Rainbow Books

A doua seara de literatura

Friday ~ October 30th, 2009 15:54 by ionuca Posted in Events, Minunatii, Scriitori

Toti de la masa am fost de acord ca a doua seara a festivalului a fost mai misto ca prima. Aceeasi formula: doi autori straini, trei autori romani, dar scriitorii au fost mai deschisi si mai zambareti, textele mi-au placut toate mult de tot si discutiile au fost mai interesante.

Normal, putini dintre cei care s-au bulucit in prima zi a festivalului au revenit si in a doua (presupun ca azi iar o sa fie plin), dar parca mai bine. M-am simtit ca intre prieteni, ca sa zic asa. La masa din spatele nostru statea Filip Florian si mai trageam cu ochiul la el, la masa din dreapta noastra erau Elena Vladareanu si Matei Martin si mai trageam cu ochiul si la ei, iar pe scena erau doar fete cunoscute.

Pe Philip Ó Ceallaigh l-am mai vazut pe la diverse lansari de carte, dar acum l-am si auzit vorbind. Romana lui e adorabila, iar povestile lui sunt cat se poate de amuzante. Mi-a placut mult mai mult textul pe care l-a citit in engleza decat traducerea lui, asa ca ultima lui carte o sa o citesc in original.

Nu-mi amintesc exact ordinea in care s-a citit, dar cred ca Alek Popov a fost urmatorul pe lista. Mi se parea cunoscut si abia dupa ce am auzit ca fusese la European Borderlands mi-am adus aminte de el. Nu mai stiu ce citise atunci, dar stiu ca mi-a placut. Iar acum fragmentul din romanul Missiya London m-a facut sa pufnesc in ras si sa astept cu interes sa apara si la noi. Si ca veni vorba de asta, traducerea lui Stylian Deyanov m-a impresionat. Invata romana de 5-6 ani si textul pe care l-a citit in romana a sunat tare, tare bine! Normal, nu perfect, dar foarte bine. Sper mult ca el sa fie cel care va traduce cartea lui Popov

Cel si cel mai mult asteptam sa aud fragmente din cartea lui Matei Florian. Stiam doar ca scria la noua carte, dar nu stiam despre ce scria. Ei bine, ieri am aflat ca a scris despre pitici peltici si spiridusi ghidusi si taramuri cu nume greu de pronuntat. Iar in timp ce Matei citea peltic ca sa dea viata piticului din cartea, toata lumea asculta cu zambetul pe buze. Pe mine una m-a vrajit fragmentul respectiv si nu cred ca sunt singura De-abia astept sa apara cartea si sa o citesc pe nerasuflate. Altcumva nici nu pot sa-mi imaginez ca se poate citi

Razvan Petrescu a fost “scriitorul cuminte” al serii. A citit prologul cartii Foxtrot XX si o povestire despre un jaf. Imi pare rau ca nu am apucat sa-i spun ca avea cea mai misto rubrica de recenzii de carti proaste

Last but not least, Radu Pavel Gheo a fost la fel de binedispus si cu povesti la fel de faine ca intotdeauna. Am cumparat Numele mierlei abia acum (mea culpa, voiam sa iau cartea de cand a aparut, dar noah, m-am luat cu altele…), dar promit sa recuperez timpul pierdut. Radeam de numa’ cu oompa cand Gheo a citit o povestire din carte si presimt ca o sa rad si singura cand o sa incep cartea

Cat despre discutii, well, ar fi trebuit sa fiti acolo Chiar daca nu au fost asa multe intrebari din public, Marius Chivu s-a descurcat de minune punand el intrebarile. S-a vorbit mai mult, mai animat, mai cu drag parca. Cel putin asa s-a vazut din sala Iar vinul de la final a fost bun si el

Imediat ma duc la ultima seara de literatura. Nu-mi vine sa cred ca se termina asa repede De ce nu dureaza toata treaba asta cel putin o saptamana? Ufff…

10 Comments

.

Thursday ~ October 29th, 2009 23:18 by ionuca Posted in Events

Uhm, sunt putin ametita de vinul pe care l-am baut dupa dezbateri and stuff (un pahar, clar?! ), asa ca mai bine scriu maine despre ce s-a intamplat

PS. A fost FOARTE faina seara de azi!!! Am ras de m-am prapadit, scriitorii invitati au fost foarte simpatici, iar traducatorul bulgar are o romana incredibila! Si, bineinteles, cartea lui Matei Florian o sa KICK ASS!

