cartier. Erau magazinele “mele”, din “blocurile roşii”, şi mai erau magazinele de la Gloria (IOR), de la Diham, de la Baba Novac, de la Vatra Luminoasă, ş.a.m.d. Ştiam la ce chioşc de ziare apar mai întâi Ştiinţă şi Tehnică şi Tehnium, aşteptam cu înfrigurare diversele almanahuri, ştiam la ce chioşc se aducea L’Humanité la astronomicul preţ de 17,50 lei (la acelaşi chioşc, cu ani înainte, fratele meu pândea să aducă Pif Gadget, dar şi mai înainte vreme se puteau face abonamente).

    Ştiu aşadar ce vremuri işi amintesc babele nostalgice. Nu, nu anii 1980, ci anii 1970. Sau orice vreme din 1964-1966 şi până în 1980.

    Până să se facă metroul, Bucureştiul era chiar un oraş curat, şi spun asta cu toată seriozitatea. Când eram eu şi mai mic (şi tramvaiele aveau 2 clase, la 20 şi 25 de bani — mai târziu se făcuse biletul 65 de bani, iar la Loviluţie era 1 leu tramvaiul, 1,50 troleibuzul, 1,75 autobuzul), chiar se dădeau amenzi (50-150 lei) pentru aruncatul hârtiilor pe jos. Prin 1976 am văzut cu ochii mei cum angajaţi ai primăriei, în civil, dădeau amenzi, iar contravenienţii le plăteau, nu-ţi dădeau în cap.

    Când eram eu kinder, biblioteca publică de cartier chiar avea cărţi interesante, ca şi cea municipală. Exista şi un bibliobuz itinerant, care adesea parca în zona IOR. La Bariera Vergului era capătul tramvaiului 15 şi al autobuzului 134, care mergea pe Magheru şi avea staţie la Patria. Exista un fel de Manneken Piss într-un rond la Bariera Vergului (P-ţa Muncii), iar circulaţia de pe Bd. Muncii spre P-ţa Muncii era deviată imediat înainte de policlinica de copii, pe o stradă cu nume de arhitect, pentru a ieşi pe Mihai Bravu niţel mai încolo — doar tramvaiul 24 intra direct în preudo-sensul giratoriu. Iar tramvaiele liniei circulare 26 erau din acelea mici, ceheşti.

    Până să fie foarte rău a fost chiar rezonabil de bine. Trebuie să înţelegem alterarea memoriei nostalgicilor, dar nu doar prezentând ororile anilor 1980, ci încercând să aflăm şi de scurta perioadă de relativă bunăstare de dinainte.

    Şi încă eu n-am prins anii, să zicem, 1967-1973, când chiar era o liberalizare, se găseau reviste străine, se colecţionau poze de actori francezi şi italieni, iar benzina era 1,45 litrul. Alea vremuri…

  3. Béranger April 26, 2011 at 22:30

    Evident, am uitat să adaug că am prins vremurile de dinainte de 1980 când TVR1 avea program de la 8 dimineaţa (lunea de la 10) până la orele 24, iar TVR2 începea la orele 14 (duminica de la 10) până pe la 22. Şi urmăream emisiunea Teleşcoală, lecţiile de matematică, în care se desena cu carioca pe hârtie, iar camera filma de deasupra (ah, ce vremuri low-tech…).

  4. vio April 26, 2011 at 22:58

    Ionuca,
    mersi că i-ai dat ocazia lui Beranger să scrie comentariile astea aşa de faine:-)
    Mersi, Beranger, for sharing:-)

  5. Béranger April 27, 2011 at 01:50

    ERRATA:

    În al doilea comentariu, în loc de «pate cu ouă (5,50 lei)», se va citi «paste cu ouă (5,50 lei)».

    În loc de «aşalanat» se va citi «aşalandat».

