Rainbow Books

Editura Nemira, colecţia Babel, 2009

- Vai, ce drăguţă e cartea! Îţi mulţumesc că mi-ai împrumutat-o!
- Cu plăcere
- E exact genul meu de carte!
- Dar nu ţi se pare puţin cam… Nu ţi pare că e puţin exagerată?
- De ce? Pentru că totul e aşa de frumos? E o poveste. Normal că totul e frumos! De asta şi citesc. În cărţi mereu se întâmplă lucruri din ăstea incredibile. Măcar în cărţi să se întâmple…

Renée şi Paloma sunt, într-o primă fază, două persoane cât se poate de diferite. Prima are 54 de ani şi este portăreasă într-o casă boierească, unde locuiesc 8 familii foarte bogate. Paloma are 12 ani şi este fiica mai mică a uneia dintre familiile din acea casă. Ce au în comun cele două? Ambele încearcă să treacă neobservate, să nu ghicească nimeni câtă inteligenţă şi sensibilitate se ascunde în spatele măştilor de “femei/copile şterse” pe care le poartă.

Ghinionul lui Renée e că s-a născut săracă şi nu prea frumoasă, dar deşteaptă-foc. S-a căsătorit la 17 ani şi apoi şi-a găsit serviciul de portăreasă. Dar nu a renunţat niciodată la cărţi, muzică, muzee, la artă. Doar că trebuie să facă pe proasta. Cum să ştie angajatorii ei că portăreasa lor, acel om inferior lor, nu?, este o persoană mai rafinată şi mai cultă decât ei? Aşa că Renée îşi târşâie şlapii de portăreasă, îşi pune faţa de portăreasă când se întâlneşte cu ei în hol, le dă răspunsuri de portăreasă şi îşi porneşte televizorul de portăreasă din hol, ca în spatele uşilor ea să citească, să se uite la filme japoneze, să asculte muzică clasică, iar în timpul liber să viziteze muzee şi expoziţii. Mai rar aşa portăreasă!

Iar Paloma este o fetiţă foooarte inteligentă, care şi-a dat seama de toată ipocrizia şi inutilitatea clasei din care face parte. Sora ei se vrea a fi o boemă cu pretenţii de filosoafă, maică-sa merge de 10 ani la psiholog şi de tot atâţia ani se îndoapă cu antidepresive, iar tatăl Palomei e genul de persoană care se supără pe ea pentru că a cutezat să-l corecteze pe unul dintre invitaţii lui. Aşa că şi ea preferă să se ascundă, să dea impresia unei fetiţe liniştite şi tăcute, căreia uneori îi mai scapă câte-o replică tăioasă.

Hotărârea mea e luată. Curând voi părăsi copilăria şi, în ciuda certitudinii mele că viaţa este o farsă, nu cred că voi putea rezista până la capăt. În fond, suntem programaţi să credem în ceea ce nu există, fiindcă suntem vieţuitoare care nu vor să sufere. Aşa că ne consumăm toată energia pentru a ne convinge că există lucruri care merită osteneala şi că de-asta viaţa are un sens. Degeaba sunt foarte inteligentă, tot nu ştiu cât voi mai putea să lupt împotriva acestei tendinţe biologice. Când voi intra în cursa adulţilor, voi mai fi capabilă să fac faţă sentimentului de absurditate? Nu cred.

Cartea nu se rezumă la aceste două personaje şi la măştile pe care le poartă, dar uneori prea multe detalii strică. Cert este că îmi plac la nebunie aceste cărţi-poveşti, tocmai pentru că sunt atât de neverosimile