3 Comments

Prima seara de literatura

Thursday ~ October 29th, 2009 1:53 by ionuca Posted in Events, Minunatii, Scriitori

Dupa ce am biciclit vreo ora cand pe strada, cand pe piste, cu fularul portocaliu bine infasurat in jurul gatului, cu Radiohead pe repeat si pentru prima oara nepasandu-mi daca se ia vreun caine dupa mine, am ajuns acasa unde Martha ma astepta cu masa pusa si cu apa pentru ceai gata fiarta. Asa ca satula, cu un sencha fierbinte in fata si cu Bangers and Mash pe repeat sunt gata sa scriu despre prima seara a Festivalului International de Literatura - Bucuresti.

Am ajuns la Clubul Taranului devreme dupa cum imi calculasem eu (pe la 18 fara 25), tarziu dupa cum aveam sa vad (toate mesele erau deja ocupate). Am avut o tentativa de a sta undeva in spate, dar cum mereu ma plang ca nu vad bine am cautat locuri undeva mai in fata, ca doar voiam sa-i si vad pe oamenii aia, nu doar sa-i aud vorbind. Pana la urma am gasit niste scaune in fata de tot si pe lateral, dar macar vedeam bine

Oompa, Liviu si Dragos au aparut si ei si apoi a inceput petrecerea. Era multa lume pe scena, unii zambitori, altii deja cu o fata plictisita. Dar dintre toti cel mai simpatic mi s-a parut José Luís Peixoto: tatuaje, bratari de la concerte la mana (aveam sa aflu ca de fapt multe erau de la meciuri de wrestling ), cercei, adidasi misto, ehe, asta da scriitor In plus, fragmentele din cartea sa (Nici o privire) care au fost citite mi-au placut mult de tot, iar raspunsurile pe care le-a dat pe parcursul serii m-au facut mereu sa zambesc. Dap, asta da scriitor!

Zahar Prilepin mi s-a parut in schimb destul de plictisit. Adevarul e ca nici nu avea un traducator langa el, asa ca nu cred ca a inteles mare lucru din ce vorbeau ceilalti. A fumat, a mestecat guma, a raspuns la obiect, dar fragmentul din carte (care mi s-a parut putin cam lung) nu m-a impresionat.

Si acum ai nostri Trebuie sa recunosc ca in seara asta Florin Iaru mi-a fost cel mai simpatic. Cum ce se intampla acolo nu avea legatura cu Internetul si cu blogurile , domnul Iaru a ras mult si a citit niste povestioare incredibil de hazlii (cand pot sa cumpar volumul??? ). Cred ca tuturor din sala le-a placut ce au auzit, ca de ras sigur au ras!

Vasile Ernu a tinut sa precizeze ca se afla acolo “80% in calitate de organizator si doar 20% in calitate de scriitor”, asa ca a citit numai cateva fragmente scurte din Ultimii eretici ai Imperiului (carte care se arata a fi misto, doar timp sa am), a facut putin pe interpretul (ciudata limba e si rusa asta!) si cand l-am salutat inainte sa plec era ocupat cu treburi organizatorice.

Radu Aldulescu a fost cel mai cuminte si mai tacut dintre toti. A citit dintr-un roman in lucru, dar nu pot sa spun ca am fost impresionata. Mai vad eu.

Cat despre discutiile de dupa, Criz era cam suparata pentru ca s-a vorbit despre orice si in acelasi timp despre nimic, ca nu s-a tinut cont de structura serii: “prima seara a Festivalului vrea sa analizeze ponderea cailor vechi urmate de tinerii scriitori: cit de mult cintareste traditia in romanele lor, cit de mult este experimentalism?” Well, intrebarea nici macar nu a fost pusa Pe mine nu m-au deranjat asa de mult “discutiile libere”, m-am multumit si cu raspunsuri la “De ce va este cel mai frica?” - “de nimic” (Radu Aldulescu), “de tacerea dintre ora 3 si 4 dimineata” (Florin Iaru) “de faptul ca Rusia s-ar putea sa dispara” (Zahar Prilepin) - si “Care este personajul literar preferat?” - “Mantaua” de Gogol (Vasile Ernu), “cititorii” (José Luís Peixoto). Iar apoi au urmat intrebarile din public, bineinteles. Totusi, daca nu pot/nu vor sa se tina de un program, mai bine nu fac unul. Simplu, nu?