  6. ionuca April 27, 2011 at 19:57

    @Béranger: nu sunt de acord că astfel de lucruri ar trebui spuse/scrise imediat după ce s-au întâmplat. Eu judec mai bine anumite situații la un anumit timp după: sunt mai critică, văd mai bine cum au stat de fapt lucrurile etc. În plus, oamenii ăia nu au trecut prin toate alea timp de un an, doi, ci timp de mai mulți ani. Nu au cum să uite ce au trăit și dacă au ales să povestească despre cozi, și pile, și lipsuri etc., asta înseamnă că alea le-au rămas întipărite în minte ca făcând parte din viața lor de zi cu zi din perioada respectivă, ca fiind reprezentative.

  7. Béranger April 27, 2011 at 20:40

    @ionuca: No offence, dar ar trebui să mai citeşti cărţi de psihologie despre memoria falsă. Nu ca o boală mentală recunoscută clinic (false memory syndrome (FMS)), ci ca un proces care ne afectează pe toţi.

    De aceea, cei mai revanşarzi sau/şi cei care au succese măreţe în capitalismul de cumetrie de astăzi pot avea memorii mai negative decât cele reale, pe când cei mai nostalgici, bătrâni sau rataţi pot prezenta versiuni mult înfrumuseţate ale aceluiaşi trecut.

    Aşadar, I beg to disagree. Aceste mărturii ar fi trebuit colectate în 1990, chiar dacă interpretarea şi alte aspecte pot fi la fel de bine realizate astăzi.

    Îmi pare rău, dar trebuie încă o dată să constat că tineri care nu au nici un fel de memorii despre acele vremuri (şi care nu erau născuţi înainte de 1980, ca să poată încadra fenomenul şi în context istoric) dau lecţii celor mai bătrâni despre cum ar trebui studiată o epocă despre care află din cărţi.

  8. ionuca April 27, 2011 at 21:12

    @Béranger: nu dau lecții nimănui. Probabil că ai dreptate că nu toate au fost chiar ATÂT de rele, dar mi se pare ciudat să încerci să vezi partea bună a unor asemenea ani. Iar dacă nu aș citi despre perioada respectivă, m-ai trage de ureche pentru că nu mă interesează. Cu tine nicicum nu e bine :P

  9. Béranger April 27, 2011 at 21:53

    Fireşte, cu mine nicicum nu e bine :-p

  10. Monica Tarţa April 29, 2011 at 15:10

    Cum ai dat de cartea asta? Mi se pare o minune şi o idee genială. Eu am amintiri de până la <3 ani, dar sunt probabil 0,5% din poveştile din carte. Ai idee dacă se mai găseşte la vânzare?

  11. ionuca April 29, 2011 at 22:05

    @Monica: având în vedere că am cumpărat-o în 2007, zău că nu mai știu de unde am luat-o/de ce :)) Dar am văzut că poți să o iei de pe site-ul editurii, deși mi se pare cam mult să dai 50 de lei pe ea, având în vedere că nu e neapărat lucrată cu grijă și arată foooarte cheap înăuntru (eu am dat atunci 17 lei, un preț decent).

  12. Livux April 30, 2011 at 13:57

    @ionuca, multi dintre cei ce zic ca „era mai bine pe vremea aia” zic asta fiindca au dus-o rau atunci iar acum o duc si mai rau. Ironic? Cu siguranta nu merita (inca) un sut in fund.
    N-am citit cartea insa impresia mea este ca relatarile din media despre acei ani creaza, voit sau nu, o falsa impresie de atmosfera sumbra de film alb-negru mut. In pofida celor enumerate (sau in paralel), erau oameni veseli ce se intalneau, povesteau, aiurea sau ce au citit, ce muzica asculta, mergeau la petreceri, legau si rupeau prietenii. Nimic nou sub soare. Voit sau nu, istoria este falsificata subtil, spunand adevaruri. Sau poate intotdeauna este asa.

  13. ionuca April 30, 2011 at 16:28

    @Liviux: nu, mulți o duceau bine atunci pentru că știau pe cine să pupe și unde. Nici pentru cei din ziua de azi care se descurcă astfel nu am pic de respect.

