Rainbow Books

Se pare ca entuziasmul meu o enerveaza pana si pe mama. Cica sunt “prea copil”. Imi pare rau. O sa incerc sa-mi schimb personalitatea; o sa fiu plictisita de oricine si de orice, nimic nu o sa ma fac sa sar in sus de bucurie, o sa fiu rezervata si nu o sa mai vorbesc asa mult. Nici nu o sa mai gesticulez. O sa ridic sictirita dintr-o spranceana cand o sa mai vad cate-un autor care-mi place si nu o sa mai vreau autografe. Gata, e timpul sa ma maturizez.

Da, chiar asa e! Am asa MULTE de spus si sunt lucruri ATAT de minunate, incat imi vine sa le spun toate odata, asa, de-a valma. Desi nu mi-e caracteristic, desi vreau sa spun TOT, ACUM, o sa incerc sa-mi organizez gandurile, sa-mi dozez fericirea. Asa… acum respir [da, aminitiri de la celalalt targ], fac abstractie ca-mi tremura mainile, si incep sa va povestesc…

Cica era o fetita careia ii placea sa citeasca. Si avea ea un vis: sa ajunga sa-i cunoasca pe cei care prin cartile lor ii incantau zilele. Si fetita asta a auzit ca urmeaza sa fie un festival de literatura in orasul ei. A sarit in sus de bucurie, a batut din palme, a dansat prin camera a pus un status pe mess cu “cine vine la lecturi publice?”, a neglijat invatatul pentru examene si a asteptat cu maaaare nerabdare sa vina odata ziua cea mult asteptata.

Buuun… ziua cea mare a fost azi. Iar eu, adica fetita, m-am indreptat spre Muzeul Taranului Roman cu Hang me up to dry de la Cold war kids in urechi. Am citit din Dilemateca in timp ce-l asteptam pe Mihai [singurul care a vrut sa vina cu mine] la statia de metrou de la Victoriei, iar apoi am pornit amandoi in cautarea Clubului Taranului Roman. La inceput m-am speriat de cat de fancy era locul, ma uitam la cei care erau deja acolo – hmmm, lume buna – m-am uitat la mine: sarafan de in peste blugi, Converse verzi, geanta mare – hmmmm – mi-am luat o Cola si m-am pus la taclale cu Mihai. Tot uitandu-ma pe acolo am vazut un tip cu un teanc de Pana mea sub brat. “Azi chiar e ziua mea norocoasa!”, mi-am spus. M-am dus la el si l-am intrebat daca sunt de vanzare. Mi-a spus ca da. “Vreau doua, ca ii iau si mamei.” A zambit, mi-a dat revistele, mi-a dat restul, iar eu m-am intors la Mihai. Nu stiam exact unde vor avea loc lecturile: pe terasa sau in sala, asa ca l-am intrebat pe tip daca nu cumva stie el [imi pare rau ca tot trebuie sa ii spun "un tip", "pe tip" etc, dar nu stiu cum il cheama ]; nici el nu stia. Pana la urma tot el a fost cel care ne-a spus ca inauntru se va desfasura evenimentul. Buuun… ne-am luat sucurile si revistele si am intrat.

Am cam strambat din nas cand am vazut atatia oameni in varsta acolo. Oh, nu sariti, va rog!!! Nu am nimic cu ei [ ce oare as putea sa am?!], dar fiind prezentati autori tineri din Europa, ma gandeam ca o sa fie mai multi cititori/ascultatori tineri, mai ales ca este un festival cu intrare libera. Nu am indraznit sa ne asezam pe scaune [deh, cine eram noi?] asa ca am stat in picioare, langa perete. L-am ochit pe Filip Florian si m-am entuziasmat, l-am vazut si pe Marius Chivu si am chicotit [frumos baiat ] si am asteptat sa inceapa. M-au enervat toti cei care, inevitabil, eu trecut pe langa mine carand scaune, iar asta in timp ce o doamna se incerca sa ne explice despre ce e vorba. Trebuia sa isi fi adus scaune dinainte sa inceapa festivalul si nu sa ma deranjeze pe mine [of, cat sunt de rea!].

