Rainbow Books

Look what can happen in this country, they’d say. A girl lives in some out-of-the-way town for nineteen years, so poor she can’t afford a magazine, and then she gets a scholarship to college and wins a prize here and a prize there and ends up steering New York like her own private car. Only I wasn’t steering anything, not even myself. I just bumped from my hotel to work and to parties and from parties to my hotel and back to work like a numb trolleybus. I guess I should have been excited the way most of the other girls were, but I couldn’t get myself to react. I felt very still and very empty, the way the eye of a tornado must feel, moving dully along in the middle of the surrounding hullabaloo.

Pentru mine asta a fost o carte de atmosfera. Dupa cateva pagini citite, ma gandeam la Breakfast at Tiffany’s si The Great Gatsby: restaurante, petreceri, haine scumpe. Iar apoi, dupa ce am trecut de jumatatea cartii, atmosfera a inceput sa semene cu cea din The virgin suicides: viata in suburbie, vecini curiosi, aceleasi prejudecati si aceleasi zile monotone de vara.

Nu e de mirare ca Esther a cazut intr-o depresie. Dupa ce se intoarce de la New York si primeste vestea ca nu a fost acceptat la o scoala de creatie pe timpul verii, pur si simplu nu stie ce sa faca in timpul pe care-l are la dispozitie. Isi propune sa-si asculte mama si sa invete sa stenografieze, se gandeste sa scrie un roman, dar in cel din urma ajunge sa nu mai poata dormi nopti in sir, sa nu mai poata citi nimic, sa nu se mai spele, sa nu mai aiba grija de ea: “I was still wearing Betsy’s white blouse and dirndl skirt. They drooped a bit now, as I hadn’t washed them in my three weeks at home. The sweaty cotton gave off a sour but friendly smell. I hadn’t washed my hair for three weeks, either. I hadn’t slept for seven nights.[...] The reason I hadn’t washed my clothes or my hair was because it seemed so silly. [...] It seemed so silly to wash one day when I would only have to wash again the next. It made me tired just to think of it. I wanted to do everything once and for all and be through with it.” Nu e prea placut sa stai intr-un oras de provincie/suburbie o vara intreaga, asta pot si eu sa confirm. Zilele sunt ingrozitor de lungi si ai vrea cu disperare sa faci ceva sa scapi de rutina. Si atunci dormi mai mult, sau incerci sa citesti carte dupa carte, nu refuzi nici o invitatie la suc/bere, orice sa faci ceva cu timpul ala scarbos de mult pe care-l ai la dispozitie. “Wherever I sat—on the deck of a ship or at a street café in Paris or Bangkok—I would be sitting under the same glass bell jar, stewing in my own sour air. [...] To the person in the bell jar, blank and stopped as a dead baby, the world itself is the bad dream.”

In cele din urma, mama ei o duce la un psiholog, care o supune unor electrosocuri. Experienta o traumatizeaza si incearca de cateva ori sa se sinucida. Apoi e internata intr-un sanatoriu unde sta 6 luni.

Mi-a placut Esther pentru ca parea atat de umana, nu un personaj fabricat, care vorbeste ca la carte si care gaseste solutii la toate problemele. Ea isi doreste sa ajunga sa traiasca din scris poezii si cam stramba din nas cand se gandeste ca lumea se asteapta de la ea sa fie o housewife: sa stea acasa, sa gateasca, sa spele, sa aiba grija de copii si sa se asigure ca sotului nu-i lipseste nimic. Bleah! Si mare are inca o problema existentiala: nu intelege de ce barbatilor li se permite sa aiba sex inainte de casatorie, dar fetele trebuie sa se pastreze pana dupa. Cata ipocrizie!

In schimb am fost surprinsa sa aflu ca Sylvia Plath a avut si ea o perioada de depresie prin ’53 si ca a simtit pe pielea ei electrosocurile, ca in carte se regasesc foarte multe amanunte autobiografice. Ar fi trebuit sa asculte piesa Ninei Simone – Ain’t got no, poate ar fi zambit si s-ar fi simtit mai bine