    Și ai mei au fost studenți în anii respectivi și pentru ei studenția a fost cea mai mișto perioadă, dar dacă îi pui să-ți povestească despre viața de zi cu zi, despre regim, o să vezi că pot să fie obiectivi și să judece lucrurile la rece.

  14. Livux April 30, 2011 at 19:33

    @ionuca: Ma refeream la oameni cu meserii gen “sculer-matriter” ce s-au trezit in cativa ani someri in vreun orasel pus pe butuci si vandut la fier vechi; sau, in Bucuresti, la pensionari ce incearca sa faca fata preturilor noii oranduiri cu pensia din celalalt regim. Ce raspund oamenii acestia? Cand era mai bine? Poate nu sunt suficient de reci …
    Am vazut acum cativa ani o familie de ingineri ce se angajau cu ziua sa munceasca pamantul altora. Oare ce gandeau? Ca traim in cea mai buna dintre lumile posibile?
    Eram in liceu in ’89; poate prea pusti si ocrotit de familie ca sa vad toate lucrurile. Impresia mea era ca toata lumea critica, ridiculiza sau evita regimul insa nimeni nu preaslavea capitalismul. Mie imi pare ca, in urbea mea, chestia cu pupatul nu prea mergea (sau nu mai mult decat acuma); mergea treaba cu relatiile: o stii pe tantii de la magazin = cafea boabe. Imi doream o relatie eficienta la Librarire. Da, in orasele mici era criza de carti! Imi amintesc cum am stat la coada la Librarie (Liceul era aproape si a venit zvonul ca ‘s-a bagat marfa’) si am cumparat carti (de toti banii plus ceva imprumuturi la colegi) din cutii ce erau desfacute in fata noastra, pe jos, fara sa stiu ce cumpar, fara sa le rasfoiesc, fara sa le vad bine titlul si autorul. Mi-ar placea sa stiu ce am cumparat in acea zi.

  15. ionuca April 30, 2011 at 20:26

    @Liviux: nici situațiile de genul „dacă o știu pe tanti de la aprozar primesc legume” nu-mi plac :)

    Și evident că lumea asta și sistemul ăsta nu sunt cele mai bune, dar măcar acum nu-ți impune nimeni ce mănânci, cât te uiți la TV, ce religie să (nu) ai, la ce demonstrație să participi etc. După cum ziceam, urăsc îngrădirile exterioare impuse, imbecile și măcar din punctul ăsta de vedere capitalismul din ziua de azi mi se pare mai bun.

    Cum nu știi ce ai cumpărat? Când ai ajuns acasă nu te-ai uitat la ele? :)

  16. LS May 1, 2011 at 14:18

    Interesanta cartea. Mi-a placut sa citesc comentariile lui Beranger si e remarcabil ca a retinut atat de exact acele preturi. Totusi, cred ca exista o diferenta intre amintirile care implica numere (cum sunt preturile pe care multi nu le-ar nimeri) si fapte care “impresioneaza” intr-un anumit fel viata cuiva.

