RSS

Jurnal de camin

Monday ~ May 25th, 2009 23:24 by ionuca Posted in .ro,2009,Recomandări

Editura Curtea Veche, colectia Actual, 2008

Intr-un fel stiam despre ce urma sa citesc: camere dezastruoase, galagie, chefuri pana dimineata, lipsa spatiului privat, stat la povesti pe hol, stat la coada la dus etc. Nu e greu sa iti imaginezi cam ce inseamna traiul la comun, dar e mult mai greu sa citesti despre el, iar greul suprem e sa il simti pe pielea ta.

Poate ca nu ar fi trebuit sa-i judec asa tare pe “caministi” pentru ca eu nu am fost niciodata in situatia lor, deci pot doar sa presupun cum as reactiona. Si totusi… Zau ca m-am ingrozit de ce am citit in cartea asta. Fata de povestile frumoase pe care mi le spunea mama despre anii ei de studentie si despre starea si atmosfera caminelor bucurestene de atunci, multi dintre studentii de azi parca traiesc intr-un cosmar continuu. Geamuri si tevi sparte, paturi fara saltea sau cu o saltea ca vai de ea, colege de camera care mai de care mai nesimtite, administratoare pe care iti vine sa le pocnesti, dulapuri care abia se mai inchid, iar lista ar putea continua la nesfarsit.

De ce nu se renoveaza caminele avand in vedere cati studenti platesc in ziua de azi taxa la facultate, asta nu stiu. La fel cum nu stiu cati dintre studenti ar putea avea cu adevarat grija de o camera renovata, in conditiile in care nu sunt in stare nici macar sa isi duca gunoiul la ghena si il depoziteaza pe hol, asteptand sa-l duca de acolo femeia de serviciu pentru ca doar aia e treaba ei, nu?

Au fost putine pagini de jurnal care mi-au placut in mod special. Momentan imi vin doar doua nume in minte: Ruxandra Macicas si Victoria Vioara, iar pe langa astea doua poate ca au mai fost inca 3. 5 din 24 de “dezvaluiri” ale unor studenti la FJSC mi-au placut doar. O fi de bine, o fi de rau, prea putin imi pasa, sincer. Parca acum a fost mai important ce au spus ei si nu cum au spus-o.

Dupa ce socul initial a trecut, am ramas cu un gust mai mult decat amar. O sa ii dau si mamei sa citeasca acest Jurnal de camin, poate ca nu o sa mai ofteze asa des si sa spuna ca am pierdut ce era mai frumos din viata de student pentru ca am ales sa fug cu orice pret de statul la comun.

2 Comments