Rainbow Books

Editura Niculescu, 2006

Recunosc, am cumparat cartea doar pentru ca mi-a placut titlul. Nici macar nu am citit ce scria pe coperta IV, pur si simplu a trebuit sa o am. Si, culmea, e o poveste despre niste copii putin mai mari – ah, cum vin cartile astea la mine – deci normal ca mi-a placut!

Totusi, trebuie sa fac cateva precizari: e cliseistico-adolescentino-politista si cu un final pe masura, adica happy ending. M-am simtit ca si cum as citi Ciresarii intr-o varianta mai moderna si cu mai putini ‘eroi’.

Inceputul este de-a dreptul minunat: o goana nebuna pe strazile din Ierusalim, Asaf fugind dupa Dinca, fara sa stie unde va ajunge. Asaf are 17 ani, e pasionat de fotografie si s-a cam saturat de modul in care este tratat de cel mai bun prieten al lui. Clar, nu se mai inteleg. In schimb, ar vrea sa gaseasca o ea care sa-l inteleaga. Dinca e o catea de 9 ani *dupa calculele mele*, un labrador, mai exact, ramasa fara Tamar a ei, de care s-a pierdut cu cateva zile in urma. Si daca tot am ajuns la Tamar, va spun ca ea e o tipa de 16 ani, foarte curajoasa, care are un plan nebun de a-si lecui fratele de dependenta de droguri.

Inainte sa citesc prea multe despre Tamar, ma intrebam ca oare peste ce poveste minunata am dat? Dinca il duce pe Asaf la o calugarita care nu mai iesise de 50 si ceva de ani din “turnul” in care statea. Povestea calugaritei, faptul ca Asaf nu stia nimic despre Tamar - toatea astea mi s-au parut incredibile, citeam cu sufletul la gura. Apoi, dupa ce a inceput sa se lamureasca situatia, am zis cate-un “noah, hai lasa-ma!”, nevenindu-mi sa cred ca o carte care incepuse asa de promitator poate sa abia atatea clisee si sa se transforme intr-una cu intriga oarecum politista. In final, oricat de nerealista mi s-a parut povestea, si oricat m-a enervat sfarsitul ala incredibil de predictibil predictabil, tot nu am putut rezista aventurii de a alerga dupa Dinca prin Ierusalim, de a nu stii unde voi ajunge, de a nu renunta, de a-mi stapanii frica, de a cunoaste o persoana asa speciala ca Tamar.

In timp ce citeam cartea, m-am gandit la filmul August Rush; sunt, intr-un fel, destul de asemanatoare: copii-muzicieni ai strazii, locul in care stau, “protectorul” lor, spectacolele pe care le sustin, viata lor de pe strada. Mie mi-a placut si cartea, si filmul, asa ca le trec pe ambele la recomandari