Rainbow Books

Mecanica inimii

Monday ~ October 12th, 2009 16:29 by ionuca Posted in 2009, Citate, Le-as reciti oricand!

Editura Nemira, colectia Babel, 2009

Oh, de mult nu am mai citit o carte asa de frumoasa ca asta! Mai exact, de la cartea cu Printesele. Printesele m-au dat gata cu ilustratiile, Mecanica inimii m-a cucerit datorita stilului.

Totul e ca intr-un basm in carte: casa de pe varful dealului, cea mai friguroasa zi din cate s-au pomenit (”pasarile incremenesc in zbor si apoi se prabusesc la pamant” - asa e de frig!), doctorita Madeleine si micutul Jack care se naste cu inima inghetata si pe care-l repara doctorita.

Spun “repara” pentru ca Jack se alege cu un ceas cu cuc montat pe inima. Era singurul mod de a-l salva. Iar din acea zi Jack devine un baiat aparte. Nimeni nu vrea sa-l adopte pentru ca ii sperie ticaitul inimii lui: tic-tac, tic-tac, tic-tac. Iar uneori mai canta si cucul. Normal ca nu-l vrea nimeni! Asa ca ramane cu salvatoarea lui.

E greu sa ai o inima de lemn. Exista reguli pe care trebuie sa le urmezi (”Intai de toate, nu atinge acele. In al doilea rand, stapaneste-ti mania. In al treilea rand, niciodata, nici in vecii vecilor, nu te indragosti. Caci atunci, pentru totdeauna, acul care arata orele la ceasornicul inimii tale iti va strapunge pielea, oasele ti se vor sfarma, iar mecanica inimii se va strica iarasi.”) si esti mereu tinta glumelor celorlalti. Iar daca te mai si indragostesti de aceeasi cantareata de care e si batausul scolii indragostit, ehe, te asteapta vremuri grele.

Dar Jack nu ramane prea mult in orasul copilariei lui. El trebuie sa o gaseasca pe micuta cantareata. Asa ca pe la 14 ani porneste in lume de unul singur. Normal, nu-i va fi usor: va avea parte si de bune si de rele, just like everyone else.

Niciodata n-am mai ras cu asa o pofta ca in fabuloasa noastra cavalcada. Calatorim fara bilet in trenuri de marfa, dormim putin, mancam ce ne pica in mana. Eu, care traiesc cu un ceas in inima, nici nu mai stiu cum trece timpul. Ne-a prins ploaia de atatea ori, incat ma intreb daca nu cumva am intrat la apa. Dar nimic nu ne poate sta in cale. Si ne simtim mai vii ca niciodata.

Am inghitit calupuri mari din carte, exact cum fac cu prajiturile care-mi plac. Nu pot sa le pastrez pentru “mai tarziu”. Trebuie sa le mananc atunci, pe loc. Iar cand se termina, imi pare rau. Foarte rau

7 Comments