Dupa ce au incetat cu fosnitul si cu acel du-te-vino am putut sa aud si eu ce se vorbea. Trec peste blablauri si ajung direct la primul invitat: Julia Schoch, Germania. A studiat si in Romania si vorbea chiar bine romaneste. Mi-au placut mult fragmentele din povestioara cu Brezoianu si Steltz. Apoi a urmat Filip Florian care, spre surprinderea mea, a citit fragmente din Baiuteii si nu din Degete mici. Nu au fost pasajele mele preferate [ar fi fost chiar prea de tot! ], dar m-a bucurat nespus ca l-am auzit citind si, mai ales, ca l-am auzit citind din Baiuteii. Iar cu ocazia asta l-am vazut si eu pe Matei Florian [ce chestie! Pana atunci nu stiam cum arata] si mi-a fost CIUDA ca tocmai imprumutasem Baiuteii unei prietene si nu aveam cartea ca sa-mi dea ambii autori autograf. Dar nu-i bai… o sa mai fie ocazii! De cand l-am vazut pe Matei mi-am propus sa ma duc sa-i spun ce mult mi-a placut cartea. Asa ca, in timp ce Filip citea, am tras aer adanc in piept, m-am strecurat cu nesimtire catre locul unde era Matei si pana sa se dezmeticeasca saracul om, eu deja ii spusesm ca “asa de mult mi-a placut Baiuteii! E cea mai faina carte pe care am citit-o anul asta!!! E suuuuper! Ah, da, imi plac foarte mult articolele tale din Dilemateca!” Of, aici e partea cea mai grea de redat! Nu pot sa descriu reactia lui Matei. Pfff, a fost asa de deschis, ba chiar s-a infiripat o mini-conversatiei, se vedea ca i-a facut placere “declaratia mea de amor” Si nu am spus tot. In cele cateva secunde [da, acum daca stau bine sa ma gandesc, sunt sigura ca nu am stat mai mult de un minut "in povesti"], omul ala a reusit sa ma cucereasca d-e-f-i-n-i-t-i-v! Pe bune ca nu mi s-a mai intamplat de muuuuuult ca un om sa imi placa asa mult dupa doar 2-3 vorbe schimbate. Eu nu m-as mai fi dat dusa de acolo nici moarta, ba chiar am avut curajul sa-l invit la o editie de Bookcrossing si, evident, ca spus ca o sa vina [chiar ai de gand sa vii, sau ai spus doar asa? ]. Si inca simt ca nu am spus tot. Stiu ca nu o sa ma credeti, dar chiar m-am simtit excelent stand de vorba cu el. Poate pentru ca nu am asteptam sa fie si el un entuziasmat ca mine, sa fie asa de simpatic, offf, nu am asteptam sa fie asa de fain. Concluzia nr 1 pe ziua de azi: Matei Florian e incredibil de misto!!!

Acum o sa revin la Filip. Am incercat sa las la o parte entuziasmul creat de intalnirea cu Matei si sa ma concentrez pe ce citea Filip. Stiam Baiuteii, stiam pasajele, dar mult mai bine au sunat citite de el Nu a recitat pasajele, ci doar le-a citit; dar pentru mine a fost suficient. La urmatoare recitire a Baiuteilor [cred ca va fi cat de curand! Deja mi-e prea dor de ea!] o sa-l aud pe Filip citind si o sa fie asa de faaaaaain!

Urmatorul autor a fost Atilla Bartis. Am fost surprinsa sa aflu ca s-a nascut in Romania, mai exact in Targu Mures. Aveam impresia ca e maghiar 100% Citisem recenzia la Tihna la luciat [sorry ca nu pun linkuri, dar mi-e leeeneee ] si am spus ca nu e o carte de mine. Acum ca am auzit fragmente din roman, vreau sa-l cumpar! Din ce am auzit pana acum e o carte care o sa ma revolte si tocmai de aia nu o sa o uit usor. Mircea Dinescu a fost al patrulea autor si in timp ce el citea am fost nesimtita pentru a doua oara in seara asta si m-am conversat cu tipul de la care am cumparat Pana mea, tip care s-a dovedit a fi foarte misto. Dar am apucat sa aud si niste poezii, mi-au placut, o sa caut si altele si o mai citesc. Pauza.

