Rainbow Books

Ieri primesc un mesaj de la Puck in care imi spune ca citeste Dilemateca si se gandeste la mine. Eu eram in masina, in drum spre casa. Pfff, cand am auzit de una ca asta, am inceput sa ma rog de ai mei: “Mama, asa-i ca opresti in urmatorul oras ca sa imi iau Dilemateca?” “Dar, Ioana, ai abonament.” “Si ce daca am abonament? Le-am trimis mail sa imi schimbe adresa de corespondenta si cine stie cand o sa primesc revista. Vreaaaau revista!” “Esti culmea, mai fata!” “Bineeeee!!!!”

Am oprit in Sebes, am intrebat de un chiosc de ziare, un nenea mi-a arata unde gasesc unul, am plecat cu zambetul pe buze spre chiosc si… era inchis!!! Mda, minunat! Toata ziua de ieri m-am gandit la ce articole au aparut, la ancheta [despre ce si cu cine???], la reportaj, la interviu, la chestionar etc. Voiam revista!!!! Am suferit in tacere tot drumul

Azi dimineata l-am trimis pe tata sa o cumpere. S-a intors cu mana goala. Cica a uitat Apoi am mers eu in oras si m-am oprit la primul chiosc pe care l-am intalnit in cale [de fapt, era o tanti care avea un suport pe care tinea ziarele si revistele]. Bucurie mare cand am auzit ca are Dilemateca, nervi si injuraturi [in gand, evident!] cand mi-am dat seama ca mi-am uitat portofelul acasa. Noroc ca i s-a facut Danei mila de mine si mi-a imprumutat niste bani. Am inceput sa frunzaresc revista pe strada, sa zambesc, sa ii citesc Danei titluri de articole. Ah, ce bucuroasa am fost! A fost cafeaua mea de dimineata

Acum ca am apucat sa rasfoiesc mai pe indelete revista, am aflat ca Raiul gainilor [mistooo carte!] a lui Dan Lungu si Trimisul nostru special – Florin Lazarescu vor fi publicate in Austria. “Foarte tare, frate!” M-am entuziasmat la articolul “Muzici & fraze” [White Noise, cred ca o sa-ti placa ], mai ales cand am vazut ca multe trupe care-mi plac au numele inspirate din literatura: Belle and Sebastian [stiam doar desenele ], Cocteau Twins, Moby, Poe, The Stone Roses etc. Drept e ca pana acum nici nu m-am gandit la provenienta numelor

Abia astept sa citesc rubrica Dialog, care are un titlu foooarte atragator: “Meseria de librar sau arta de a citi pentru clienti”. Ancheta e despre “ce carti ati fi vrut sa le fi scris dvs.? Cu ce carti ati adormit in brate de plictiseala?”, la chestionar m-am chinuit sa dau raspunsul la intrebari despre droguri si scris si deocamdata m-am uitat doar peste pozele din interviul cu Radu Pavel Gheo [wow, ce bine arata Alina, sotia lui!]. Toate ca toate, dar reportajul m-a intristat un pic. Puck l-a rezumat ca fiind “despre tarani si carti”, dar e mai mult decat atat. E trist sa ti se aduca aminte ca unii nu se pot bucura de placerea pe care ti-o ofera o carte, ca unii chiar pot sa traiasca fara sa citeasca si altceva in afara de Biblie

Promit sa-mi iau o inghetata si sa zambesc iar, dar acum dau o fuga pana la Cornel la banca sa ii las Noua literatura – l-am averizat din timp ca dupa ce ma intorc in Baia Mare nu-l mai las in pace

Ps. Azi au fost doar 24 de grade si m-am plimbat toata ziua in oras fara sa transpir, ba chiar mi-a fost un pic rece. Pfff, ce bine-i sa fii din nou acasa

Nici dumneavoastra nu realizati. Am stat toata noaptea si m-am gandit. Mi-am dat seama ca n-am aproape nimic de pierdut: m-am despartit de sotie, iar azi am de gand sa demisionez. Locuiesc intr-o camera inchiriata, n-am mobila si nici alte bunuri. Am cel mult doua milioane de yeni in banca, o masina veche si un motan batran. Toate hainele mele sunt demodate si discurile la fel. Nu sunt o celebritate, n-am credibilitate sociala, n-am sex-appeal. Nu sunt un geniu, nici macar nu mai sunt atat de tanar. Mereu vorbesc fara sa ma gandesc si pe urma regret. Ca sa folosesc expresia dumneavoastra, sunt un om mediocru. Va rog sa-mi spuneti, ce-as mai avea de pierdut?

Haruki Murakami – In cautarea oii fantastice

Nu stiu ce ar mai avea de pierdut, dar acum abia astept sa ajung acasa. Caldura asta din Bucuresti ma omoara. Nici sa citesc nu-mi mai vine

editura Polirom, colectia Ego.Proza, 2006

Laude peste laude – asta am auzit despre Razvan Radulescu si al lui Teodosie cel Mic. Luciat s-a entuziasmat de numa’, cartea a obtinut ceva premii literare pe anul 2006, iar, in general, cei care au citit cartea au fost tare incantati de ea. Toate acestea m-au facut sa imi doresc sa savurez si eu cartea, sa ma las vrajita de poveste, sa ma indragostesc de personaje, iar la sfarsit sa strig “mai vreau sa o citesc o data!!!”.