Mi-a parut asa bine sa vad Clubul Taranului plin de lume. Multi au stat cele 2 ore, cat a tinut intalnirea cu scriitori, in picioare, in spate (poate ca pe viitor festivalul o sa se mute intr-un loc mai mare sau o sa aiba niste scaune in plus, pentru orice eventualitate). Si poate ca in anii urmatori daca o sa se faca publicitate evenimentului mai din timp o sa vina si mai multa lume

Cele doua cele mai misto momente ale serii au fost 1) cand Oana Boca a scos un tricou pe care era scris (cu aproximatie) “Cartea lui Matei Florian se numeste Si Hams si Regretel, cu M, OK?” (noah, recunosc, m-am topit! ) si 2) cand am realizat ca José Luís Peixoto sta de vorba cu fiecare persoana care merge sa-i ceara autograf. Mi-a spus ca lui ii place sa dea autografe, dar ca nu i-ar placea doar sa mazgaleasca ceva acolo, asa ca mereu vorbeste putin cu cei care-i cer autograful. Ah, si ne-a mai si pupat pe toate de doua ori: o data cand ne-am prezentat si o data la despartire. (Oare ma mai pupa si maine? )

Cu multe bune si cu putine rele (sala care mie mi s-a parut a fi mica, cataloagele cam inexistente - pe al meu l-a substituit Liviu dintr-un teanc de pe o masa ‘oficiala’, ca acolo unde stateam noi nu era nici urma de catalog), festivalul asta e un eveniment care NU trebuie ratat. Cine locuieste in Bucuresti, se da iubitor de literatura si nu vine la festival, vorba unui prieten, “e degeaba”.

12 Comments

Atonement

Monday ~ October 26th, 2009 15:00 by ionuca Posted in 2009, Books in English, Le-as reciti oricand!, Recomandari

Vintage Books, 2007

Se pare ca la masterat se leaga mai usor prietenii decat in facultate daca inca din prima saptamana de cursuri o colega imi imprumutase deja o carte, iar vinerea care tocmai a trecut am facut lista cu cine ce carti cumpara, ca nu cumva sa avem doua la fel.

Toate retinerile pe care le-am avut pana acum fata de McEwan au disparut odata cu primele pagini din Atonement. Nu am mai citit de mult o carte plina de detalii si cu descrieri minutioase, o carte care mie mi s-a parut cat se poate de clasica prin forma.

Nu credeam ca o sa dau peste o povestea asa de captivanta a unei tradari (a lui Briony si a Lolei), a unei iubiri care este mai puternica decat statutul social si decat toate acuzatiile nedrepte (cea dintre Cecilia si Robbie) si a unei ispasiri (cartea-marturisire pe care Briony o scrie). Era doua jumate noaptea si eu nu puteam sa las cartea din mana. Trebuia sa citesc in continuare, sa vad ce se intampla, nu puteam sa ma opresc tocmai atunci!

Asa e toata carte: descrieri si introspectie, descrieri si introspectie, si cand ai impresia ca poti sa inchizi linistit cartea ca nimic surprinzator nu se intampla in urmatoarele pagini, apare o propozitie care-ti da presupunerea peste cap si te face sa mai citesti cel putin un capitol. Mi-nu-nat!

Cel mai mult mi-a placut de Cecilia. A studiat la Girton College, Cambridge, fumeaza cand si unde o taie capul, se indragosteste de prietenul ei din copilarie, Robbie, fiul menajerei, iar cand acesta este acuzat de Briony ca ar fi violat-o pe verisoara acestora, Lola, Cecilia este singura care inca crede in el si rupe orice legaturi cu familia, decisa sa-l astepte pe Robbie oricat va fi nevoie. Sunt curioasa daca numai in carti se intampla asa ceva

Cartea mi-a placut asa mult incat m-as uita si la film, dar am auzit ca e cam siropos. Poate totusi mai bine citesc inca un roman de McEwan

16 Comments

Vesti bune

Friday ~ October 23rd, 2009 22:27 by ionuca Posted in Events, Minunatii

Festivalul International de Literatura - Bucuresti a ajuns la a doua editie. Intre 28 si 30 octombrie ma mut la Clubul Taranului Roman. Sunt asa de bucuroasa incat nici nu mai stiu ce sa zic

3 Comments

Oranges are not the only fruit

Sunday ~ October 18th, 2009 0:37 by ionuca Posted in 2009, Books in English, Citate, Recomandari

Recunosc, coperta de la editia in romana imi place mai mult. Si voiam sa cumpar cartea numai pentru coperta. Si pentru cuvantul “portocale”. Dar nu am luat-o. Apoi am citit la Octavian despre Jeanette Winterson. Si am citit cartea.

