.

6 Feb

Doua dintre degetele mainii stangi, mijlociul si inelarul, ating noptiera, stau intinse pe suprafata ei lucioasa, alte doua, aratatorul si cel mare, atarna in gol, ca niste fructe coapte, iar cel de-al cincilea, degetul mic, lipseste pur si simplu, numai ciotul de la baza falangei proband ca a existat si el odata. Degetul e totusi prezent in cadru, sub forma unui oscior galbejit, aidoma oaselor si oscioarelor care umplu groapa comuna din incinta castrului roman, un oscior privilegiat insa, devenit amuleta sau porte-bonheur pentru posesorul lui dintotdeauna, agatat la gatul acestuia de un lantisor de argint. Undeva in dulap (tabloul ingaduie sa se vada cate ceva si din ceea ce, indeobste, nu se vede), ascunse intr-un saculet in spatele celor unsprezece camasi albe ale colonelului, se afla multe, foarte multe alte degete mici, culese cu o abnegatie fara limite din mormantul acela colectiv. De fiecare dintre ele, acolo, in saculet, este legata o bucatica de hartie, pe care sunt scrise lungimea si grosimea, masurate cu exactitate [...] si pe care pot fi citite ganduri spontane ale magistratului militar, notate cu ocazia adaugirii oricarei piese noi la colectie”. Sunt texte scurte, greu lizibile, din care pot fi descifrate cateva: “ce-i aia inchisoare? sau munca silnica? trebuia sa fie toti executati! toti! imputitii!”, “ma doare capul! ma doare groaznic capul!”, “… si acum vine un puscarias si-mi explica ce sa fac…”, “ce daca ti-am tras un glont in frunte, sobolanule?! ai facut pe lesinatul dupa bataie, nu? m-ai muscat si mi-ai furat degetul… le fur si eu astora degetele, sobolanule!”, “viata e un cacat! ma doare capul!”.

(Filip Florian – Degete mici)

Ps. Vic, am lamurit misterul degetelor mici: sunt, totusi, de la mana :P

Fructele pamantului

6 Feb

Editura RAO

Ramona, o prietena draga mie, mi-a trimis cartea; ea o citise pe cand avea 14 ani si mi-a spus ca este una dintre cartile care au impresionat-o mult de tot. Din pacate, eu nu pot sa afirm acelasi lucru…


Am citit aproape toata cartea inainte sa caut ceva date despre autor. Stiam doar ca André Gide este un scriitor simbolist, in rest nimic. Eh, cu ocazia asta am aflat ca a luat Premiul Nobel pentru Literatura in 1947 si ca a fost homosexual. Nu ca astea ar influenta cu ceva parerea mea despre carte, dar mi-as fi dat mai repede seama de ce se intampla pe-acolo.


De fapt, in Fructele pamantului, nu prea se intampla nimic. Este o carte lipsita de actiune, cu personaje care sunt doar amintite. “Deoarece, ai bagat de seama, in cartea asta nu e vorba de nimeni. Nici eu chiar, nu sunt in ea decat Viziune.”  Gide ne spune in Prefata de la editia din 1927 ca, aceasta “este cartea, daca nu a unui bolnav, cel putin a unui convalescent, a unui tamaduitor, a unuia care a suferit. In insusi lirismul ei se afla excesul celui ce imbratiseaza viata ca pe un bun pe care era gata sa-l piarda.” Eu am inteles cartea ca pe una de initiere in ceea ce inseamna frumusete, sete de calatorie, viata, dar mai presus de toate, libertate. Descrierile din carte se bazeaza pe jurnalele lui Gide pe care acesta le-a scris in timpul multelor calatorii pe care le-a intreprins. Gide a calatorit si a scris… a calatorit si a scris…

“Am vazut Smirna, ca o fetita dormind; Neapole, ca o femeie lasciva care se scalda; si Zaguan, ca un cioban kabil, caruia apropierea zorilor i-a facut obrajii sa roseasca; Alger tremura de dragoste la soare si se topeste de dragoste noaptea.”

Unele dintre descrieri mi-au trezit si mie pofta de a ma afla oriunde altundeva decat aici; de a ma urca pe un vapor si a porni spre tari exotice; de a simti caldura soarelui tropical; de a zambi unor oameni cu care nu pot comunica in alt fel.

“Aceasta strada din Algeria se umplea spre pranz cu miros de anason si de pelin. In cafenelele maure din Biskra nu se bea decat cafea, limonada sau ceai. Ceai arab; dulceata piperata; ghimbir, bautura care evoca un Orient inca si mai nemasurat, si mai departat – si fada; – cu neputinta de baut pana la fundul cestii.”




Fiind o opera simbolista, sunt convinsa ca este mult mai complexa si cu intelesuri mai profunde decat am fost eu in stare sa percep. In afara de acele descrieri care ma faceau sa visez cu ochii deschisi, cartea nu mi s-a lipit de suflet. Si mi s-a parut si foarte greu de citit. Nu-mi pare rau ca am citit-o, dar nici nu o trec pe lista de “recomandari”.