Rainbow Books

Editura Corint, 2007

De data asta nu a mai fost magia descoperirii, ci bucuria reintalnirii.

I-am dat cartea unei doamne din tren care, dupa ce a rasfoit o revista de femei, se plictisea groaznic. A citit cam 30 de pagini si mi-a spus ca e draguta cartea. I-am dat-o si mamei, a citit mai mult de jumatate din ea, mi-a spus acelasi lucru. Oamenii astia nu stiu sa se bucure de lucrurile marunte din carte!

Mie imi plac tare mult micile intamplari pe care Alex. Stefanescu le povesteste: ce s-a mai intamplat cu gradina lui, cum au cautat mult si bine conducta de gaz metan, drumurile cu masina, despre lansarea cartii lui, conversatii pe care le aude pe strada, fanteziile lui, cum vorbeste cu pisica etc, etc, etc. Nu am spus niciodata ca ar fi o carte cum nu exista alta, dar eu am zambit tot timpul cat am citit cartea, chiar daca uneori mai amar. Chiar nu inteleg intepaturile alea dintre el si Carmen Musat. Credeam ca doar copiii mai fac din astea In fine…

Imi place acest Alex. Stefanescu pe care l-am descoperit prin prisma jurnalelor sale, drept urmare, am dormit in tot acest timp cu cartea lui in pat. Ma gandeam ca ar zambi daca ar stii ca o cititoare – chiar daca nu una care umbla cu buricul descoperit si nu e nici vreo frumusete – a facut asta

De petank se leaga si o alta intamplare. Tot la Neptun, dar in alta vara, jucam petank Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu si eu. Un domn in varsta de pe plaja, care in mod evident nu ne cunostea, ne-a admonestat:

- Nu va e rusine, oameni in toata firea, va pierdeti timpul cu jocul asta pueril, in loc sa puneti mana pe o carte!