Pentru Jeanette din carte, portocalele erau singurele fructe. Este crescuta intr-o familie evanghelista, are o mama habotnica, isi doreste sa devina misionara, prietenele ei sunt tot din cadrul bisericii. Atmosfera cartii mi s-a parut sufocanta: asa multe reguli de respectat, atatea tipare in care trebuie sa te incadrezi, asa multe repercusiuni de suportat. Bleah!

Dar apoi Jeanette o cunoaste pe Melanie si dintr-odata portocalele nu mai sunt singurele fructe. Normal, din momentul in care ceilalti afla ca e diferita, ea devine o paria. Ba chiar are loc un fel de slujba de “exorcizare”. Diferit nu e bun. Trebuie sa fim toti la fel, uniformizati de aceleasi vise si idealuri si daca se poate purtand cu totii acelasi tip de haine. Bleah!

Pe langa ca a reusit sa starneasca revolta asta in mine, Jeanette Winterson mi-a mai placut mult pentru ca face ca relatia celor doua sa para cat se poate de normala. Sentimentele lui Jeanette-personajul, asa cum sunt descrise ele, nu jignesc pe nimeni, sau cel putin nu ar trebui sa o faca. Pana la urma e vorba tot de iubire.

What could I do? My needlework teacher suffered from a problem of vision. She recognised things according to expectation and environment. If you were in a particular place, you expected to see particular things. Sheep and hills, sea and fish; if there was an elephant in the supermarket, she’d either not see it at all, or call it Mrs Jones and talk about fishcakes. But most likely, she’d do what most people do when confronted with something they don’t understand:

Panic.

10 Comments

Bomboane pentru cititori

Friday ~ October 16th, 2009 8:30 by ionuca Posted in Blabla-uri despre carti

Ieri-seara ma intorceam fericita de la un concert Kumm. Eram cu Martha si vorbeam despre biciclete. Am luat metroul de la Universitate si de cum ne-am asezat, tipa care statea vizavi de noi a inceput sa ne zambeasca. Era tare draguta si nu semana deloc cu o romanca Ii zambeam si noi, mai povesteam, mai zambeam, tot asa. Apoi mi-am adus aminte ca eu mereu am bomboane-n geanta (se numesc Mint Chocs si sunt cele mai bune!!! ) asa ca am cautat o bomboana pe fundul gentii, am gasit-o, m-am ridicat de pe scaun si i-am intins-o. A luat-o tot cu un zambet si a dat din cap a multumesc. Probabil credea ca sunt tot straina din moment ce vorbeam in engleza cu Martha. La statia urmatoare ea a coborat, dar nu inainte sa ne faca semne ca ii place bomboana.

Cum mai aveam bomboane la mine m-am gandit sa mai fac si alti oameni sa zambeasca, asa ca m-am uitat sa vad cine citeste in metrou. In partea dreapta, in celalalt vagon, citea o tipa. In partea stanga, destul de departe, citea un tip. Am mai luat doua bomboane si am mers sa le impart. Prima a fost tipa. Citea o carte de la Adevarul (am recunoscut-o dupa inconfundabilele coperte verzi). Am stat in fata ei cu bomboana intinsa si i-am spus sa o ia.

- Dar de ce?
- Pentru ca citesti!

A luat-o, mi-a multumit, iar eu m-am intors spre vagonul din stanga. Stateam deja cu bomboana intinsa in fata tipului cand am vazut ca citea Constitutia Romaniei. Nu tocmai genul de cititor caruia voiam sa-i dau bomboane, dar era prea tarziu ca sa-mi retrag oferta I-am dat bomboana si i-am spus ca e pentru ca citeste. A dat din cap a multumesc si a luat-o.

