Rainbow Books

Der Junge im gestreiften Pyjama

Tuesday ~ October 6th, 2009 20:35 by ionuca Posted in .de,2009,Recomandări

Fischer Taschenbuch Verlag, 2009

Nu mi-a placut niciodata germana. In clasele I-IV am facut franceza si engleza si chiar daca uneori imi era greu sa pronunt anumite cuvinte in franceza mi-a placut limba. In generala, dirigintele meu, profesor de matematica, a stat si s-a gandit si a reusit sa-i convinga pe parintii nostri ca mai bine am face noi germana ca limba secundara, ca franceza e asa de usoara incat o putem invata singuri acasa. Mda, omul care nu stia nici o alta limba in afara de romana si care se plangea ca avem prea multe ore de romana si engleza s-a gasit sa isi dea cu parerea cat de usor sau de greu era sa inveti o limba straina. Dar nu am avut ce face: s-a votat sa invatam germana.

M-am chinuit cu limba din generala pana in facultate. Nici vorba sa ma obisnuiesc cu ea! Mi se parea la fel de rece si de urata ca la inceput. Nu mi-am dat silinta ca sa o invat, ca doar eu nu fac ceea ce nu-mi place. Si dupa ce am scapat de ea (masteratul il fac pe engleza), culmea, am inceput sa ma panichez ca o sa uit si putinul pe care l-am invatat. Asa ca m-am abonat la cateva bloguri in germana (astept recomandari!!!) si parca a inceput sa-mi placa limba.

Asa ca atunci cand am vazut la Octavian Der Junge im gestreiften Pyjama am stiut ca trebuie sa citesc cartea. Nu m-am gandit niciodata ca o sa ajung sa citesc si 150 de pagini in germana intr-o zi, ba mai mult, am fost cat se poate de incantata ca am inteles cam 80% din ce am citit. Ideea e ca sunt happy happy happy si m-am si ambitionat sa continui sa citesc in germana.

Cartea mi-a placut mult, mult de tot. Stiam de film, nu-l vazusem, dar ma gandeam ca daca s-a facut atata tam-tam pe seama filmului, sigur trebuie sa fie ceva carte comerciala. Dar dupa primele pagini am renuntat la ideile preconcepute si m-am imprietenit cu Bruno.

Bruno are noua ani cand familia lui trebuie sa se mute din casa cea cu cinci etaje (daca numeri si pivnita si mansarda) din Berlin si sa se stabileasca la Aus-Wisch, intr-o casa urata si doar cu trei etaje. Mai mult, Bruno trebuie sa se desparta de cei trei prieteni ai lui, de bunici, de oras, iar in locul in care locuieste acum nu are nici un prieten, nimeni cu care sa se joace. De-a dreptul tragic pentru un pusti de 9 ani!

Si toate acestea din cauza tatalui, care dupa ce a primit gradul de Kommandant si dupa vizita pe care Furor-ul le-a facut-o acasa, este nevoit sa se mute, si odata cu el toata familia, din ratiuni de serviciu. Toti sunt mandri de cum arata in noua uniforma, iar el este si mai mandru ca poate sa-si serveasca patria, in calitate de comandant al Aus-Wish-ului. Bunica e singura care se revolta si care nu este de acord cu “servirea patriei” in felul acesta:

<<Offenbar interessiert euch Soldaten nur das eine>>, sagte Großmutter und überging die Kinder völlig. <<Dass ihr in euren schönen Uniformen adrett ausseht. Ihr zieht euch fein an und dann erledigt ihr schreckliche, schmutzige Dinge. Ich schäme mich. Aber ich gebe mir die Schuld, Ralf, nicht dir.>>

Defectul pe care multi i l-au reprosat personajului Bruno este naivitatea. Nu stie cu ce se ocupa tatal sau, nu realizeaza ca ei s-au mutat in alta tara, nu are habar ce e cu zidul pe care-l vede de la geamul camerei sale si ce este cu oamenii imbracati la fel si care se afla de cealalta parte a zidului. Pai, are 9 ani, nimeni nu vorbeste in casa despre ce se intampla dupa zid, despre cine sunt acei oameni si ce cauta ei acolo. A dus mereu o viata privilegiata: a avut servitori care sa ii impacheteze hainele, sa-i serveasca mancarea, sa-l ia de la scoala, masa se servea la ore fixe. Mie naivitatea lui mi se pare justificata.

Ramane la fel de naiv si dupa ce il intalneste pe Schmuel. Schmuel e un baiat tot de 9 ani, doar ca el se afla de cealalta parte a zidului. Cei doi baieti ajung sa petreaca dupa-amiezi intregi povestind, pentru ca de jucat nu se puteau juca: ii despartea zidul. Fata de Bruno, care mereu pune intrebari si tot nu poate sa priceapa ce e cu viata de dupa zid, Schmuel pare ca accepta situatia. Nu se revolta, nu se plange. Viata lui s-a schimbat radical, iar el este atat de calm.

Mi-a placut sa petrec trei zile cu Bruno, chiar daca spre final m-am intristat. Dar nici nu avea cum sa fie altcumva o asemenea carte. Naivitatea lui Bruno te mai face sa uiti de ce se intampla de cealalta parte a zidului, dar nu te poate proteja la nesfarsit de ce este dincolo.

5 Comments