Rainbow Books

Ce “Pana mea”…

Saturday ~ May 12th, 2007 16:32 by ionuca Posted in Dilemateca & Co

Evident ca stiu de “Pana mea” de la luciat. Nu imi venea sa cred ca o revista de literatura poate sa aiba un titlu asa de glumet, de “din popor”. Ei bine, uite ca se poate. Iar dupa ce am citit revista, pot sa spun ca titlul i se potriveste de minune!

Pana mea se prezinta in felul urmator: “o revista de l-i-t-e-r-a-t-u-r-a de doi lei cincizeci/ apare lunar sub egida miSterului culturii”. Eh, ce ziceti de asta? Eu am zambit. Revista are 24 de pagini presarate cu poezii, interviuri – unele lungi, altele continand doar cateva intrebari la obiect, topuri [de poezie, in numarul asta], recenzii de carte [duuuh], articole despre carti/starea literaturii, precum si alte asemenea minunatii.

O chestie care ma bucura nespus este formatul. In sfarsit o revista care imi incape in ghiozdan/geanta. Am stat cu frica-n san pana cand am vazut ca formatul este acela al unui ziar. “Noua Literarura” e asa misto, dar e ingrozitor de mare/lata. Trebuie sa o duc in mana peste tot pentru ca nu incape in ghiozdan si mi-e mila sa o indoi.

Apoi mai imi place aerul asta de underground pe care il are. Ma bucur ca am cumparat-o si am citit-o cand inca nu multi stiu de ea; it makes me feel good Am citit revista in urmatoarele locatii: in statia de metrou de la Stefan pe cel Mare, pe scari; in metrou; in fata la TNB; am rasfoit-o putin si in B52, dupa ce s-a terminat concertul Byron si am terminat-o de citit acasa. Am plimbat-o peste tot Iar acum, la final, pot sa spun ca per total, revista e faina. Bine, asta nu inseamna ca am fost total de acord cu anumite articole de acolo.

De exemplu, am ridicat din spranceana la articolul lui Alexandru Matei,Cartea ca obiect de consum, in care spune ceva de genul asta: “Tot atunci s-a nascut cartea din ziua de astazi pe care o putem defini ca o combinatie dintre un obiect cool, frumos sau sexy, cu un design urban, cu niste reliefuri si cu o combinatie de efect intre mat si lucios si un titlu cat mai aproape de un slogan publicitar. [...] Asa a ajuns cartea sa faca parte cu succes din sistemul obiectelor societatii de consum: un gadget pe care iti place sa-l ai si sa-l expui, un obiect a carui functionalitate a fost deturnata [...].” Si mai zice domnul Matei si alte chestii, dar ma rezum la atat. Nu inteleg de ce e rau ca atunci cand imi cumpar o carte, sa vreau sa fie una de calitate? Prefer sa dau mai multi bani pe o editie ingrijita, cu o coperta frumoasa, cu pagini albe, poate cu un font mai jucaus, decat sa cumpar aceeasi carte intr-o editie cu pagini galbui, cu o coperta ca vai de ea si sa risc ca inca de la prima citire sa ii zboare foile in toate directiile. Ma gandesc acum la cartile de la Rao care sunt asa de frumoase! Am in mana Lupul de stepa, iar coperta are exact acea “combinatie de efect intre mat si lucios” de care zicea domnul Matei. Ei bine, mie imi place. Mi se pare ca ii da un aer mai rafinat. La fel arata si cartile din colectia Seria de autor de la Humanitas, cartile de la Cartea Romaneasca, unele dintre cartile din colectia Ego.Proza de la Polirom. Nu mi se pare nimic rau in asta; din moment ce toate lucrurile tin sa evolueze, nu e normal ca grafica cartilor sa evolueze si ea, sa avem carti bune si frumoase? Dar, pe de alta parte, mi-e mila de cei care cumpara cartile doar pentru ca “arata bine”. Mi se pare cel mai superficial criteriu de a cumpara/alege o carte…

Apoi m-a mai suparat putin o afirmatie a Iulianei Balcanas, din articolul Castel(l)e cotidiene: “Cand ati descoperit ultima oara pe cont propriu o carte sau un autor? Fara recomandari – convergente din presa, de la prieteni sau de pe net. Din momentul in care literatura a devenit ceva “popular” si “glamourous”, societatea retea ne-a transformat din cititori in consumatori. Exemple? Cat cuprinde… as incepe cu Coelho si as incheia cu recenta colectie Cotidianul.” Uf, uite ca eu prefer sa dau bani pe o carte care mi-a fost recomandata de cineva sau la care am citit o recenzie buna, decat sa “descopar” pe propria mea piele un autor, un titlu. Asa l-am descoperit pe Bukowski si regret asta si pana in ziua de azi. Mi-ar fi placut mult mai mult sa imi fi spus cineva de el si despre stilul lui, decat sa descopar asta de una singura. Si mie imi place nespus aceasta “panza de paianjen” literara. E bine ca lumea citeste si vorbeste despre carti. Nu asta vrem, de fapt? Nu vrem sa iasa cititorii in fata, sa ii vedem, sa ii pipam, macar virtual? Nu vrem sa se termine odata cu toata prostia asta cu “nu se mai citeste ca pe vremuri”? Iar apoi, de cand e literatura ceva “popular” si mai ales “glamourous”? Numai cand rostesc cuvantul ala mi se strepezesc dintii, iar mintea mea nu poate nicicum sa faca legatura intre cei 2 termeni. Cum arata literatura glamourous? Chiar sunt curioasa…

Lasand aceste probleme existentiale la o parte, singurul articol care chiar mi-a displacut a fost cel al Ioanei Morpurgo – Ali si Nino, Shakespeare nu e mort. Mi s-a parut un articol prea “inveninat”. Trebuie sa fie si un alt mod, unul mai elegant, de a-ti manifesta nemultumirea si frustrarile. Pacat, din poza pare o tipa chiar simpatica

Si acum, la sfarsit, am si eu o MARE rugaminte:ii rog pe cei din redactie sa gaseasca un corector Cuvinte despartite aiurea “che-stiune; Du-mnezeu”, foarte multe litere mancate si alte greseli de typing “c scriitorul, nu oare a avea, corerenta, ipostaze ale ului, neconventioanle, pasisa-tabloid” si aveti grija la numele autorilor: pe aceeasi pagina [9] a aparut si Sallinger si Salinger, cu referinta la acelasi autor, evident. Oricum, astea sunt chestii marunte… revista e faina, ce pana mea!

Aici a scris luciat despre revista

Ps. Revista merge tare bine citita pe ritmurile celor de la Travka

9 Comments