.

27 Nov

Era imbracata urban, in culori pamantii cu aspect murdar, de o neglijenta studiata, voit suie. Sandale, fusta, hanorac… Langa ea, un sac de panza in care erau prinse cateva insigne cu statement-urile nonconformiste devenite clisee. De sub manecile hanoracului navaleau tot felul de bratari de lemn si din piele, sireturi si snururi impletite. Hanoracul era descheiat larg cu fermoarul coborand mult in jos printre despicatura sanilor ce se ghiceau micuti. Pielea pieptului era alba, iar clavicula discreta. Nu ii placu. Ar fi preferat o clavicula sculptata in trup, sa-si vare barbia in locasul scobit, sa se adune acolo broboane de transpiratie si el sa le soarba cu zgomot. Pe gat, o alunita, ratacita de suratele ei cu care alcatuia constelatii intregi pe spate – cel putin asa era regula anatomica – , aluntie peste ale caror coapse maronii si-ar fi plimbat buricele degetelor in timp ce i-ar fi recitat cu aplomb scena cu puricii ascunsi intre “les durs seins” din Chansons pour elle, poemul lui Verlaine. Si asta numai ca s-o faca sa rada, sa-si umple aura de rasul ei si s-o imbratiseze brusc, ca din joaca…

Marius Chivu – Amfiteatrul la amiaza, vol. Povesti erotice romanesti