Am iesit cu totii afara, unii au mancat ceva, eu am vorbit cu mama la telefon si sunt suparata sa vad ca inca nu-si intelege fiica bolnava de bookaholism. Cum adica “of, tu Ioana, nu iti cheltui acum banii pe carti! Lasa-i pe la vara.” Mama draga, stiu foarte bine ce fac, stiu cata paine cu zacusca o sa am de mancat dupa targ, stiu cate carti necitite am deja, dar mai stiu ca nu ma pot opri din cumparat. Iar, in plus, am toata vara la dispozitie sa citesc asa ca nu-ti face probleme, ca nu raman cartile alea de izbeliste. Apoi m-am pus pe rasfoit Pana mea [misto tare numarul asta!] si am mai citit cateva articole din Dilemateca si atunci l-am vazut… Filip Florian era undeva in dreapta mea si fuma tacticos o tigara. Am sarit repede de la locul meu, m-am dus la el si in timp ce ma agitam pe acolo i-am spus ca “imi dati, va rog, un autograf? Va rog, va rog, va rog!”. M-am chinuit sa gasesc cartea in geanta, i-am dat-o, i-am dat si pix si l-am urmarit cum zambea in timp ce scria. Si autograful asta il pastrez doar pentru mine, sac! Apoi i-am spus si lui de Baiuteii si de Degete mici. Iar pentru ca sunt o persoana asa simpatica [ ] mi-a facut si o recomandare: Trimisul nostru special, motiv pentru o noua serie de sarituri si zambete enorme si “seriiiios ca v-a placut asa mult? Ah, ce bine!!! Tocmai mi-a sosit cartea! Abia astept sa o citesc!” O singura chestie m-a uimit la el: de ce m-a luat cu “ati citit” si “va recomand”? El trebuia sa-mi vorbeasca normal, eu trebuia sa fiu aia care sa i se adreseze cu politeturi [si chiar asa m-am si adresat]. Oricum, el e mult mai rezervat decat Matei. Dar tot imi place

Am fost surprinsa sa vad ce putina lume mai ramasese dupa pauza Mi-e asa ciuda pe cei care nu profita de putinele evenimente care ne sunt oferite. Sunt niste rai, asta sunt! In fine, am reusit sa trec si peste asta. Mi-au mai placut povestirile lui Alec Popov si ale Taniei Maliarciuk, dar m-am indragostit de Tunelul lui György Dragomán. A fost o povestire absolut minunata!!! De fapt, e un pasaj din noul sa roman. IL VREAU!!!! Si piesa de teatru a Nicoletei Esinencu a fost faina [poate o sa o vad odata pusa-n scena ], dar poeziile Monikai Rinck m-au lasat complet rece

Cand s-a terminat festivalul si ma indreptam spre usa, pe cine credeti ca vad?! Pe Adela Greceanu!!!! Am fost asa de fericita sa o vad!!! Ahhh, Adela e neschimbata! Acelasi zambet frumos, acelasi stil vestimentar cu totul si cu totul special, aceeasi persoana incantatoare. A fost o surpriza mai mult decat placuta si chiar daca nu am stat prea mult de vorba, conversatia cu ea mi-a “cimentat” definitiv zambetul pentru intreaga noapte. Am lasat-o cu promisiunea sa merg maine sa o vad la lansarea de la Humanitas [ceea ce o sa si fac - nu as rata asa ceva pentru nimic in lume! ], iar in drum spre iesire l-am vazut pe György Dragomán si i-am spus ce mult mi-a placut fragmentul care a fost citit si ca vreau sa cumpar cartea, indiferent daca in engleza sau in romana. Si ca seara sa se termine cum nu se poate mai placut, dau iar peste Matei Florian! A apucat sa ma intrebe daca mi-a dat Filip autograf [ii spusesem ca vreau autograf de el Filip ] si cand sa ma duc sa mai vorbesc cu el – incredibil ce mult imi place! – a venit Marius Chivu si nu am vrut sa ii intrerup. I-am facut cu mana si dusa am fost

Pe drum spre metrou zambeam incontinuu, imi venea sa sar in sus de bucurie, eram tare agitata. Am dat drumul la iPod, iar pentru ca aveam nevoie de ceva cat se poate de vesel am ascultat 1000 de chipuri si Bara, bara, gol, gol de la Kumm. In metrou am citit iar din Dilemateca, dar in autobuz nu am mai vrut sa ma controlez. Zambeam si zambeam, imi venea sa cant, sa sar, sa dansez, chiar nu-mi pasa de privirile curioase ale celorlalti pasageri. Ce stiau ei de fericirea mea? Mi-am amintit intreaga seara, franturi din textele care au fost citite, bucuria scurtei conversatii cu Matei, chipul Adelei, autograful lui Filip… Fericirea de care am avut azi partea nu poate fi egalata de nimic. Mi-am vazut un alt vis implinit si ce poate fi mai frumos decat asta? Absolut nimic.

Ps. Am de gand sa-l “vanez” pe Matei la targ si daca il vad o sa-l invit la o bere! Aaaaaaa, ce mult imi place!