  17. Delia May 2, 2011 at 11:56

    Pe vremea aceea, pana in 1980, cand “chipurile” – era “mai bine” decat dupa, stateai 8 – 10 ore la Militie sa depui formularele pentru o calatorie-vizita in strainatate; sau erai vanat de catre securistii institutiei in care lucrai – pentru ca sa dai declaratii despre colegi si sa semnezi eventual, un angajament de colaborator, sau traiai cu spaima ca incercau sa iti bage cu de-a sila in apartamentul “prea incapator”, vreun profitor activist in cautarea unei locuinte in centru, sau alergai de-ti sareau ochii sa faci rost de un certificat medical ca sa poti cumpara lemne de foc fara sa te oblige si la cota de carbuni de calitate mizerabila, sau nu puteai sa accezi spre anumite facultati si studii pentru ca aveai un dosar compromis, sau iti traiai ca vai de lume viata fimiliala-sexuala cu spaima unui accident nedorit, sau te fereai de colegii de munca “binevoitori” care iti scormoneau printre hartii sau in geanta in cautarea unor informatii compromitatoare, sau ramaneai traznit cand iti venea copilul de la gradinita si te intreba daca tovarasul Nicolae Ceausescu e tatal lui (pentru tovarasa le spunea ca individul e tatal tuturor copiilor din Romania), sau – la nevoie si boala – stateai in spital cu unca una sau doua persoane in pat, sau primeai scrisorile din strainatate deschise (asta in cazul in care le primeai) si la telefoanele de afara erati mai multi pe fir :-) Da, da, inainte de 1980. @beranger are ceva preturi incorecte, dar ce mai conteaza. De multe ori o memorie prea buna e impovaratoare :-)

  18. ionuca May 2, 2011 at 19:21

    @LS: da, și eu cred că mai importantă e privea de ansamblu, nu micile detalii pe care puțini și le aduc aminte :)

    @Delia: sincer, am râs la faza cu Ceaușescu, tatăl tuturor copiilor :)) Apoi m-am amărât iar. Ce vremuri mizerabile! :(

  19. Béranger May 2, 2011 at 19:52

    Delia, de stat doi într-un pat şi de venit cu medicamentele de acasă se poate şi astăzi, după mai bine de două decenii de democratură. Deci vina nu este doar a cuplului prezidenţial ci, cum spuneam altundeva, a unei întregi pături de trepăduşi pupincurişti — nu foarte mult diferiţi de unele din jigodiile de astăzi.

    Chestia cu Ceauşescu, tatăl tuturor: doar copiii cretini puteau pune asemenea întrebări acasă. Sper că nu e vorba de plodul tău.

    Nouă, tovarăşa educatoare nu dădea drept exemplu de tunsoare fără perciuni tabloul tovarăşului. Dar n-am avut handicapaţi mental în clasă.

    Cât despre călătoriile în străinătate, a spus cineva că ar fi fost libertate de circulaţie în acele vremuri? Nu cred.

    De fapt, nici eu n-am spus că ar fi fost “mai bine” pe atunci. Am insistat însă că a existat viaţă şi înainte de anii 1980 (de pare că tu te cramponezi de un singur deceniu), că istoria e mai complexă, că oamenii au dus o viaţă chiar normală înainte de 1980, că a existat o viaţă culturală bogată, ş.a.m.d.

  20. Anne May 3, 2011 at 00:24

    abia azi am dat de blogul tău şi-mi pare rău. de ambele de fapt. îmi plac mult, mult. o să te urmăresc cu plăcere. chiar mi-am notat nişte titluri de cărţi despre care ai scris că ţi-au plăcut şi te-au impresionat.

  21. Livux May 3, 2011 at 14:28

    O marturie a vremurilor trecute:
    http://www.youtube.com/watch?v=TWj8VhnAHiY&feature=related

  22. ionuca May 3, 2011 at 19:53

    @Anne: mulțumesc mult pentru comentariu :)

    @Livux: Andrieș e obsesia mea muzicală de anul ăsta! :)

  23. Livux May 4, 2011 at 10:46

    Prin ’90 am ascultat foarte mult albumul Interzis. Din cate imi amintesc (nu am aici discul) unele piese sunt inregistrari din concerte dinainte de ’89. Ieri am bantuit youtubul si am ascultat (surprins) piese mai recente. Mia placut un vers din “Ceata” – “De departe barbat, de aproape copil”; atat de mult ca am fost tentat sa-l pun la descrierea de pe Twitter insa m-am temut sa nu ma recunoasca lumea pe strada. :-S :-$

  24. ionuca May 4, 2011 at 18:45

    @Livux: mie îmi place la nebunie cum cântă și știu foarte multe versuri din piese, dar nu aș ști să spun care de unde e :)

  25. Bookaholic May 13, 2011 at 00:32

    Pentru mine, cartea asta a fost un soc. Stiam foarte multe despre perioada comunista, dar cumva la nivelul istoriei mari, istoriei literare si, foarte putin, din prisma unei istorii personale de cativa ani sub comunism.

