Rainbow Books

Editura Humanitas, colectia Raftul Denisei, 2008

Stateam printre toti oamenii aia in varsta, cu parfumurile lor grele, cu respiratia lor fornaita si cu porcariile alea pe care si le puneau la gat. Ne spuneam ca noi n-o sa ajungem niciodata asa si ca vom face totul altfel. Asta ne-am promis-o destul de solemn, caci atunci inca nu stiam ca toti babalacii aia isi spusesera si ei odata ca vor face lucrurile altfel. Bineinteles ca si-au spus-o toti si ca toti au crezut in ce spuneau.

“Cum sa nu imi placa o carte cu asa un titlul? Pai si eu urasc zilele de luni, inseamna ca o sa ne intelegem de minune!” Rationament cat se poate de gresit. Sau doar ma asteptam la ceva care sa ma dea pe spate. Nu a facut-o.

Desi prima parte e chiar OK. Arnon si Rosie, Rosie si Arnon. Doi adolescenti care chiulesc de la scoala, se intalnesc pe unde pot, stau ore-ntregi prin crasme, ba merg pentru cateva zile si in alt oras, si-o mai trag, the usual stuff. Asta pana cand Arnon se hotaraste ca vrea sa devina actor si ca scoala nu-l mai intereseaza. Are din ce in ce mai multe absente, isi vinde si manualele, iar in cele din urma este exmatriculat. Cu un tata alcool si cu o mama care sparge farfurii la nervi, lui nu-i ramane altceva decat sa se mute si sa se descurce (aproape) de unul singur.

Iar peste cativa ani, dupa ce Rosie l-a parasit, a schimbat vreo 2-3 locuinte, tatal lui a murit, mama a ramas la fel de neglijenta cu farfuriile, Arnon isi ineaca amarul in vin si, ma scuzati, in curve. Are o regula: nu se duce de 2 ori la aceeasi femeie. Pe unele le cheama acasa, pe altele le viziteaza la locul de munca. Iar cam asta e tot ce se intampla in a doua parte.

Am aflat chestii noi despre prostituate & stuff, dar nu tineam mortis sa le stiu vreodata. Ma consolez cu gandul ca e bine sa stii cat mai multe, din cat mai multe domenii. In rest, Nesuferitele zile de luni s-a transformat in “nesuferita asta de carte!”