M-am intors la Martha fericita de numa’. Facusem trei oameni sa zambeasca Asa ca acum, cat timp o sa mai am bomboane la mine si o sa fiu fortata sa circul cu metrou, am de gand sa “premiez” toti cititorii pe care-i vad. De ce? Pentru ca si ei ma fac sa zambesc E un fel de quid pro quo.

12 Comments

Mecanica inimii

Monday ~ October 12th, 2009 16:29 by ionuca Posted in 2009, Citate, Le-as reciti oricand!

Editura Nemira, colectia Babel, 2009

Oh, de mult nu am mai citit o carte asa de frumoasa ca asta! Mai exact, de la cartea cu Printesele. Printesele m-au dat gata cu ilustratiile, Mecanica inimii m-a cucerit datorita stilului.

Totul e ca intr-un basm in carte: casa de pe varful dealului, cea mai friguroasa zi din cate s-au pomenit (”pasarile incremenesc in zbor si apoi se prabusesc la pamant” - asa e de frig!), doctorita Madeleine si micutul Jack care se naste cu inima inghetata si pe care-l repara doctorita.

Spun “repara” pentru ca Jack se alege cu un ceas cu cuc montat pe inima. Era singurul mod de a-l salva. Iar din acea zi Jack devine un baiat aparte. Nimeni nu vrea sa-l adopte pentru ca ii sperie ticaitul inimii lui: tic-tac, tic-tac, tic-tac. Iar uneori mai canta si cucul. Normal ca nu-l vrea nimeni! Asa ca ramane cu salvatoarea lui.

E greu sa ai o inima de lemn. Exista reguli pe care trebuie sa le urmezi (”Intai de toate, nu atinge acele. In al doilea rand, stapaneste-ti mania. In al treilea rand, niciodata, nici in vecii vecilor, nu te indragosti. Caci atunci, pentru totdeauna, acul care arata orele la ceasornicul inimii tale iti va strapunge pielea, oasele ti se vor sfarma, iar mecanica inimii se va strica iarasi.”) si esti mereu tinta glumelor celorlalti. Iar daca te mai si indragostesti de aceeasi cantareata de care e si batausul scolii indragostit, ehe, te asteapta vremuri grele.

Dar Jack nu ramane prea mult in orasul copilariei lui. El trebuie sa o gaseasca pe micuta cantareata. Asa ca pe la 14 ani porneste in lume de unul singur. Normal, nu-i va fi usor: va avea parte si de bune si de rele, just like everyone else.

Niciodata n-am mai ras cu asa o pofta ca in fabuloasa noastra cavalcada. Calatorim fara bilet in trenuri de marfa, dormim putin, mancam ce ne pica in mana. Eu, care traiesc cu un ceas in inima, nici nu mai stiu cum trece timpul. Ne-a prins ploaia de atatea ori, incat ma intreb daca nu cumva am intrat la apa. Dar nimic nu ne poate sta in cale. Si ne simtim mai vii ca niciodata.

Am inghitit calupuri mari din carte, exact cum fac cu prajiturile care-mi plac. Nu pot sa le pastrez pentru “mai tarziu”. Trebuie sa le mananc atunci, pe loc. Iar cand se termina, imi pare rau. Foarte rau

7 Comments

Ultimii eretici ai Imperiului

Saturday ~ October 10th, 2009 12:01 by ionuca Posted in Events, Recomandari

“Cheful” de lansare al cartii va fi pe 21 octombrie in Clubul Taranului Roman, de la 19. De-abia astept!

No Comments

Der Junge im gestreiften Pyjama

Tuesday ~ October 6th, 2009 20:35 by ionuca Posted in .de, 2009, Recomandari

Fischer Taschenbuch Verlag, 2009

Nu mi-a placut niciodata germana. In clasele I-IV am facut franceza si engleza si chiar daca uneori imi era greu sa pronunt anumite cuvinte in franceza mi-a placut limba. In generala, dirigintele meu, profesor de matematica, a stat si s-a gandit si a reusit sa-i convinga pe parintii nostri ca mai bine am face noi germana ca limba secundara, ca franceza e asa de usoara incat o putem invata singuri acasa. Mda, omul care nu stia nici o alta limba in afara de romana si care se plangea ca avem prea multe ore de romana si engleza s-a gasit sa isi dea cu parerea cat de usor sau de greu era sa inveti o limba straina. Dar nu am avut ce face: s-a votat sa invatam germana.

