Rainbow Books

Poveste cu nopti albe si zile negre

Monday ~ May 7th, 2007 20:35 by ionuca Posted in .ro, 2007, Recomandari

editura Tritonic, colectia Fiction.ro, 2005

M-am tot gandit cum sa incep si cred ca cel mai bine ar fi sa-mi aduc aminte cum l-am intalnit pe Marian Coman pentru ca de acolo a pornit totul

Eram la Premiile AtelierKult cand l-am vazut prima data. Un tip slabut, cu parul pana la umeri si ochelari, dar atat de simpatic! Cum Jen nu era prin zona ca sa o intreb cine este, a trebuit sa astep pana sa mearga sa-si ia premiul ca sa ma dumeresc. Apoi, cand i-am auzit numele, am facut legatura cu cartea pe care o vazusem la editura, cartea cu coperta ciudata. Stiu ca o intrebasem pe Jen daca a citit-o si daca i-a placut, dar tot ce mai tineam minte era ca “e o carte cu povestiri”, iar eu si povestirile nu ne prea intelegem.

La un moment dat, dupa ce s-a terminat premierea, dar inca nu se stia exact unde urma sa mergem pentru “after party”, l-am vazut pe Marian Coman cum isi curata tacticos ochelarii. Trebuie sa fac o paranteza si sa va spun ca sunt o ochelarista obsedata, care trebuie sa aiba mereu lentilele curate, de aceea purtam in portofel chestia aia cu care imi stergeam ochelarii. Intamplarea face ca, in ziua de dinaintea premiilor mi s-a furat portofelul, deci la premii incercam in zadar sa-mi sterg ochelarii cu bluza. Asa ca, nevoia m-a impins sa-l rog pe Marian Coman sa-mi imprumute [cum naiba se numeste chestia aia cu care iti cureti ochelarii, in afara de carpa? ] X [insert correct word here ]. Dupa cum ma asteptam, nu a fost deloc surprins, ba chiar mi-a zambit. Evident, am rosit, dar macar apoi am avut lentilele curate

Tot intamplarea a facut ca la “after party” sa stau la aceeasi masa cu el. Nu am prea interactionat, dar cu atat mai bine pentru mine. La intrebarile simple de genul “de unde esti?” si “cum de ai venit asa departe la facultate?”, m-am rosit toata si m-am fastacit mai ceva ca o copila de 15 ani Oricum, mi-a placut mult felul lui de a fi si mi-am promis ca o sa ii cumpar cartea si o sa o citesc

Apoi, de 1 mai, am fost la mare si, ce sa vezi, unul dintre baieti avea cartea lui Marian Coman la el. Evident ca am vorbit despre el, dar nu am de gand sa spun cat si ce, pentru ca am ajunge amandoi sa rosim Cert este ca am apucat sa citesc cateva povestioare si cand am ajuns in Bucuresti, la Kilipirim, am cumparat cartea.

Ieri seara m-am apucat de ea, dar nu mergea prea bine pe ritmurile lui Alexandru Andries. Azi, cand am continuat de citit, am schimbat muzica. Blonde Redhead si cartea lui Marian Coman merg tare bine impreuna Povestirile din Nopti albe, zile negre nu se citesc chiar asa usor. A trebuit sa fiu atenta, sa retin intamplari si nume de personaje pentru ca intr-o anumita masura, toate povestirile se leaga intre ele. Iar apoi, melodia interioara a cartii este una nu tocmai placuta. Nu exista happy end, nu gasesti personaje fericite. Este o lume stranie, bolnava, nebuna: un tip care scrie o carte ajutat de o fantoma (?), gandaci care mananca toti oamenii in afara de 2 persoane, un copil care innebuneste ca nu a ajuns la un examen etc. Misery is like a butterfly to them. [Blonde Redhead* - Misery is a butterfly]

Dar asta nu inseamna ca iti intorci capul cu dezgust si ca nu mai vrei sa citesti. Lume aia, asa ciudata si freaky cum e ea, te atrage. Intorci pagina dupa pagina, citesti povestire dupa povestire si te tot gandesti cat se va mai juca autorul cu mintea ta. Cel si cel mai mult mi-au placut acele “povestiri dintre povestiri”, acele scurte pasaje in care autorul dadea explicatii in legatura cu ce a scris el. Asa de bine se leaga toate! Iar faptul ca povestile acelea pot fi citit individual, dar au si ceva in comun, nu poate decat sa ma bucure.

Cam atat despre Marian Coman si Noptile albe si zilele lui negre. Sper ca daca o sa-l mai intalnesc sa nu mai rosesc si sa fiu putin mai coerenta in exprimare

*later edit: am uitat sa spun ca primele albume Blonde Redhead suna foarte ciudat si aici nu exista cale de mijloc: fie iti plac, fie nu. Iar daca iti plac, tot trebuie sa le asculti de mai multe ori ca sa te obisnuiesti pe deplin cu ele. La fel si cu povestirile astea: doar dupa ce ai citit cateva poti sa spui daca iti plac sau nu.

7 Comments