Blocul 29, apartamentul 1
15 Feb
Editura Polirom, colecţia Ego.Proză, 2009
Cărţile cu bunici ar trebui să fie drăguţe, să te facă să îţi aduci aminte de ei şi să zâmbeşti şi să îţi pară rău de tot că ei nu mai sunt şi că tu ai crescut. Bunicii din cărţile cu bunici ar trebui să fie încă în putere: bunicii să meargă la cumpărături şi să îţi aducă multe dulciuri, iar bunicile să te întrebe de zeci de ori pe zi “ce vrei să îţi fac de mâncare?” şi să îţi povestească despre copilăria lor şi despre ce prostii făceau ai tăi când erau mici.
Dar bunicii din cartea asta nu sunt aşa: sunt un cuplu modern şi disfuncţional, în care bunica e profesoară la liceu, iar bunicul, care nu are serviciu, stă acasă şi găteşte. Irinuca stă cu ei pentru că părinţii ei nu prea se înţeleg. Chiar şi când vin duminică în vizită nu se pot abţine să nu se înţepe reciproc. Mi-a fost greu să citesc cum Irina tânjea să petreacă mai mult timp cu bunica, dar ea avea mereu alţi oameni de văzut, muzică de ascultat, lucrări de corectat. Nu-i corect! Bunicii ar trebui să aibă mereu timp pentru nepoţi!
A fost destul de tristă cartea: certurile dintre bunici, certurile dintre părinţi, ne-relaţia dintre Irina şi bunica… Nu prea mi-a plăcut starea pe care mi-a dat-o. În mintea mea, cărţile cu bunici sunt altfel.
Iti inteleg dezamagirea, ai ramas la Ionel Teodoreanu…
Starea de bunic, ca si starea de parinte, trebuie sa fie asumata, ca sa functioneze. Sa inteleg ca ai bunici din cei “perfecti”??
Habar n-am la ce te referi, de Ionel Teodoreanu n-am citit decât La Medeleni, unde nici vorbă de bunici.
Şi să ştii că bunicii mei chiar au fost minunaţi. Am avut o copilărie foarte faină cu ei. Una dintre bunici chiar semănă cu cea din carte (cochetă and all), dar îmi spunea poveşti, îmi făcea mâncare, ieşea cu mine în oraş. Dap, am avut bunici perfecţi.
Ma refer la “In casa bunicilor” aici un fragment: http://www.foaia.hu/arhiva/anul-2005/2005-7/12.pdf
Avem tendinta sa gandim in clisee. De aici si dezamagirea ta ca respectiva carte cu bunici nu este “draguta” Probabil nici nu si-a propus sa fie. Si-a propus in schimb sa prezinte oameni, tineri si batrani, in situatii reale de viata.
P.S. Si eu am avut o copilarie frumoasa la bunici.
da, nici mie nu mi-a placut, e o nuvela dospita artificial in roman.
http://chestiilivresti.blogspot.com/2009/06/farmecul-ne-discret-al-anodinului.html
@cătălina: sper să nu sune înţepat ce urmează să zic, dar chiar nu înţeleg care e problema
Nu mi-a plăcut cartea pentru modul în care a tratat subiectul, atâta tot. Nu am spus că este o carte proastă, că autoarea nu ştie să scrie, am spus doar că eu nu am rezonat la ce a scris ea 
@dragoş: mie nu mi s-a părut prea lungă, mi-au plăcut descrierile cotidiene, dar noah, cum ziceam mai sus, nu a fost pe placul meu
Nu este nici o problema, nu a fost, nu va fi….Doar o carte si ceva comentarii pe marginea recenziei tale. End of story
Corina Sabau tocmai a zis pe TVR Cultural ca i-a placut ce ai scris pe blog despre cartea ei. Ca bunicii nu sunt asa cum ne-am astepta sa fie
@Liviu: serios?
Noah, mă bucur că nu s-a supărat că am pus cartea în categoria “so und so” 