Rainbow Books

Editura Eminescu, 1973

Eram in primul an de facultate, mutata de cateva saptamani in Bucuresti. Intr-o zi ma intorceam din oras, cand in fata blocului meu vad o tanti care statea langa doua cutii cu carti. Ma opresc, ma uit la ea, o intreb ce face cu cartile. Cica ea doar le pazeste; de fapt, cartile sunt ale unei vecine, care are de gand sa le arunce. Am facut ochi mari. Asa ceva mi se parea de neconceput! Cum sa arunci carti?! OMG! Cand tanti a vazut cat de revoltata eram, mi-a dat voie sa imi aleg niste carti pe care sa le salvez. Nu imi suradea ideea de a fi prinsa in timp ce hmmm… furam (?) cartile cuiva, asa ca m-am multumit cu ce am gasit deasupra: Anna Karenina si Arcul de triumf.

Si, intr-un final, dupa 3 ani de zile, am ajuns sa citesc Arcul de triumf. Inceputul mi s-a parut tare promitator: Ravic, un imigrant german stabilit la Paris, devine salvatorul lui Joan, o alta imigranta. A fost omul potrivit, la timpul potrivit, la momentul potrivit. Datorita lui Joan nu se mai sinucide. E de la sine inteles ca cei doi ajung sa formeze un cuplu in cele din urma.

Mi s-a parut destul de camilpetrescian Remarque, mai ales in ce priveste atitudinea anti-razboi a lui Ravic si faptul ca Joan nu e in stare sa-l astepte cand e deportat si isi gaseste pe cineva care sa o intretina. El e cel fidel, cel care abia asteapta sa se intoarca in Paris ca sa fie din nou cu ea, pe cand ea isi gaseste un protector la care nu poate, nu vrea sa renunte.

Cred ca ar fi fost banala povestea lor daca ea ar l-ar fi asteptat - just another love story. Pe de alta parte, prea e integru Ravic. E un tip asa de puternic si care face mereu doar ceea ce trebuie, incat mi s-a parut putin enervant.

Aveam asteptari destul de mari de la cartea asta, dar in cele din urma ramane in categoria cartilor asa si asa.