Ei bine, am citit cartea laudata si nu ca nu mi-a placut, dar ma asteptam la Altceva. Un lucru e clar: personajele mi-au placut muuult mai mult decat povestea in sine. Ba este si un personaj de care m-am indragostit: Pisicainele Gavril. Pentru ca mereu am fost de partea binelui , nu se putea sa nu-mi placa un personaj curajos si inteligent, care nu joaca murdar si care se sacrifica pentru cauza in care crede. La polul celalat se afla Somnul Protector, un adevar bad guy. Lingusitor, prefacut, tiran, tradator, acesta ar face orice sa puna mana pe regatul care este de drept al lui Teodosie. Si ca tot veni vorba de Teodosie, mie mi s-a parut un personaj destul de sters Da, stiu, e doar un copil, nu avea cum sa conduca de singur regatul, nu avea cum sa comande trupele in timpul atacului, dar mi-ar fi placut sa fi plans mai putin si sa se fi implicat mai mult. Poate ca nu am facut bine ca l-am comparat pe Teodosie cu Harry Potter – asa am ajuns sa am pretentii prea mari de la el. Trebuie sa recunosc ca-l prefer oricand pe vrajitorul cu cicatrice-n frunte, decat pe mostenitorul plangacios

Dupa cum spuneam, povestea nu m-a impresionat, ba mi s-a parut una cat se poate de comuna [a vorbit luciat despre ea, nu mai scriu si eu]. Ciudat este ca nu m-am plictisit deloc citind cartea, ba dimpotriva, uneori citeam repede-repede de tot sa vad ce urmeaza, sa vad cum o sa iasa personajele din bucluc, cum o sa fie pedepsit Somnul [daca o sa fie] si ce se va intampla cu Teodosie. Desi erau putine, mi-au placut mult de tot interventiile autorului in poveste; imi aduc aminte de cartile lui Terry Pratchett. Un alt lucru care mi-a placut la nebunie a fost harta regatului. Am ajuns sa ma familiarizez cu lumea lui Teodosie mult mai usor cu ajutorul ei si e si frumos desenata

Desi am citit cartea cu bucurie si chiar daca m-am lasat furata de felul in care Razvan Radulescu povesteste, dupa ce am inchis cartea nu am putut sa nu ma intreb: “Asta a fost tot?”. Si da, se pare ca asta a fost tot.

Pentru ca orice carte trebuie sa aiba povestea ei, si Tuesdays with Morrie are o poveste, dar este una simpla, simpla de tot Ale a vorbit asa frumos despre ea, incat am spus ca trebuie sa citesc cartea [sorry, nu am rabdare sa caut post-ul]. Gasit, downloadat, pus pe eBook reader si citit

Partea nasoala e ca mie nu mi-a prea placut Nu m-am putut abtine sa nu ridic ironic din sprinceana din cand in cand si chiar am ajuns sa ma intreb “da’ eu de ce citesc cartea asta acum?” . Nu spun ca m-a lasat rece, ba dimpotriva, la sfarsit mai aveam putin si-mi dadeau lacrimile [I'm such a sentimental fool ] – evident ca m-am stapanit, doar eram pe tren! – dar nu acum trebuia sa o citesc.

Problemele existentiale discutate in carte au fost cele care nu m-au impresionat. Degeaba ma “invata” cum sa imi traiesc viata, cum sa ma detasez de anumite chestii, cum sa ma “pregatesc” pentru moarte – refuz sa ma gandesc la asa ceva! Pasajele respective le-am citit ca pe niste fragmente dintr-o self-help book, iar mie nu-mi plac deloc acele carti. Chiar acum vorbesc cu un prieten pe YM si ne plangem amandoi de cat de maturi sunt unii oameni din jurul nostru, ce probleme de “oameni mari au”. Iar noi refuzam sa avem astfel de probleme, sa ne maturizam. Evident ca noi suntem “aia ciudati”, dar tinem la ciudatenia noastra.

Asa si cu cartea asta: sunt destule lucruri pe care le-as putea invata din ea, dar nu vreau sa fac asta. Am timp destul sa stau sa “cujet” la astfel de probleme, sa capat o noua viziune asupra vietii, sa incerc sa traiesc at peace with myself. Poate peste cativa ani buni o sa o recitesc si o sa ma gandesc cu groaza la cat de imatura si superficiala am fost la 20 de ani. O sa ma incrunt si o sa bat nervoasa din picior si o sa imi vina sa urechez tanara aia insolenta care credea ca nu are nevoie de sfaturi.

Poate ca pe americanii i-a impresionat cartea si unora chiar le-a shimbat viata, dar eu raman tot la ale mele

Se pare ca o data cu vacanta au inceput si plimbarile Peste 2 ore plec in Braila sa-l vad pe bunicu’, ma intorc joi seara, iar vineri dimineata plec in Cluj, la concert Kumm [v-am spus ca renunt la carti pentru concerte Kumm ]. Sambata ma intorc cu ai mei in Bucuresti, iar joia viitoare plec acasa, in Baia Mare. Iar de acolo cine stie pe unde mai ajung vara asta?!

In alta ordine de idei, am terminat Ma numesc Rosu [sper sa ma lase matusa deseara la calculator, sa pot sa scriu niste impresii despre carte], acum citesc Tuesdays with Morrie [si nu sunt deloc impresionata de carte ] si apoi ma apuc de Teodosie cel Mic [de-abia astept!]. De data asta imi iau si ebook reader-ul cu mine

Yeah, carti, muzica si drumuri lungi