Editura Rao, 2005
Pe lista mea de “trebuie neaparat sa citesc” se afla si Jocul cu margele de sticla a lui Herman Hesse. Dar, ca de obicei, atunci cand o vedeam in librarie, nu aveam bani, iar cand mergeam special sa cumpar cartea, nu o mai gaseam. Vorbind cu un bun prieten inainte sa ma duc la targul de carte din Brasov am ajuns si la Hesse si la cartile lui. Mi-a spus ca el se regaseste in Lupul de stepa, ca el seamana intru totul cu Harry Haller. Ba chiar m-a rugat sa caut cartea si sa o citesc. Asa ca, atunci cand am vazut cartea la targ, nu m-am putut abtine si am cumparat-o.
In ultimul timp am trecut printr-o perioada mai ciudata si aproape orice carte luam din biblioteca si voiam sa o citesc nu-mi placea; ba era prea groasa si “acum nu am timp de ea”, ba citeam cateva pagini, dar nu ma puteam concentra deloc; in orice caz, am fost foarte mofturoasa. L-am intrebat pe Silviu ce sa citesc si i-am spus ca ascult Alexandru Andries si ca imi trebuie ceva care sa mearga cu muzica respectiva. La recomandarea lui am incercat sa citesc ceva de Marin Sorescu, dar de Trei dinti din fata nu prea am avut chef, iar poeziile nu mergeau cu starea mea de atunci. Asa ca, am schimbat muzica si m-am mai uitat o data prin biblioteca. Am vazut Lupul de stepa, l-am luat de pe raft, am inceput sa citesc si apoi nu l-am mai lasat din mana pana cand nu l-am citit pe tot 
Intr-o mica masura stiam la ce sa ma astept de la carte; imi spusese M. cam despre ce e vorba. Dar, la sfarsit, tot mi s-a parut ca nu am inteles-o pe deplin, ca va trebui sa o recitesc candva, peste ani. Uf, nici nu stiu cum sa incep. Adevarul e ca nu l-am inteles pe Harry. Mi-a fost mila de el si de suferinta lui inutila. Da, e groaznic sa pierzi tot ce iubesti [iar el a pierdut tot ce a pretuit candva - sotia, familia, slujba, casa], dar cred ca Harry a fost un inadaptat chiar de dinainte sa sufere din cauza asta. Nu stiu daca inadaptat este cuvantul cel mai potrivit pentru a-l caracteriza pe Harry. Intr-un fel, il vad si ca pe un om al Ideilor, al idealurilor; un om vesnic nemultumit de tot ceea ce-l inconjoara, dar si de el insusi. Lupta dintre partea lui umana si lupul de stepa nu-l lasa sa se bucure de ce poate viata sa-i ofere si atunci vede doar ce e rau, urat, lipsit de placere. Este un vesnic nemultumit, un om care tanjeste dupa mai mult si mai mult si mai mult, desi stie bine ca nu va putea niciodata sa obtina acel “mai mult”.
Hermina pune punctul pe i in ceea ce-l priveste pe Harry:
Ciudate idei mai ai si tu despre viata! Asadar, ai facut intotdeauna niste lucruri dificile si complicate, iar pe cele simple nu le-ai invatat deloc? N-ai avut timp? N-ai avut chef? [...] Dar sa te porti in asa fel, incat sa lasi impresia ca ai gustat viata si nu i-ai gasit nici un farmec, asta nu, nu e cu putinta!
Chiar sa existe asemenea oameni? Iar o sa mi se spuna ca trebuie sa mai cresc, sa capat mai multa experienta de viata si altele. Uite, eu nu pot sa accept ca sunt oameni asa de “ciudati” incat nu pot sa se vada si sa simta micile bucurii ale vietii; oameni care, intr-adevar, vor totul sau nimic. Nu e stupid sa vrei tot, cand stii bine ca asa ceva nu se poate? De ce sa nu te bucuri de 100 de lucruri marunte in loc sa cauti The Thing? Aproape ca m-am revoltat Din aceasta perspectiva, Harry si cu mine suntem total diferiti.
Mi-e ciuda pe el. Da, chiar asa! Cum adica sa spuna: “Cand voi fi atins limita suportabilului nu va trebui decat sa deschid usa si am scapat.” Care e limita suportabilului? Pai, daca ar fi asa, ar trebui sa ne sinucidem in masa. Mi-e ciuda ca se complace in situatia asta, in durerea si singuratatea lui. Dupa ce a intalnit-o pe Hermina aproape ca si-a revenit; omul aproape ca biruise lupul din el. Nu prea cred ca exista suferinta asa mare peste care sa nu poti trece; da, sunt unele evenimente care te marcheaza pe viata, dar pana la urma toate trec.
Nu prea am o “concluzie” la ce am simtit cand am citit cartea. Uneori imi venea sa-l iau si sa-l scutur si sa-i spun “just live your bloody life!!!”, dar nu cred ca m-ar fi ascultat Alteori simteam doar mila in ceea ce-l priveste: mila ca nu poate sa fie fericit. Macar am aflat ca nu sunt un om al Ideilor, ca ma bucur de lucruri cat mai marunte, ca nu cred ca o sa fie vreodata ceva de care sa fiu asa de atasata inca sa simt ca mor fara acel ceva/cineva si ca nu este nimic care sa nu treaca
Evident ca nu m-am putut abtine si i-am spus sa nu mai chinuiasca biata carte, ca o doare si pe ea, dar nu m-a ascultat. Pfff, asa as fi vrut sa-l pleznesc peste mana si sa-i spun ca daca nu stie cum sa se poarte cu cartile, nu merita sa le aiba! 
Comentarii recente