Rainbow Books

Mai aveam vreo 40 de pagini de citit, iar duminica, inainte de Schimb de carti #6, am spus ca fac un efort si termin odata cu cartea asta! Nu stiu de ce, dar dupa The portrait of a lady de Henry James [carte pe care am inceput-o de vreo 3 ori si nu am reusit sa trec de primele 100 de pagini niciodata ], e cartea pe care am citit-o cel mai greu in engleza. Nu avea cuvinte pompoase, nu a trebuit sa stau cu dictionarul langa mine, nici macar frazele nu erau formulate ciudat… si totusi am crezut ca nu o mai termin veci!

L. mi-a spus ca a auzit multe lucruri bune despre carte si era suparata ca inca nu s-a tradus la noi, iar cand am vazut-o in Diverta nu m-am putut abtine sa nu o cumpar In afara de faptul ca in carte era vorba despre un club de lectura, altceva nu stiam despre ea.

Am aflat ca, de fapt, sunt memoriile unei profesoare de literatura engleza din Teheran. Azar Nafisi a avut norocul sa studieze inca de la 13 ani in strainatate, iar cand s-a intors in Teheran, dupa ce absolvise universitatea in SUA, a si inceput sa predea la facultate. Toate sunt bune si frumoase pana in 1979 cand incepe revolutia. Daca pana atunci femeile se bucurau cam de aceleasi drepturi ca barbatii, odata cu revolutia, femeia a devenit un mare nimic. De ce spun asta? Pentru ca au fost obligate sa poarte mereu in public chador-ul [nu stiu cum se numeste in romana ] si sa-si acopere capul cu un batic; pentru ca putea fi acuzate pe nedrept de prostitutie si adulter, bagate intr-un sac si batute cu pietre pana la moarte sau, varianta light, impuscate. Pentru ca varsta la care se puteau casatori a scazut de la 18 ani la 9 ani!!!!! Pentru ca nu aveau voie sa alerge pe strada, sa se machieze, sa li se vada parul de sub baticuri, sa vorbeasca cu barbatii care nu faceau parte din familie si nici macar sa manance inghetata in public!!! Tot ce era legat de vest, de occident, era blamat si considerat ilegal. Marii clasici ai literaturii universale au fost interzisi, librarii si biblioteci au fost inchise, era o lume de cosmar! Ca sa nu mai spun de toti intelectualii care au “disparut” subit in perioada revolutiei. Fanatism, incalcarea drepturilor omului, frica, cenzura – sunt doar cateva dintre cuvintele care caracterizeaza foarte bine ce se intampla in carte.

Nici faptul ca Azar Nafisi a reusit timp de 2 ani de zile sa organizeze un club de lectura la ea acasa, in fiecare marti dimineata, cu 7 dintre cele mai bune studente pe care le-a avut, unde citeau si discutau despre Nabokov, Fitzgerald, James, Austen, Bellow etc si nici faptul ca a ramas fidela principiilor sale si a refuzat sa mai predea la universitate dupa ce chador-ul a devenit “haina oficiala” a femeilor nu m-au impresionat la fel de tare precum pasajele in care povesteste despre calvarul zilnic pe care il aveau de infruntat femeile iraniene. Nu se poate sa nu mentionez patrulele care circulau pe strazi si care “aveau grija” ca femeile sa fie imbracate “adecvat”, iar daca nu, se puteau trezi intr-un sac…

Doar dupa ce citesc astfel de carti realizez cat sunt de norocoasa ca traiesc aici si acum. Da, sunt norocoasa ca pot sa ma imbrac cum vreau, ca pot sa citesc absolut orice vreau, ca pot sa ma casatoresc cand vreau si cu cine vreau, [bine, aici e discutabil daca el nu ma vrea?], ca sunt libera!!! [si asta e discutabil].

M-am revoltat, v-am spus ce m-a impresionat la cartea asta, acum ma duc sa-mi iau tricoul

Later edit: tricoul e superb!!!!