Rainbow Books

Pentru ca orice carte trebuie sa aiba povestea ei, si Tuesdays with Morrie are o poveste, dar este una simpla, simpla de tot Ale a vorbit asa frumos despre ea, incat am spus ca trebuie sa citesc cartea [sorry, nu am rabdare sa caut post-ul]. Gasit, downloadat, pus pe eBook reader si citit

Partea nasoala e ca mie nu mi-a prea placut Nu m-am putut abtine sa nu ridic ironic din sprinceana din cand in cand si chiar am ajuns sa ma intreb “da’ eu de ce citesc cartea asta acum?” . Nu spun ca m-a lasat rece, ba dimpotriva, la sfarsit mai aveam putin si-mi dadeau lacrimile [I'm such a sentimental fool ] – evident ca m-am stapanit, doar eram pe tren! – dar nu acum trebuia sa o citesc.

Problemele existentiale discutate in carte au fost cele care nu m-au impresionat. Degeaba ma “invata” cum sa imi traiesc viata, cum sa ma detasez de anumite chestii, cum sa ma “pregatesc” pentru moarte – refuz sa ma gandesc la asa ceva! Pasajele respective le-am citit ca pe niste fragmente dintr-o self-help book, iar mie nu-mi plac deloc acele carti. Chiar acum vorbesc cu un prieten pe YM si ne plangem amandoi de cat de maturi sunt unii oameni din jurul nostru, ce probleme de “oameni mari au”. Iar noi refuzam sa avem astfel de probleme, sa ne maturizam. Evident ca noi suntem “aia ciudati”, dar tinem la ciudatenia noastra.

Asa si cu cartea asta: sunt destule lucruri pe care le-as putea invata din ea, dar nu vreau sa fac asta. Am timp destul sa stau sa “cujet” la astfel de probleme, sa capat o noua viziune asupra vietii, sa incerc sa traiesc at peace with myself. Poate peste cativa ani buni o sa o recitesc si o sa ma gandesc cu groaza la cat de imatura si superficiala am fost la 20 de ani. O sa ma incrunt si o sa bat nervoasa din picior si o sa imi vina sa urechez tanara aia insolenta care credea ca nu are nevoie de sfaturi.

Poate ca pe americanii i-a impresionat cartea si unora chiar le-a shimbat viata, dar eu raman tot la ale mele