M-am chinuit cu limba din generala pana in facultate. Nici vorba sa ma obisnuiesc cu ea! Mi se parea la fel de rece si de urata ca la inceput. Nu mi-am dat silinta ca sa o invat, ca doar eu nu fac ceea ce nu-mi place. Si dupa ce am scapat de ea (masteratul il fac pe engleza), culmea, am inceput sa ma panichez ca o sa uit si putinul pe care l-am invatat. Asa ca m-am abonat la cateva bloguri in germana (astept recomandari!!!) si parca a inceput sa-mi placa limba.

Asa ca atunci cand am vazut la Octavian Der Junge im gestreiften Pyjama am stiut ca trebuie sa citesc cartea. Nu m-am gandit niciodata ca o sa ajung sa citesc si 150 de pagini in germana intr-o zi, ba mai mult, am fost cat se poate de incantata ca am inteles cam 80% din ce am citit. Ideea e ca sunt happy happy happy si m-am si ambitionat sa continui sa citesc in germana.

Cartea mi-a placut mult, mult de tot. Stiam de film, nu-l vazusem, dar ma gandeam ca daca s-a facut atata tam-tam pe seama filmului, sigur trebuie sa fie ceva carte comerciala. Dar dupa primele pagini am renuntat la ideile preconcepute si m-am imprietenit cu Bruno.

Bruno are noua ani cand familia lui trebuie sa se mute din casa cea cu cinci etaje (daca numeri si pivnita si mansarda) din Berlin si sa se stabileasca la Aus-Wisch, intr-o casa urata si doar cu trei etaje. Mai mult, Bruno trebuie sa se desparta de cei trei prieteni ai lui, de bunici, de oras, iar in locul in care locuieste acum nu are nici un prieten, nimeni cu care sa se joace. De-a dreptul tragic pentru un pusti de 9 ani!

Si toate acestea din cauza tatalui, care dupa ce a primit gradul de Kommandant si dupa vizita pe care Furor-ul le-a facut-o acasa, este nevoit sa se mute, si odata cu el toata familia, din ratiuni de serviciu. Toti sunt mandri de cum arata in noua uniforma, iar el este si mai mandru ca poate sa-si serveasca patria, in calitate de comandant al Aus-Wish-ului. Bunica e singura care se revolta si care nu este de acord cu “servirea patriei” in felul acesta:

<<Offenbar interessiert euch Soldaten nur das eine>>, sagte Großmutter und überging die Kinder völlig. <<Dass ihr in euren schönen Uniformen adrett ausseht. Ihr zieht euch fein an und dann erledigt ihr schreckliche, schmutzige Dinge. Ich schäme mich. Aber ich gebe mir die Schuld, Ralf, nicht dir.>>

Defectul pe care multi i l-au reprosat personajului Bruno este naivitatea. Nu stie cu ce se ocupa tatal sau, nu realizeaza ca ei s-au mutat in alta tara, nu are habar ce e cu zidul pe care-l vede de la geamul camerei sale si ce este cu oamenii imbracati la fel si care se afla de cealalta parte a zidului. Pai, are 9 ani, nimeni nu vorbeste in casa despre ce se intampla dupa zid, despre cine sunt acei oameni si ce cauta ei acolo. A dus mereu o viata privilegiata: a avut servitori care sa ii impacheteze hainele, sa-i serveasca mancarea, sa-l ia de la scoala, masa se servea la ore fixe. Mie naivitatea lui mi se pare justificata.

Ramane la fel de naiv si dupa ce il intalneste pe Schmuel. Schmuel e un baiat tot de 9 ani, doar ca el se afla de cealalta parte a zidului. Cei doi baieti ajung sa petreaca dupa-amiezi intregi povestind, pentru ca de jucat nu se puteau juca: ii despartea zidul. Fata de Bruno, care mereu pune intrebari si tot nu poate sa priceapa ce e cu viata de dupa zid, Schmuel pare ca accepta situatia. Nu se revolta, nu se plange. Viata lui s-a schimbat radical, iar el este atat de calm.

Mi-a placut sa petrec trei zile cu Bruno, chiar daca spre final m-am intristat. Dar nici nu avea cum sa fie altcumva o asemenea carte. Naivitatea lui Bruno te mai face sa uiti de ce se intampla de cealalta parte a zidului, dar nu te poate proteja la nesfarsit de ce este dincolo.

5 Comments