Rainbow Books

Editura Humanitas, 2009

Am început cartea într-o vineri şi în vinerea următoare am terminat-o. Nu mi-am propus să fie aşa, dar mereu mă bucur când se întâmplă astfel de coincidenţe (?). Aşa că pe parcursul unei săptămâni m-am întors în timp, în Bucureştiul sfârşitului de secol XIX, unde lucruri ciudate se întâmplă: un străin este găsit la marginea unei păduri de lângă oraş şi, săracul, pare picat dintr-o altă lume; tot la marginea aceleiaşi păduri un tânăr de familie bună zace împuşcat în zăpadă; o icoană foarte preţioasă a dispărut de la Mănăstirea Sărindar şi poliţia trebuie să îi dea de urmă.

Cel şi cel mai interesant mi s-a părut cazul lui Dan Creţu, omul “întors din viitor” într-un Bucureşti pe care cu greu îl mai recunoştea. Nu ştie ce s-a întâmplat cu el, cum de a ajuns unde a ajuns, oamenii se poartă diferit, se folosesc de birje trase de cai ca să se deplaseze, se îmbracă ciudat, există atâtea reguli de bun-simţ pe care ceilalţi se aşteaptă ca el să le ştie şi să le urmeze: să îşi scoată pălăria când intră într-o încăpere, să pupe uşor mâna doamnelor şi a domnişoarelor, să îşi lase galoşii la intrare etc. Noroc că este repede luat sub aripa protectoare a familiei Margulis, ai cărei membri sunt încântaţi de stângăciile lui.

Am savurat mai mult celelalte două cărţi ale Ioanei Pârvulescu – În intimitatea secolului 19 şi Întoarecere în Bucureştiul interbelic, aşa că trebuie să recunosc că aveam aşteptări mai mari de la acest roman. Nu zic, mi-au plăcut descrierile Bucureştiului de atunci, m-am bucurat că am putut să învăţ cum se purtau oamenii, ce purtau şi ce însemna un ziar pe vremea aceea, dar povestea mi s-a părut cam slăbuţă.

Dar de uitat nu o să-l uit pe Nicu, micul comisionar cu şapcă roşie. Era aşa de drăguţ când încerca să se poarte ca un om mare şi când vorbea de unul singur şi îşi spunea “matale”. Adorabil personaj!