Tovarase de drum

7 Jul


Polirom, Ego grafii, 2008

Nu am apucat decat aproape 3 ani de comunism, nu am amintiri din perioada aia, dar mi-au povestit ai mei cum se trezeau cu noaptea-n cap ca sa stea la coada la lapte, cum imi fierbeau scutecele, cum se lua lumina, incalzirea si apa calda. In schimb, nu i-am auzit niciodata plangandu-se de viata de student. Mi-au spus doar de prietenii legate pe viata, de petreceri, pachete cu mancare primite de acasa, de cheta etc.

Eh, in Tovarase de drum am citit ca nu chiar toti s-au bucurat de o studentie aparent lipsita de griji. Mi s-ar parea ciudat sa spun ca mi-au placut marturiile pe care le-am citit in carte. Mai degraba m-au impresionat. Nu conteaza de cate ori aud vorbindu-se de vremurile alea, tot descopar lucruri pe care nu le stiam: de exemplu, acum am aflat ca o pereche de dresuri era mai scumpa decat una de pantofi, ca existau controale ginecologice impuse chiar si fetelor care erau inca in liceu, de chilotii tetra unici, de lipsa produselor cosmetice si muuulte multe altele. Am citit si la luciat despre astfel de frustrari. Urate vremuri! :|

Unele marturii mi s-au parut de-a dreptul fantastice, ireale, la inceput nu mi-a venit sa le cred, dar stiu ca sunt adevarate, nu au cum sa nu fie. Iar pe tren, in drum inapoi spre Bucuresti, am fost in compartiment cu un domn care fugise cu familia candva in 1970 din tara, dand la schimb apartamentul in care locuia pentru pasapoarte. Oh, si prin cate au trecut ca sa ajunga in Germania! Acum este un bunic fericit, care are grija de gradina, stie de bloguri, are adresa de e-mail, vine o data pe an in Romania si care povesteste atat de frumos incat as fi vrut sa fie bunicul meu ca sa-l pun sa imi spuna zilnic povesti mai mult sau mai putin adevarate.

Revenind la carte, am citit-o si zambind, si aproape plangand. Hazul de necaz a mai indulcit amintirile din perioada respectiva, altfel cred ca doar as fi plans. Culmea, mi-au placut toate cele 17 marturii aproape la fel de mult. De data asta nu am nici un text preferat, cartea per total m-a impresionat.

Si pentru ca am vorbit si cu Roxa despre carte si despre ce aveau si nu le placeau/ nu aveau deloc femeile in vremurile alea, am ajuns la ce aveam noi si nu ne placea din anii de dupa comunism:

  • maiourile alea albe pe care trebuia sa la purtam musai pe sub tricouri/bluze
  • ciorapii-pantalon (noi le spuneam ţiţo, de la csicsa nadrág *sper ca asa se scrie*) grosi si cu un numar mai mare, care erau indispensabili iarna si pe care i-am urat din tot sufletul
  • si tot iarna purtam niste oribilitati de “caciuli cu gat”, ca niste cagule din care doar fata ni se vedea. Eu am avut roz, Roxa rosie.
  • pantofii albi de lac, incomozi si care ne-au jenat pana la sange
  • egarii colorati care erau foarte la moda in scoala primara si din cauza carora se tot supara mama pe mine ca nu voiam sa-i port
  • pozele pe care eram obligati sa le facem de 8 martie pentru mame, in care stateam la catedra, cu un stilou in mana, deasupra unui caiet deschis, cu un penar sprijinit de un ghiveci cu flori de plastic si cu o 8 de plastic plasat strategic in fata, undeva