    Daca nu ai stii ca a fost real, Anii 80 pare o carte SF sau cel mult una absurda. Cum naiba sa fie o lume asa cum era aia? E comunismul ala mic, personal, unde lucrurilor li se da propria definitie subiectiva. Recomand oricui Anii 80 si bucurestenii, e un dus rece. Si da, ai dreptate, nici eu nu-i inteleg deloc pe cei care spun ca atunci era mai bine.

  26. ionuca May 13, 2011 at 20:08

    @Bookaholic: suntem mulți care gândim așa și cred că e de bine :)

  27. carbonaru May 15, 2011 at 21:41

    Chiar ar trebui sa citesc cartea asta. Imi mai povesteau si ai mei de cum era atunci si rad de fiecare data. O data, cica m-am dus pe la o vecina si avea cascaval (taica-sau politist). Eu eram extrem de surprins, nu aveam habar ca exista asa ceva, ce e si daca se mananca sau e parte a decorului :)

  28. Béranger May 17, 2011 at 06:35

    Carbon14, chiar vrei să te creadă cineva că, fie şi în acele vremuri de lipsuri atroce, exista cineva care să nu ştie ce e aia caşcaval? Tu chiar îmi insulţi inteligenţa, bă! Stop eating shit!

    A, şi pe vremea aia erau miliţieni, nu poliţişti.

    Uite, de-aia mi-e greaţă de tinerii care le ştiu ei pe toate (hearsay) şi îmi dau mie lecţii de cum să privesc trecutul — de parcă ei au stat sute şi mii de ore la cozi la orice, nu eu!

  29. carbonaru May 17, 2011 at 21:04

    @Beranger: Pentru ca eram mic, idiotule, de asta. Aveam cinci ani. Plus ca, partea cu “parte a decorului” era o gluma subtila.

    Off topic – cum se intampla ca la fiecare discutie sa se gaseasca un pulifrici de net din asta care nu numai sa fie Gica Contra (ceea ce, pana la un punct, se poate accepta), dar sa mai fie si nesimtit cu oameni care n-au nicio treaba cu el?

    Frate, am inteles ca vrei sa te bagi in seama si ca ti se pare ca pe net vei fi tipul ferm si taios care nu poti fi in lumea reala, dar lasa fitele si smecheriile pentru pustani de 13-14 ani sau cine te mai crede pe tine interesant. Repet, pulifricii de net sunt fumati de prin 2005, asa ca mai scuteste-ma.

    @ionuca: Imi cer scuze ca a trebuit sa spun lucrurile astea aici, dar stii si tu cum e cu idiotii care incep sa jigneasca pe net. Trebuie sa le raspunzi.

  30. ionuca May 17, 2011 at 21:08

    @Béranger, carbonaru: v-ați spus amândoi punctul de vedere, ceea ce OK și nu mă deranjează, dar dacă vreți să continuați „discuția”, vă rog să o faceți pe blogurile voastre :)

Trackbacks and Pingbacks

  1. Rontziki - April 30, 2011

    La plimbare prin blogosferă (7)…

    Cum m-am văitat deja, mutarea blogului şi editarea aferentă mi-a mâncat o grămadă de timp şi de nervi, aşa încât, în ultimele săptămâni, plimbările mele prin blogosferă au fost foarte scurte şi rapide, de genul “punct ochi, punct lovit”. Da…

  2. La plimbare prin blogosferă | Evantaiul Memoriei - August 21, 2014

    [...] aduce în atenţie o carte despre care nu auzisem până acum, Anii 80 şi bucureştenii, pare interesantă din descrierea făcută de ea şi, dacă mergeţi în vizită, nu rataţi [...]

Leave a Reply