.

13 Aug

Cea ce aveam din belsug erau cartile. Se gaseau peste tot: de la un perete ticsit pana la celalalt, pe coridor si in bucatarie si in holul de la intrare si pe toate pervazurile. Mii de carti, in toate ungherele apartamentului. Mi se parea ca oamenii pot sa vina si sa plece, sa se nasca si sa moara, dar cartile erau vesnice. Cand eram mic, dorinta mea era sa ma fac o carte. Nu un scriitor. Oamenii pot fi omorati ca furnicile. Nici scriitori nu sunt greu de omorat. Dar cartile nu: oricat te-ai trudi sa le distrugi, intotdeauna e o sansa sa supravietuiasca un exemplar si sa continue sa se bucure de viata lui pe raft, in cine stie ce ungher al vreun librarii, la Reykjavik, Valladolid sau Vancouver.

Amos Oz – Poveste despre dragoste si intuneric

Imi place asa de mult cartea, dar nu pot sa citesc mai mult de 30-40 de pagini/zi. Se pare ca pana la urma nu va trebui sa-mi bat capul in legatura cu ce carte sa iau cu mine in road trip; nu am cum sa termin cartea pana martea viitoare, asa ca ea ma va insoti prin Budapesta si Praga.