Eseu despre orbire

14 Jan

Cartea asta m-a lasat fara replica. A fost geniala si, in acelasi timp, grotesca. M-a ingrozit. M-a facut sa plag; sa nu pot citi anumite pasaje; sa visez, la propriu, ca si eu sunt oarba; sa imi fie frica sa inchid ochii, gandindu-ma ca atunci cand i-as deschide as vedea doar o lumina laptoasa; sa ma intreb oare eu ce as face daca as orbi? Sa ma intreb ce e mai bine: sa fii mut, surd sau orb? Sa ma gandesc la lagarele de concentrare si sa plang din nou. Sa ma simt murdara tot timpul si sa fac dus dupa dus. Iar la sfarsit sa ma intreb ce s-a intamplat cu ei dupa, sa incerc sa-mi imaginez, sa fac tot felul de scenarii, dar nici unul destul de bun, iar in cele din urma sa sper ca incetul cu incetul totul va fi iar bine.

Excelenta carte!